Adaugat la: 1 Septembrie 2010 Ora: 15:14

Fragmente neodihnite (septembrie 2010)

Å¢in minte că în decembrie ’89 poetul Ioan Alexandru, venit val-vârtej în mijlocul mulțimilor, anunța, țipând aproape în urechile creștinilor, că: „Hristos a înviat!”. Era iarnă, venea Crăciunul. Poetul, certat atât de des înainte-vreme de criticii literari pentru încăpățânarea cu care susținea prezența Logosului în istorie, se trezea acum brusc, pe loc, apostrofat de jurnaliști, de ne-teologi și chiar de „specialiști în teologie” că a spus o mare bazaconie. Cum să-ți saluți poporul, de Nașterea Domnului, cu salutul pascal?! Cum să spui de Crăciun: „Hristos a înviat!”?

Mentalitatea atee plutea în voie, urâtă și incongruentă. Spartă pe loc de anunțul Învierii, era în derivă. Alimentată prost și pozitivist, ea se întorcea, fără rușine, împotriva evidenței. Se vedea cu ochiul liber că Poetul era singurul care știa cu adevărat ce e Învierea, la ce e bună ea și, mai mult decât atât, cum și când se folosește salutul pascal.

Ce bine ar fi dacă „Hristos a înviat!” ar deveni crezul și salutul nostru de zi cu zi. Asta ca să înțeleagă fariseii și cărturarii că Învierea lui Hristos nu e celebrată doar o dată în an ci, spre surprinderea lor, la orice Liturghie și, spre mirarea lor, în tot timpul și în tot locul, dacă nu suntem tonți, ci suntem creștini cu adevărat. Așadar, în ciuda „tiptirișurilor” de tot felul - cum ar zice N. Steinhardt, să spunem, „cu timp și fără timp” - cum ar spune Apostolul Pavel, „Hristos a înviat!”.

Pr. Ioan Pintea, Însemnările unui preot de țară

Anii trec repede și oamenii îmbătrânesc, deci nu stați la răscruce. Fiecare să-și aleagă o cruce (căsătoria sau monahismul) în funcție de dăruirea pe care o are și să înainteze pe una din cele două căi ale Bisericii noastre. Åži să nu întârzie! Să-L urmeze pe Hristos la Răstignire, dacă vrea să se bucure de Înviere.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie

Este lucru vădit că sufletul cuprins de nepăsare este și necredincios; iar amânând zi după zi, nu primește cuvântul mântuirii. Deseori este purtat de vise, este cuprins de înfumurare și nu percepe războiul care se dă înlăuntrul său. Pentru că înfumurarea aduce cu sine orbirea sufletului, care nu-i permite să-și cunoască slăbiciunea.

Sf. Macarie Egipteanul, Cuvânt despre răbdare și discernământ, 17, PSB 34

Un frate oarecare a fost batjocorit de diavol printr-o nălucire ca aceasta: vedea pe un oarecare frate păcătuind cu o femeie și se tulbura cu gândul, luptându-se cu patima poftei; deci ducându-se, i-a lovit pe ei cu piciorul său zicându-le: „Opriți-vă! Până când greșiți?” Când, iată că află snop de grâu, iar nu oameni. Pentru aceasta vă grăiesc vouă ca nu îndată să judecați, chiar și cu ochii de ați vedea.

Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen: „Părinte, am făcut un păcat greu și voiesc ca trei ani să petrec în pocăință.” Starețul a răspuns: „Este mult!” Fratele a zis: „Atunci poruncește ca să mă pocăiesc un an.” Starețul iarăși a răspuns: „Este mult!” Auzind aceasta, ceilalți frați au zis: „Apoi până la patruzeci de zile se cuvine a petrece în pocăință?” Iar starețul iarăși a răspuns: „Este mult!” Åži a adăugat: „Eu socotesc că de se va pocăi omul din toată inima și de va pune gând tare, ca de acum să nu se mai întoarcă la păcat, apoi în trei zile îi primește Dumnezeu pocăința! Toate cele peste măsură sunt ale dracilor.”
Avva Pimen cel Mare, Viețile sfinților, 27 august

Trebuie să ne deprindem a privi omul așa cum este el în adâncul adâncului său. Așa se raportează Dumnezeu la noi. El nu ne iubește pentru că suntem buni; Dumnezeu este milostiv față de noi nu pentru că merităm milă sau dragoste. El pur și simplu ne iubește.

Dacă suntem în stare să fim recunoscători pentru faptul că cineva – Dumnezeu sau om – poate să ne iubească fără nici un temei, putem deveni alți oameni. Åži în căsătorie lucrul acesta are o importanță atât de mare! E esențială această credință în om; această capacitate de a ne aminti că numai prin dragoste aproapele meu poate fi ajutat să devină așa cum l-a plănuit Dumnezeu; numai prin dragoste poate fi adusă la lumină întreaga lui frumusețe.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iubirii

„Lucrarea lăuntrică” prin excelență este rugăciunea, în întreaga bogăție de semnificații pe care această noțiune o are în Scriptură și Tradiție. „Spune-mi cum te rogi și îti voi spune ce crezi” - am putea spune modificând un cunoscut proverb. În practica rugăciunii devine evidentă esența faptului de a fi creștin, modul în care credinciosul se raportează la Dumnezeu și la semenii săi. Numai în rugăciune creștinul e în mod efectiv el însuși.

Ieromonah Gabriel Bunge, Practica rugăciunii personale

Selecția textelor: Daniel Chira (Londra)

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni