Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 10 Aprilie 2019 Ora: 15:14

Timpul pascal, o împărtășire din roadele Învierii dincolo de vremea tânguirii pentru păcate

„Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit” 

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de învățătură pentru Sfânta și dumnezeiasca Înviere a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos)

Învierea Domnului este reper pentru întreaga noastră viață bisericească. Creștinul este fiu al Învierii (I Cor. 15, 20), născut spre Veșnicie ca persoană împlinită prin comuniunea cu Dumnezeu. Cei încreștinațiau puterea de a lepăda viața cea veche fiind „morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 1), marcați de răstignirea împreună cu Hristos și de sălășluirea Fiului lui Dumnezeu în Omul cel Nou (Gal. 2, 20).

Toate rânduielile bisericești au vocația de a exprima perceptibil, prin gesturi și atitudini, această perspectivă. Este un timp pentru asumarea morții păcatului, prin pocăință, îngenunchere și asceză, și un alt timp pentru vădirea participării la Bucuria Învierii, prin Împărtășirea de cele Înalte. Astfel, în timpul Postului Mare trăim prima stare, pregătind vremea bucuriei Învierii, în care, de la Praznicul Paștilor și până la Pogorârea Duhului Sfânt nu mai facem gesturi de pocăință penitențială: nu îngenunchem, nu facem metanii mari, iar în loc de expresia liturgică a pocăinței, „Dumnezeule curățește‑mă pe mine păcătosul!”, rostim „Hristos a înviat!” și primim răspunsul de confirmare a credinței în Înviere: „Adevărat a Înviat!”.

Întreagă Tradiția Bisericii arată că vremea Învierii este timpul încredințării că Dumnezeu, în milostivirea sa, a tămăduit rănile păcatelor și toate pe câte le‑am mărturisit la vremea cuvenită, și de care ne‑am lepădat, sunt iertate. Timpul Învierii trebuie să fie înțeles așadar ca o urmare firească timpului pocăinței.

Tradiția Bisericii a subliniat importanța acestei înțelegeriprin așezarea în calendarul bisericesc a unor perioade specifice, fiecare cu încărcătura și mesajul ei. Timpul de pocăință este marcat prin imne specifice, plecări ale genunchilor, metanii mari, asceză mai aspră, iar timpul învierii este sărbătorit prin bucuria comuniunii izvorâte din prezența lui Hristos în mijlocul nostru.

Canonul 1 al Sfântului Dionisie al Alexandriei ne arată că smerirea sufletului se face prin ajunări, până la momentul prăznuirii Învierii. Canonul 15 al Sfântului Petru al Alexandriei, Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic, canonul 91 al Sfântului Vasile cel Mare și canonul 90 Trulan ne arată că în vremea Învierii nu se îngenunchează, trupul participând și el, prin poziționarea orientată spre cer, la bucuria Praznicului.

În același timp, nu doar ne îngenuncherea este specifică acestei perioade, ci și înlocuirea pocăinței cu starea de conștientizare a participării personale la Învierea lui Hristos și valorizarea iertării.

Ca mădular al Bisericii, Trup al lui Hristos, fiecare creștin participă nemijlocit la Înviere și se face părtaș Împărăției, redobândind starea de om înălțat la frumusețea cea dintâi1. Sfântul Vasile cel Mare ne spune în acest sens: „În ziua învierii prin poziția de rugăciune (ne îngenuncherea-n.n.) nu numai că ne aducem aminte de harul care s‑a dat pentru noi, ca unii care înviem împreună cu Hristos și care suntem datori să căutăm cele de sus, ci și pentru că se pare că este într‑un fel imaginea veacului așteptat.” Așadar ridicarea, privirea spre cele înalte, cântările de slavă sunt semnul participării nemijlocite la Înviere, lucrarea care cuprinde Întreg trupul eclezial și fiecare mădular în parte. Din acest motiv, în perioada Învierii nu se cântă în Biserică nici un imn de pocăință și în locul acestora este proclamată biruința Vieții asupra morții.

