Luna Noiembrie este ultima și cea mai răcoroasă lună de toamnă, dar sufletul începe să ni se încălzească o dată cu începutul Postului Nașterii Domnului, prin care răzbate bucuria Întrupării Mântuitorului. Fiind un post blând, cu numeroase dezlegări la pește, vă propunem și noi câteva rețete pentru acele zile, care să vă umple casa de mireasmă de dovleac copt și de copilărie.
SUPĂ‑CREMĂ DE DOVLEAC
delicios de simplă
Ingrediente: 1,5 kg de dovleac, ulei de măsline, 1 ceapă mare, 3 căței de usturoi, 1 morcov, țelină, 1l de apă, sare, piper. Opțional: 1 cub concentrat de legume (atenție să nu conțină glutamat de sodiu E621!), semințe de dovleac pentru decor, iar pentru aromă 1 lingură de semințe de coriandru sau, la alegere, chimen, ardei iute, ghimbir, muștar...
Mod de preparare: Se curăță dovleacul, se taie, se ung feliile cu ulei și se presară cu sare, piper și, eventual, semințe măcinate de coriandru, apoi se dau la cuptor, la foc mediu (170°C), până când se înmoaie. Între timp se taie legumele și se călesc în uleiul de măsline, apoi se adaugă apa (și cubul) și se mai fierb 15 minute. Când dovleacul este copt, se pasează împreună cu legumele. Supa se servește caldă, cu semințe de dovleac și cubulețe de pâine prăjită.
CHIFTELUÅ¢E DE DOVLEAC LA CUPTOR
aromate și hrănitoare
Ingrediente: 340 g de dovleac copt, 250 g de năut (ceci) gătit sau din conservă, 40 g de făină de migdale sau susan, 20 g de făină de năut (sau puțin pesmet fin), 10 frunze de salvie, 2 frunze de dafin, sare și piper, ulei de măsline.
Mod de preparare: Se cântăresc 340 g de dovleac copt, se taie cubulețe. Se încălzește puțin ulei de măsline, în care se adaugă mai întâi frunzele de salvie și de dafin; după un minut, se adaugă dovleacul, sare și piper. Se amestecă bine, se acoperă și se lasă 5 minute la foc mediu. Se scot foile de dafin și se pasează dovleacul (nu foarte fin). Separat se pasează și năutul (nu foarte fin) cu sare, piper și puțin ulei, apoi se amestecă cu dovleacul și cu făina de năut (sau cu pesmet), încât să se poată modela chifteluțe de mărimea unei nuci. Se trec chifteluțele prin făină de migdale sau prin susan și se coc la 200°C pentru 20‑25 minute.
SALATÄ‚ „ÅžUBÄ‚”
rețetă rusească
Ingrediente: 1 kg – 1,2 kg de sfeclă roșie, 2 scrumbii sărate, medii (sau alt pește sărat/afumat), 2‑3 cartofi medii, 1‑2 morcovi mici, 1 ceapă mică, 350 g de maioneză (vegetală; când e post), un gălbenuș de ou fiert (putem renunța la el...), sare, 2 lingurițe de ulei.
Mod de preparare: Se curăță legumele, se spală și se fierb (sfecla roșie într‑un vas, cartofii și morcovii cu sare în altul). Peștele se desărează (dacă e nevoie), se dezosează și se taie cubulețe. Se pregătește maioneza. După ce s‑au fiert, legumele se scot într‑o sită și se lasă să se răcească, apoi se rad pe răzătoarea mare. Se împarte sfecla roșie în trei părți, iar restul ingredientelor în două. Pe un platou (sau într‑un castron) se aranjează salata în straturi (ordinea este importantă pentru aspect): sfeclă roșie, cartofi, morcovi, pește, ceapă tăiată fin, ulei, maioneză, gest care se repetă, în aceeași ordine, dar înainte de ultimul strat de maioneză se intercalează restul de sfeclă roșie, nivelând bine. Se decorează apoi cu gălbenuș ras pe răzătoarea mică sau ca salata boeuf.
RISO, PATATE, COZZE
rețetă tradițională din Puglia
Ingrediente: 600 g de midii deschise pe jumătate sau 300 g de midii curățate, 500 g de cartofi curățați și tăiați rondele subțiri (3‑4 mm), 200 g de orez, usturoi după gust, 150 g de parmezan ras și 1 kg de roșii condimentate cu două cepe mari, 50 g de pătrunjel, 100 g de busuioc (verde), sare, piper, ulei de măsline..
Mod de preparare: Se taie roșiile cubulețe și se amestecă cu ceapa, pătrunjelul și busuiocul tocate mărunt, se pune sare, piper, ulei de măsline, precum și jumătate din parmezan. Într‑o tavă se așează straturi alternative de roșii, cartofi, roșii, apoi scoicile cu usturoi tocat, din nou roșii, orez, roșii, cartofi, un alt strat de roșii și restul de parmezan ras (în timpul postului, parmezanul se poate înlocui cu pesmet). Se toarnă încet apă puțin sărată (7 g la litru), cât să cuprindă totul (nu prea multă, mai putem adăuga și în timpul coacerii dacă mai e nevoie). Se dă la cuptor, la 200°C, aproximativ o oră, până când orezul și cartofii se fierb bine
PEÅžTE ÎN CRUSTÄ‚ DE SARE
ușor, dar delicios
Ingrediente: pește, usturoi, rozmarin, ulei de măsline, 2 kg de sare grunjoasă.
Mod de preparare: Peștele se spală bine, dar nu se curăță solzii. Se presară pe interior usturoi tocat, rozmarin și ulei de măsline. Se pune în tavă un strat subțire de sare, se stropește cu apă, apoi se așează peștele și se acoperă cu restul de sare. Se stropește sarea cu puțină apă și se coace la 200°C pentru 20 de minute. Se lasă 5 minute să se răcorească, apoi se servește cu lămâie și garnitură de legume.
„ÎNGHEÅ¢ATÄ‚” DE TOAMNÄ‚
bucuria celor mici
Ingrediente: 500 g de dovleac delica (cu coajă verde închis), 250 g de ciocolată fondantă, nuci, migdale sau fistic.
Este nevoie și de bețișoare pentru înghețată, dar și de o bucată de zăpadă artificială.
Mod de preparare: Se taie dovleacul în felii de cel puțin 2 cm grosime, care se coc aproximativ 20 de minute la 180°C, până când se înmoaie, fără să se zdrobească. Între timp, ciocolata se topește la bain‑marie până când devine cremoasă, dar nu prea lichidă, și se toacă nucile, migdalele sau fisticul. După ce dovleacul s‑a răcit, se crestează toate feliile și se potrivesc cu grijă bețișoarele. Cu ajutorul unei linguri se glasează „înghețata” cu ciocolată și se presară peste ea nuci. Apoi bețișoarele se înfig vertical în zăpada artificială și se lasă la frigider minim 30 de minute/1 oră.
Putem apecia calitatea dovleacului după cât de intensă e culoarea miezului său?
Cu doar 18 kcal la 100 de grame, dovleacul este foarte bogat în antioxidanți și beta‑caroten, contribuind la regenerarea celulelor și întârzierea îmbătrânirii? Dovleacul conține de asemenea vitamina E, vitamina C, săruri minerale și enzime.
Consumul de dovleac și de suc proaspăt de dovleac combate insomnia, paraziții intestinali și constipația, fiind indicat mai ales seara?

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team