A trecut la ortodoxie în anul 1955, alegere determinată de primirea unor răspunsuri dogmatice care le-au adus pace și bucurie dânsei și părintelui Grégoire. A făcut mai apoi studii de teologie ortodoxă la Institutul Saint Denis din Paris. Face parte din parohia francofonă de la Louveciennes, al cărei paroh este părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard. La biserică toți copiii parohiei o numesc „bunica”, exprimându-și prin aceasta dragostea pe care Odile o naște spontan în inimile celor ce o întâlnesc.

În anul 2009, Patriarhia Română i-a oferit, prin Preafericirea Sa Patriarhul Daniel, Diploma de onoare – Sfântul Apostol Andrei, pentru „activitatea sa rodnică, folositoare Bisericii și societății”.
(Ioana Căpităneanu)
 

„Pătruns fiind de universalitatea Bisericii, el [episcopul] nu trebuie să se îngrijească doar de aceia ce i-au fost încredințați direct, ci trebuie să vegheze cu ochi duhovnicești asupra întregii Biserici universale a lui Hristos, dorind luminarea tuturor popoarelor și creșterea lor în adevărata credință.”

(Extras din omilia despre misiunea arhiereului, rostită de Sfântul Ioan pe data de 9 iunie 1934, la Belgrad, la hirotonia sa întru episcop)

Apostolia: Cum l-ați cunoscut pe Sfântul Ioan Maximovici?

Odile Bertrand-Hardy: În acea vreme noi, cei din ECOF, adresaserăm mai multor biserici mesaje care au rămas fără răspuns. Un singur episcop a luat legătura cu noi, arhiereul Ioan, care venea în Franța pentru a se ocupa la Versailles de studenții ruși care erau singuri acolo. Aflându-se deci în Franța, Sfântul Ioan ne-a întâlnit și a simțit că eram cu adevărat în căutarea unei teologii sigure, iar nu a unei acoperiri canonice ilustre sau de altă natură.

Apostolia: Ce amintiri aveți despre întâlnirile cu Sfântul Ioan?

Odile Bertrand-Hardy: În prezența Sfântului Ioan simțeam prezența dumnezeiască, de parcă Dumnezeu Însuși m-ar fi luat în brațe. Prima dată când m-a binecuvântat am simțit din plin puterea binecuvântării lui.

Un alt lucru de seamă e faptul că era cu totul înafara timpului. Nu dormea niciodată, nici măcar nu avea pat. Avea în chilie doar un fotoliu confortabil în care se așeza când era obosit.

Åži cum nu dormea niciodată, noaptea nu era pentru el vreme de odihnă, ci un timp în care continua să se ocupe de îndeletnicirile sale. Astfel obișnuia să cheme persoane în audiență la orice oră. Când a hotărât să-l hirotonească pe Grégoire întru preot l-a chemat la ora trei dimineața.

În acea vreme eram însărcinată și în general copiii noștri se lăsau așteptați, se nășteau după termen. De data aceasta însă, Nicolas s-a născut cu 8 zile mai devreme, în ziua hirotonirii întru preot a tatălui său!

Când a putut să ne ia sub păstorirea sa, locuia în Paris, într-o căsuță din arondismentul 16 și mergeam adesea cu soțul meu să-l luăm cu mașina, căci locuiam în același cartier. Sfântul Ioan cobora singur cu toate cele trebuincioase pentru sfânta biserică. Era îmbrăcat foarte simplu. Nu sărăcea deloc biserica...

Sfânta Liturghie era destul de lungă căci în timpul proscomidiei pomenea pe toți aceia care îi ceruseră sfintele sale rugăciuni. Proscomidia dura astfel circa 2-3 ore. Ajungeam la biserică dimineața, la ora 9 și ieșeam de la Sfânta Liturghie pe la orele 15-16. Dar nici nu simțeam timpul trecând... Avea o prezență atât de puternică încât slujba nu ni se părea lungă.

Era o mare bucurie să fim pe pomelnicele lui, sper că suntem pe ele pentru vecie!

Apostolia: Ne puteți schița un mic portret al Sfântului Ioan?

Odile Bertrand-Hardy: Era tot numai bunătate. Nu știa ce-i răutatea. Avea multă răbdare, nu refuza pe nimeni dintre cei care doreau să-i vorbească.

Avea o prezență deosebită, o blândețe fără seamăn, astfel că nici nu simțeam nevoia să-i punem întrebări duhovnicești. Prezența lui ne era îndeajuns.

Avea și umor, știa să aducă bună dispoziție. Dacă mă împiedicam de cârja episcopală râdea.

Se îmbrăca foarte simplu, se încălța mereu cu sandale pe care uita să și le închidă. Grija lui se îndrepta spre cele dumnezeiești.

S-a vorbit mult despre dificultatea sa de a vorbi, spunându-se că ar fi fost din naștere. Eu nu cred acest lucru, ci cred mai degrabă că a fost torturat, căci limba lui nu era întreagă. Am luat masa de mai multe ori cu el și fiind așezată în fața lui am văzut că nu avea decât o bucată de limbă. Cum sfântul a dat dintotdeauna dovadă de mult curaj în a-și apăra credincioșii, nu m-ar mira ca unii să-l fi torturat pentru aceasta.

Apostolia: Cât a fost în Franța se știa de darul său de tămăduitor?

Odile Bertrand-Hardy: Åžtiu că avea obiceiul să cerceteze mereu pe cei bolnavi, iar uneori perdelele care fuseseră trase la trecerea vreunui bolnav la cele veșnice erau iarăși deschise după vizita lui. L-am însoțit și eu de două ori la spital... Åži am văzut cu ochii mei ce s-a întâmplat: Am văzut cum oamenii trăiau din nou...

Interviu realizat de Ioana Căpităneanu, 20 iunie 2009, Versailles