Adaugat la: 16 Ianuarie 2020 Ora: 15:14

Festivalul de colinde Nepsis Winter Festival 2019

Câteva sute de români au fost prezenți în seara de 8 decembrie în parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din Cachan (Île‑de‑France), unde a avut loc Festivalul de colinde Nepsis Winter Festival. Ajuns la a patra ediție, festivalul a reunit numeroase corale și grupuri de colindători din parohiile ortodoxe române ale regiunii pariziene. 

Organizat de asociația de tineret Nepsis, filiala Franța, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, festivalul de colinde a devenit un eveniment de referință pentru românii aflați la Paris și în împrejurimi. Ca în fiecare an, evenimentul a avut și o dimensiune social‑misionară. Dacă la o ediție precedentă familiile aflate în nevoie au fost ajutate din fondurile strânse prin intermediul festivalului, anul acesta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif, festivalul a fost dedicat sprijinirii Mariei și lui Mihai, copiii medicului Camelia Smicală, aflați într‑o situație dificilă în Finlanda. Asociația Nepsis și toți cei prezenți au dorit să sensibilizeze autoritățile române în vederea soluționării acestui caz și au cerut întoarcerea lângă mama lor a copiilor ținuți de 4 ani în două centre de plasament. Astfel, în timp ce tinerii colindători cântau, pe peretele adiacent au fost proiectate imagini cu cei doi copii și mesajele de solidaritate cu ei. La final, participanții au luat parte la o fotografie de grup, ținând în mâini logo‑ul dedicat sprijinirii celor doi copii. 

La festival a participat și un grup de tineri din Iași, bursieri ai asociației caritative Axios, din cadrul MOREOM, veniți în vizită la Paris, la invitația tinerilor Nepsis, împreună cu Gabriela Pipirig, coordonatoarea proiectului dinspre partea română. 

A consemnat Andreea Ionescu, coordonator Nepsis Franța

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni