Așa cum frumos spune Tauler: „Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alții cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut... Mai există unii chemați să mărturisească în fața opiniei publice și a lumii, adică în fața redutabilei indiferențe a maselor. Kierkegaard spunea că întâia predică a unui preot ar trebui să fie și ultima, ea reprezentând un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societății “oamenilor de bine”...

Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice „legendă”, dar reprezintă mai mult decât o legendă: un asemenea om este actual, întrucât mărturisește că Împărăția îi este deja deschisă. Totuși, avertismentul Evangheliei: „Cine are urechi de auzit, să audă!” - rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor și de portretele șefilor de stat tămâiați pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul și faptele sale “traduc în ceruri” grijile omenești și coboară pe pământ surâsul Tatălui.

Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu

Avva Ioan Colov a zis odată fratelui său mai mare: „vreau fără de grijă să fiu, precum îngerii, nimic lucrând, neîncetat slujind lui Dumnezeu”. Åži dezbrăcându-se de haină, a ieșit în pustie. Åži petrecând acolo o săptămână, s-a întors la fratele său și a bătut la ușa lui. Acesta - mai înainte de a deschide – l-a întrebat: „cine ești?” Iar el a răspuns: „eu sunt Ioan, fratele tău”. Acela i-a zis lui: „Ioan s-a făcut înger și nu mai este între oameni”. Iar el i se ruga zicând: „eu sunt!” Însă nu i-a deschis lui, ci l-a lăsat până dimineață să se trudească. Iar mai pe urmă, primindu-l i-a spus: „om ești și trebuință ai să lucrezi ca să te hrănești”. Avva Ioan a făcut metanie zicând: „iartă-mă!”

Patericul egiptean, Avva Ioan Colov

Cel nelegiuit fuge fără ca nimeni să-l urmărească, iar dreptul stă ca un pui de leu, fără grijă. Din pricina greșelilor unui om silnic se ivesc certuri, iar omul iscusit le stinge. Un om bogat care asuprește pe cei săraci e ca ploaia care trântește tot la pământ, iar pâinea nu se face. Cei ce părăsesc legea ridică în slăvi pe păcătoși, iar cei ce o păzesc se aprind împotriva lor. Oamenii răi nu pricep nimic din ceea ce e drept, iar cei ce caută pe Domnul înțeleg tot.

Pildele lui Solomon, XXVIII, 1-5

Fiecare dintre noi judecă starea aproapelui (observând la el fie o virtute, fie un păcat) în funcție de ceea ce se află în noi înșine.

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cele 225 capete teologice și practice

Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,
Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!
N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală;
Am cruțat-o… și mi-a rămas nepricepută, goală.
Am crescut-o mai rău ca pe prințese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese.
Voinică, se plânge că obosește-ndată:
Inimă făr de rost, inimă răsfățată.
Credeam că așa trebuie: poeții
Să-și poarte inima mai presus de greul vieții!
Dar iată, acum mi-e plină de toane și nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.
Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Că nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri!
Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poți… Te aștept.
Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.

Vasile Voiculescu (Duminică, 4 noiembrie 1956)

Ne împărtășim de Trupul și sângele lui Hristos (în Sfintele Taine) pentru ca noi înșine să fim părți ale Trupului lui Hristos (ale Bisericii). Acest lucru nu se produce dintr-o dată. Necontenita petrecere în Biserică arată deja o stare de biruire a păcatului și de deplină curățire de păcat. Tot ce este păcătos ne scoate, într-o anumită măsură, afară din Biserică și ne îndepărtează de Biserică. Iată de ce la rugăciunea pentru spovedanie, deasupra capului fiecărui om care se căiește se citește: „Primește-l și unește-1 cu Sfânta Ta Biserică”. Prin pocăință, creștinul se curățește și apoi se unește mai strâns cu Hristos în împărtășirea cu Sfintele Taine... Aceasta este primirea în noi a Hristosului înviat, biruitorul morții, Care le dăruiește celor ce sunt cu El biruință asupra păcatului și a morții. Păstrând în noi darul haric al Sfintei Împărtășanii avem în noi garanția și începătura fericitei vieți veșnice a trupului și a sufletului.

Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești

Unde se ascunde azi Hristos, de lumea nu-L vede, nu-L cheamă, nu-L recunoaște, nu-L ascultă? Nu se ascunde, e aici, printre noi, veșnic prezent. Noi sîntem cei care ne ascundem de El, care nu-L vedem. Lumea e aceea care nu vede, nu cheamă, nu ascultă. Împărăția cerurilor, a spus, nu e nici aici, nici acolo, e înlăuntrul nostru. În sarcina noastră va fi să-L căutăm și să-L aflăm. Dacă gîndim că vom da de El în cutare punct ori cutare colț de stradă nu-l vom întîlni în veci. Grija noastră, șansa noastră stă în a ne deschide ochii… A ni-i deschide larg.

N. Steinhardt, Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări (Zaharia Sângeorzan, 224)

Selecția textelor: Daniel Chira