Părintele Serge Kotar este unul dintre preoÅ£ii slujitori ai catedralei Maica Domnului – ocrotitoarea celor necăjiÅ£i de la San Francisco (catedrală a cărei construcÅ£ie a fost terminată prin grija sfântului Ioan). A luat parte la scoaterea, în anul 1993, a sfintelor moaÅŸte ale vlădicăi. În anul 1994 a înfiinÅ£at „Saint John’s Academy”, ÅŸcoală ortodoxă pentru copiii până la 12 ani unde studiile se fac în limba engleză. Ca un ucenic al sfântului lângă ale cărui sfinte moaÅŸte îÅŸi aduce zilnic elevii la terminarea orelor, părintele îi primeÅŸte cu multă dragoste ÅŸi bucurie pe pelerinii veniÅ£i în acest loc parcă rupt din Rai.
(Ioana Căpităneanu)

Apostolia: Când a venit Sfântul Ioan la San Francisco?

Pr. Serge Kotar: A venit în toamna anului 1962, în ziua praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, lucru de mare însemnătate, întrucât această sărbătoare este legată de cele mai importante momente din viaÅ£a sfântului. A fost primit cu braÅ£ele deschise, căci marea parte a enoriaÅŸilor de aici erau credincioÅŸi pe care el îi evacuase cu ani în urmă în insula Tubabao (Filipine), precum ÅŸi orfani pe care îi salvase în China (sfântul avea obiceiul să culeagă copiii orfani de pe stradă).

Apostolia: Sfântul a ajuns în Statele Unite într-un moment de cumpănă, care era cauza?

Pr. Serge Kotar: De fiecare dată când se construieÅŸte o biserică apar o mulÅ£ime de probleme, căci diavolul nu vrea ca lăcaÅŸul să se ridice. Cei implicaÅ£i în construcÅ£ia catedralei se învinuau unii pe alÅ£ii, iar sfântul Ioan a fost trimis să pună capăt acestei situaÅ£ii. Responsabilii l-au târât însă la tribunal, unde a fost aflat fără de vină.

Apostolia: Cum l-au primit credincioÅŸii?

Pr. Serge Kotar: MulÅ£i dintre credincioÅŸi cunoÅŸteau sfinÅ£enia vieÅ£ii sale, mai ales aceia pe care el îi păstorise cu ani în urmă. AceÅŸtia îl îndrăgeau foarte mult, aveau mare încredere în rugăciunile ÅŸi ajutorul său, astfel încât îi încredinÅ£au cu nădejde orice problemă îi frământa. Majoritatea credincioÅŸilor l-au primit deci cu bucurie; unii însă îl considerau ciudat, nu reuÅŸeau să înÅ£eleagă felul lui de viaÅ£ă iar aceÅŸti oameni i-au făcut mari probleme.

Apostolia: Cum se deÅŸfăÅŸurau zilele lui?

Pr. Serge Kotar: Sfântul Ioan era cu totul în afara timpului. Nu dormea niciodată, nici măcar nu avea un pat în chilie. Noaptea cerceta adesea bolnavii în spitale. Ziua ÅŸi-o începea cu sfintele slujbe; se împărtăÅŸea zilnic cu Trupul ÅŸi Sângele Mântuitorului! Se implica în activitatea instituÅ£iilor de învăÅ£ământ, lua parte la examenele din ÅŸcolile religioase, se punea trup ÅŸi suflet în slujba organizaÅ£iilor caritative (care erau numeroase în acea vreme). Nu era aspect al vieÅ£ii comunităÅ£ii ortodoxe ruseÅŸti la care sfântul să nu ia parte.
Astfel se desfăÅŸurau zilele lui: îi cerceta pe cei aflaÅ£i în nevoi, pe cei bolnavi, primea credincioÅŸi (atât ziua cât ÅŸi noaptea), dar cea mai mare parte din timp o consacra sfintelor slujbe ÅŸi rugăciunii.

Apostolia: Ce ne puteţi spune despre plecarea sa la Domnul?

Pr. Serge Kotar: În acea vreme sfântul ducea chiar el în parohiile din golful californian icoana Maicii Domnului de la Kursk (o icoană făcătoare de minuni din secolul al XIII-lea, aflată la New York, dar care era dusă în biserici spre închinare).

Ajungând la Seattle, unde se afla cea din urmă biserică din eparhia sa, a luat parte la slujba de seară, după care a mers în vizită la unii credincioÅŸi ce locuiau în preajma bisericii. Întorcându-se apoi în casa parohială, aflată lângă biserică, s-a retras în chilie. Deodată s-a auzit un zgomot puternic. Sfântul căzuse pe podea, însă nu îÅŸi pierduse cunoÅŸtiinÅ£a. A fost aÅŸezat în fotoliu, în care a trecut la Domnul la puÅ£in timp după aceea.

S-a pus mai apoi problema transportării trupului înapoi la San Francisco fără a-l îmbălsăma (acest lucru era interzis, căci, pentru a ajunge în California, trebuiau traversate două state, Washington-unde se afla Seattle ÅŸi Oregon). Dar cu ajutorul Domnului acest lucru a fost posibil.
Acolo a venit o altă încercare: din pricina cutremurelor, în oraÅŸul San Francisco era interzisă îngroparea celor adormiÅ£i. Cerând autorităÅ£ilor o derogare, în câteva zile s-a obÅ£inut mai mult decât atât: primăria a promulgat un decret prin care figurile bisericeÅŸti de seamă puteau fi îngropate în biserică.