În continuitatea logicăa acestei practici, pornind de la cuvintele Sfântului Ioan Gurăde Aur, pe care le ascultăm în noaptea Învierii, pricepem că timpul pascal nu este unul de pocăință: „Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne‑a slobozit pe noi moartea Mântuitorului; a stins‑o pe ea cel ce a fost ţinutde ea.”2

Pe de altă parte, este important să nu facem o asociere forțată a postului cu pocăința și întristarea pentru păcat, și a nepostirii cu interzicerea absoluta a preocupării pentru consolidarea restaurării noastre în Hristos. Mântuitorul arată că asocierea pocăinței cu întristarea, jelirea păcatului, nu se situează în coerența Noului Legământ: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşismolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc.” (Matei 6, 16). Înfrânarea este o stare de echilibru firesc a omului ce‑și stăpânește pornirile instinctuale, dar se îngrijește de nevoile zilnice, în cumpătare: „Tu însă, când posteşti, unge capul tău şifaţa ta o spală...” (Matei 6, 17).

Chiar dacă vremea învierii nu este un timp de pocăință, Canonul 66 Trulan ne lămurește: „Se cuvine creștinilor ca, de la sfânta zi a Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, și până la duminica următoare, să petreacă neîncetat întreaga săptămână în sfintele bisericii, cu psalmi, imne și cântări duhovnicești, bucurându‑se și sărbătorind în Hristos, dedicându‑se citirii dumnezeieștilor Scripturi și desfătându‑se de sfintele Taine. Căci așa vom fi înviați și înălțați împreună cu Hristos...”. Tradiția Bisericii a prelungit această trăire până la Duminica Rusaliilor, când, după vecernie asumăm din nou îngenuncherea printr‑o rânduială specifică.

Vremea Învieriiesteașadaruna de manifestare explicită a comuniunii cu Hristos cel Înviat, ca participare personală la Înviere.

Cum poate fi conciliată această recomandare de stăruință în împărtășire cu porunca de a nu ne tângui pentru păcate?

Pregătirea pentru Sfânta Împărtășanie nu se împlinește doar prin spovedanie ca act penitențial, ci șiprin stăruința în creșterea duhovnicească, binecuvântată de Biserică, îndialogul cu părintele duhovnicesc, dialogasumat ca o spovedanie contiună. Astfel, chiar dacă nu este un timp de tânguire, perioada Învierii nu este una de abandonare a preocupării pentru creșterea spirituală. Ea este o vreme de îmbogățire prin împărtășirea de luminile călăuzitoare izvorâte din viețile celor ce trăiesc în mod roditor credința. Acesta este sensul canonului 66 Trulan, ne îndeamnă ca în timpul pascal să neîmpărtășim de înțelegerea celor înalte, în comuniunea Bisericii.

În acest sens, în perioada Învierii, de la Sfintele Paști până la Pogorârea Duhului Sfânt, este potrivit ca omul, preocupat de creșterea spirituală, să se pregătească pentru împărtășanie hrănindu‑se din Cuvântul Scriptuirii și al Sfinților Părinți, din înțe-lepciunea tradiției liturgice, din cuvântul păstorilor, din sfatul duhovnicesc, trăind astfel o pregătire pentru Împărtășanie dincolo de tânguirea pentru păcat și de plecarea genunchilor.

În această perioadă putem să punem în aplicare gândul că dezlegarea și binecuvântarea pentru Împărtășanie, date de duhovnic, pot fi și rodul sfătuirii duhovnicești luminate de Bucuria Învierii, o spovedanie continuă, luminată în duhul uceniciei.

Note:

1. În cuvântul adresat de către Părinții Sinodali în 691, la Sinodul V‑VI ecumenic, din timpul Împăratului Iustinian al II‑lea, se arată preocuparea păstorilor ca lucrarea Bisericii să fie așezată în rânduială pentru regăsirea „frumuseții strălucirii celei dintâi”, care se realizează prin primirea Trupului și a Sângelui Mântuitorului Hristos. Vezi Georg NEDUNGATT, Michael FEATHERSTONE, The Council in Trullo revisited, Kanonika 6, Roma, 1995, p. 46.
2. Vezi Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt de învățătură pentru Sfânta și Dumnezeiasca învierea a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, în Slujba Învierii, EIBMBOR, București 2010, p. 35.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni