Au venit la avva Fillic niște frați care aveau cu ei câțiva mireni și l-au rugat să le spună vreun cuvânt. Iar bătrânul tăcea. Åži fiindcă mult îl rugau, le-a zis lor: cuvânt voiți să auziți? Iar ei au răspuns: da, avvo. Deci le-a spus bătrânul: acum nu este cuvânt, fiindcă nu este cel care să-l asculte și să lucreze. Odinioară, când întrebau frații pe bătrâni și făceau cele ce li se spunea, Dumnezeu le da Părinților cum să le grăiască.
Patericul egiptean

Colonizarea dimensiunilor existenței omenești. Amenajarea teritoriului (arhitectură, urbanistică, mobilier etc.) și a timpului (distracția, programul, orarul, angajamentele, rendez-vous-urile etc)... Unde este conținutul propriu-zis al vieții?… Sensul vieții a devenit sinonim cu amenajarea și umplerea vieții. Punerea vieții ca la vitrină și umplerea timpului cu momente agreabile, „imortalizate” pe peliculă ori în albume, reprezintă pentru noi ilustrarea unei vieți împlinite… Un artefact amenajat și umplut: uzat, folosit, întrebuințat, datat - asta a devenit omul.
H. - R. Patapievici, Omul recent

Când afli pe vreunul gâlcevindu-se și luptându-se împotriva Adevărului și a lucrului vădit, pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă și-a împietrit cu totul mintea. Căci precum apa cea rea strică vinul cel bun, tot așa și vorbirea cu vrajbă strică pe cei virtuoși cu viața și cu socotința.
Sf. Antonie cel Mare, Filocalia 1, apoftegma 44

Ipocritul confundă morala cu discreția. Drama lui nu e că se simte mereu îndemnat să greșească, ci că nu-și poate camufla perfect greșeala, că nu-și poate ține turpitudinile la o convenabilă distanță de gura lumii. Nu actul blamabil e rușinos, ci eventuala publicitate. Ipocritul e un campion al salvării aparențelor. Valorile lui externe par a fi demnitatea personală, buna-cuviință, civilizația raporturilor cu ceilalți. Pentru a obloji aceste valori, nici un preț nu e prea mare… Ipocritul nu-și regretă relele: se “jenează” doar de existența lor și mai ales de ecoul lor posibil în conștiința altora. Soluția e disimularea… Ipocritul de anvergură nu se mulțumește a-și falsifica portretul în ochii celorlalți: marea lui reușită e să și-l falsifice în chiar ochii săi; el își plivește periodic memoria de…orice sămânță de remușcare. E sincer mirat de suspiciunile celor din preajmă: e o victimă, un om de ispravă hăituit de un univers răutăcios… Sub calota lui vajnică pot musti cele mai baroce obscenități, dar auzul unei înjurături îl oripilează… El se simte moralmente inatacabil, de vreme ce, în „chestiunile esențiale”- cele care țin de „marea morală”- funcționează fără greș.  Disimulările sale n-ar fi decât un fel de a-i scuti pe ceilalți de spectacolul micilor lui slăbiciuni. 
            Andrei Pleșu, Minima moralia

Fariseii și cărturarii cârteau zicând: Acesta primește la Sine pe păcătoși și mănâncă cu ei.
Hristos a zis către ei pilda aceasta: “Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până ce o găsește? Åži găsind-o o pune pe umerii săi bucurându-se; și sosind acasă cheamă prietenii și vecinii zicându-le: Bucurați-vă cu mine că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care n-au nevoie de pocăință.
            Evanghelia după Luca, XV, 2-7

Iubirea lui Dumnezeu pentru un păcătos e infinit mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu.
            Pr. Arsenie Boca

Caută, mai întâi de toate, însoțirea cu cei ce sunt de aceeași taină cu tine.
            Sf. Isaac Sirul

Selecția textelor: Daniel Chira