Apostolia: Când a fost deschisă racla?

Pr. Serge Kotar: Racla a fost deshisă pe data de 12 octombrie 1993, în taină, la miezul nopÅ£ii; erau de faÅ£ă doi arhiepiscopi, un grup de preoÅ£i ÅŸi diaconi ÅŸi un singur mirean, care în toÅ£i anii de la adormirea episcopului a avut în grijă paraclisul în care acesta era înmormântat.

Sicriul era aÅŸezat într-un sarcofag mare, din ciment, foarte greu. Am ridicat mai întâi capacul (cu mare greutate) ÅŸi am văzut sicriul acoperit de mantia episcopală – mantia purpurie arăta ca nouă, de parcă ar fi fost aÅŸezată acolo cu o zi înainte. Am dat mantia la o parte, descoperind astfel sicriul; la vederea acestuia ne-am îngrozit, căci era atât de stricat încât atingându-l, degetul intra în el. Am încercat să-l ridicăm cu multă grijă, pentru a nu-l distruge. De cum l-am deschis am văzut că trupul era acoperit de un praf alb, astfel că nu am putut să ne dăm seama în ce stare erau rămăÅŸiÅ£ele pământeÅŸti ale sfântului episcop. După curăÅ£area lor, trebuie să mărturisim despre starea în care se aflau – erau nestricate. Le-am scos din acea raclă ÅŸi le-am aÅŸezat în alta, din lemn. Acestea se întâmplau în luna octombrie 1993.

În ianuarie 1994 ne-am întors a doua oară pentru a spăla trupul ÅŸi a-l îmbrăca în veÅŸminte noi. Cum niciunul dintre noi nu făcuse vreodată acest lucru, nu prea ÅŸtiam cum să procedăm. Am început să spălăm sfintele moaÅŸte cu mare grijă pentru a nu le frânge. Însă unul dintre monahii vârstnici ne-a spus: „FrecaÅ£i bine, sunt tari!” Întregul trup era tare, aÅŸa că am început să frecăm, iar apoi sfântul parcă a revenit la viaÅ£ă, a fost de-a dreptul uimitor. Am spălat mai apoi părul, care era mai jos de talie. Părintele arhiepiscop a scos vechile veÅŸminte ÅŸi l-a îmbrăcat în altele noi, după care am aÅŸezat sfintele moaÅŸte în noua raclă din lemn. Ne-am dat seama însă că părul sfântului era ud, aÅŸa că am mers acasă ÅŸi i-am spus soÅ£iei: „Am nevoie de uscătorul tău de păr.” După uscarea părului, s-a ivit o altă problemă: ne-am dat seama că nu aveam cruce să-i punem sfântului în mâini. AÅŸa că am plecat iar acasă. Părintele Peter a plecat ÅŸi el acasă la dânsul ÅŸi a adus o cruce mare din lemn. Eu am adus o cruce mică ÅŸi deosebită, pe care sfântul o are în mâini acum. Felul în care mi-a fost încredinÅ£ată această cruce este cu totul aparte. Eram diacon pe atunci, iar vlădica Antonie, care i-a urmat sfântului Ioan ca arhiepiscop m-a luat cu el la o biserică din afara oraÅŸului care urma să fie închisă. Pe când închideam sfântul altar, am văzut pe sfânta masă o cruce foarte frumoasă. Am căpătat îndrăzneală ÅŸi i-am spus arhipăstorului: „Mi-aÅ£i putea da mie această cruce, dacă nu aveÅ£i nevoie de ea?”. Vlădica a refuzat, zicând: „Nu, nu, nu, nu.” Am terminat de împachetat totul ÅŸi pe când ne pregăteam să plecăm m-a chemat zicându-mi: „Å¢ine crucea, Å£i-o dau Å£ie!” MulÅ£i dintre noi ne-am zis că vlădica Antonie, care era un foarte bun episcop, văzuse cu duhul că această cruce avea să fie aÅŸezată în racla sfântului Ioan.

Am aÅŸezat astfel sfintele moaÅŸte în noua raclă, am închis-o ÅŸi a rămas în paraclis până la canonizare, vreme de 6 luni. După acest răstimp racla a fost deschisă iarăÅŸi ÅŸi s-a făcut o pomenire, iar apoi a fost dusă sus ÅŸi aÅŸezată în mijlocul catedralei unde a avut loc slujba trecerii vlădicăi Ioan printre sfinÅ£i. Iar după această slujbă racla a fost aÅŸezată acolo unde se află astăzi.

Apostolia: Ce ne puteÅ£i spune despre minunile înfăptuite de/prin Sfântul Ioan?

Pr. Serge Kotar: Cele mai dese minuni sunt cele ale vindecării multor oameni bolnavi de cancer.
Multă lume scrie scrisori sfântului Ioan, iar pe plic aÅŸtern numele lui, de parcă ar fi în viaÅ£ă. Noi le aÅŸezăm sub raclă, iar mai apoi le ardem. Acele persoane revin după un timp ÅŸi ne spun: ne-am rugat sfântului Ioan iar el ne-a ajutat.

Interviu realizat de Ioana Căpităneanu, 21 iulie 2010, San Francisco

Nota de subsol

1-referitor la titlu. San Francisco este supranumit „oraÅŸul căutătorilor de aur”.