Cuvântul stareÅ£ului citat mai sus a fost adeverit pe deplin de Istoria secolului XX, secolul ideologiilor totalitare. Gândirea de­mentă a lui Hitler, care a molipsit ca o ciu­mă mintală duhul contemporanilor săi, a provocat dezastrul poporului german ÅŸi ca­tastrofele celui de-al Doilea Război Mondial. Ideologia nazistă a fost cauza exterminării a milioane de evrei, camerele de gazare nefiind decât un instrument al acestui sistem ideologic diavolesc, care a pus în aplicare ideile megalomane ale lui Nietzsche. Acesta, care ÅŸi-a dat el însuÅŸi numele de Antihrist, nu a ucis cu mâna lui, dar gândirea lui sata­nică, conform căreia „morala este o mani­festare împotriva naturii” iar virtutea o „paraplegie” mintală (Cf. „VoinÅ£a de putere”), a fost recuperată de ideologia nazistă ÅŸi a fă­cut milioane de victime omeneÅŸti, ca ÅŸi gân­direa lui Marx, în diversele ei versiuni, stalinistă, maoistă, cambogiană etc.

Gândirea omenească are puterea de a crea sau de a distruge, de a aduce bucuria sau suferinÅ£a, de a da viaÅ£a sau moartea. „Trebuie deci să facem mari eforturi, căci noi suntem de fapt niÅŸte aparate de produs gân­duri, radiaÅ£ii de gân­duri prin care exerci­tăm o influenÅ£ă asupra tuturor fiinÅ£elor gân­ditoare, asupra lumii animale ÅŸi chiar asupra celei vegetale (plante­le fiind ÅŸi ele înzestra­te cu un fel de sistem nervos), ÅŸi cu toÅ£ii aÅŸteaptă de la noi să le aducem pace, mân­gâiere ÅŸi dragoste” (StareÅ£ul Tadei, op. cit.).

De cele mai multe ori gândurile noastre sunt schimbătoare, nestatornice ÅŸi contra­dictorii, cugetul omenesc fiind un teren de luptă permanentă între gânduri care par a asculta de mai multe voinÅ£e diferite sau opu­se una alteia, care locuiesc într-unul ÅŸi acelaÅŸi duh omenesc. Sf. Ioan Casian ne explică această luptă lăuntrică prin faptul că „ exis­tă trei principii ale gândurilor noastre: Dumnezeu, diavolul ÅŸi noi înÅŸine. Trebuie să fim în permanenÅ£ă atenÅ£i la această triplă cauză a gândurilor noastre, ÅŸi să le cercetăm pe cele ce izvorăsc din inima noastră cu un neobosit discernământ” (Sf. Ioan Casian, Convorbiri în jurul mesei).

Din aceste trei categorii de gânduri, nu­mai cele care vin de la Dumnezeu ÅŸi ne în­dreaptă mintea ÅŸi inima către El, sunt bine­făcătoare ÅŸi folositoare, ÅŸi trebuie cultivate ÅŸi întărite. Căci gândurile care vin numai de la om ne leagă de persoana noastră muritoa­re si de existenÅ£a noastră lumească, în care „totul este desertăciune si goană după vânt” (Ecl. 1, 14): „Domnul conoaste gândurile omului: stie că sunt desarte” (Ps. 94, 11).

Cât despre gândurile care vin de la cel rău, ele sunt usor de recunoscut căci, de la ispitirea Evei până în zilele noastre, ele ne îndeamnă întodeauna să încălcăm voinÅ£a lui Dumnezeu si deci să facem contrariul a ceea ce este bine pentru noi, prezentându-ne răul ca fiind bine si binele ca fiind rău, căci Satana stie să se prefacă în înger de lumină (Cf. 2 Cor. 11, 14): „Vai de cei ce numesc răul bine si binele rău, care spun că întunericul este lumină si lumina întuneric” (Isaia 5, 20).

Gândurile fiind imateriale, ele ni se par ireale si neprimejdioase, de aceea „ se spu­ne că gândurile nu au nicio valoare. Dar de fapt este vorba de o forÅ£ă si de o putere enor­me” (StareÅ£ul Tadei, op. cit.), căci ele deter­mină întreaga noastră existenÅ£ă si ne pot dis­truge sufletul dacă sunt rău utilizate: „De fapt, momelile si atacurile patimilor încep de la închipuirile cele mai mărunte, furisându-se pe nebăgate de seamă ca o fur­nică, dar la sfârsit se umflă asa de tare că al­cătuiesc pentru cel pe care l-au prins în cur­să o primejdie nu mai mică decât năpustirea leului” (Sf. Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simÅ£uri).

Pentru a ne încredinÅ£a de realitatea pri­mejdiei pe care o reprezintă duhurile necu­rate care îsi manifestă prezenÅ£a prin gându­rile rele, SfinÅ£ii PărinÅ£i se folosesc deseori de metafore si alegorii referitoare la lumea na­turală si la făpturile de carne în mijlocul că­rora trăim si care ne sunt mai cunoscute de­cât lumea nevăzută a duhurilor. Astfel, Evagrie Ponticul asemuieste gândurile rele cu bolile trupesti sau cu jivinile ucigătoare, care în loc să ne distrugă trupul ne distrug sufletul: „Gândurile celui mânios sunt pui de năpârcă / si ei mănâncă inima care le-a dat nastere”. „Vulpi locuiesc într-un suflet ranchiunos”. „ Mândria este o umflătură a sufletului plină de puroi”. „Întristarea e o gură de leu care-l înghite pe cel întristat”. „Vierme al inimii e întristarea / si el îsi mă­nâncă mama (sufletul) care îi dă nastere”. (Evagrie Ponticul, Lupta cu gândurile).

Puterea gândurilor rele este atât de mare încât voinÅ£a noastră omenească este adeseori prea slabă pentru a le învinge, ceea ce dovedeste existenÅ£a unei voinÅ£e necurate mai puternică decât cea a omului si pe care nu o putem bi­rui decât cu ajutorul lui Dumnezeu: „Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii si sânge­lui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva dom­niilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăÅ£ii care sunt în locurile ceresti”. „ÎmbrăcaÅ£i-vă cu toa­tă armătura lui Dumnezeu ca să puteÅ£i Å£ine piept împotriva uneltirilor diavolului. (...) StaÅ£i gata dar, având mijlocul încins cu adevă­rul, îmbrăcaÅ£i cu platosa neprihănirii, având picioarele îmbrăcate cu râvna Evangheliei pă­cii. Pe deasupra tuturor acestora, luaÅ£i scutul credinÅ£ei, cu care veÅ£i putea stinge toate săgeÅ£ile arzătoare ale celui rău. LuaÅ£i si coiful mântu­irii si sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 11-17).