Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Întrunirea Sfântului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, în perioada Rusaliilor a anului 2016, în Creta, a fost pentru întreaga Biserică un timp de împlinire a unui deziderat vechi de mai bine de un secol, dar si un moment de conştientizare a provocărilor puse în evidenţă de reanimarea la nivel general a tradiţiei sinodale. Secolele XIX-XX, prin faptul că au fost vremuri în care s-au constituit Bisericile autocefale moderne, au valorizat într-un mod cu totul aparte sinodalitatea la nivel regional, tomosurilede proclamare a autocefaliilor modernesubliniind explicit că Sfântul Sinod al noii Biserici autocefale este cea mai înaltă instanţă de autoritate bisericească, vector de unitate şi coresponsabilitate. Secolele XX-XXI, prin dinamica fără precedent în care a fost antrenată societatea în ansamblu, dar şi Biserica, au vocaţia de a trece la un alt nivel şi din acest motiv este firesc să se constituie şi într-un timp de re-animarea sistemului sinodal la nivel general.
Chiar de la începutul procesului de iniţiere a proiectului unei mai eficiente comunicări şi manifestări a unităţii panortodoxe, unii teologi au privit cu rezervă perspectiva acestui nou început de drum1. Alţii au exprimat un entuziazm cu valenţe complexe2, pornind de la nevoia pe care o are Biserica Ortodoxă de a da un răspuns în faţa unei lumi care se întrevedea deja ca fiind marcată de globalizare şi de comprimarea coordonatelor timp-spaţiu în era revoluţiei comunicării şi mobilităţii.
Fiecare dintre aceste abordări are un resort întemeiat, dar nu epuizează înţelegerile legate de motivaţia şi profunzimile temei, care nu poate fi evitată de discursul teologic şi instituţional-ecleziologic contemporan. Expresia „le monde est un village” nu mai este doar o metaforă. Printr-o nouă raportare la timp şi spaţiu, lumea întreagă a devenit o mare metropolă, creându-se un cadru socio-cultural şi chiar instituţional-eclezial cu particularităţi care acum un secol erau greu de prevăzut.
In acest context, considerăm că evenimentul petrecut în perioada Rusaliilor 2016 în Creta, asumat unanim de către toate Bisericile autocefale ca fiind o etapă importantă în manifestarea sinodalităţii la nivel general, necesită o evaluare amplă, dar în acelaşi timp marcată de realism canonic şi ecleziologic-instituţional.
Canonul 37 apostolic, purtător al unei conştiinţe bisericeşti anteriorare dezvoltării unor structuri de organizare complexe pe baza suportului oferit de Imperiul Roman, arată obligaţia pe care o au episcopii să se întrunească de două ori pe an ca „să examineze între ei dogmele dreptei-credinţe şi să soluţioneze controversele bisericeşti care au avut loc”. Această afirmaţie generică, ce nu face apel la un nivel regional mai restrâns sau mai larg, arată de fapt că toţi cei care au primit chemarea de cârmuire în Biserică au şi datoria de a o manifesta în coresponsabilitate, fiecare fiind învestit cu autoritatea Bisericii întregi, dar exercitând-o într-un context concret, particularizat de provocări şi experienţe distincte care trebuie să fie receptate de întregul corp eclezial. Parafrazând acest canon, cred că este evidentă invitaţia pe care o face tuturor episcopilor, primii dintre slujitorii comuniunii ecleziale, de a se întâlni şi a mărturisi faţă către faţă, de câte ori este cu putinţă. Dacă privim onest circumstanţele în care acest canon a fost dat, nu putem să nu fim de acord că în zilele noastre este mai uşor episcopilor din întreaga lume să se reunească decât era în secolul IV să se întâlnească episcopii unei regiuni geografice cu o rază de câteva sute de kilometri.
Pornind de la această înţelegere, cred că avem datoria morală să evaluăm în mod realist încadrarea vieţii bisericeşti în sinodali- tate şi să ne hrănim din darul comuniunii izvorât din aceasta, încercând să aducem, fiecare la nivelul lui, roadele pe care Dumnezeu ne învredniceşte să le purtăm.
De la iniţiativa întrunirii unui Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe până la concretizarea ei a fost nevoie de mai bine de 100 de ani. Primii 50 de ani au fost necesari pentru o receptare propriu-zisă a de- mersului3, iar următorii mai bine de 50 de ani pentru elaborarea unei strategii de comunicare, dialog şi evaluare4.
Cauzele etalării acestui proces pe o perioadă aşa de extinsă sunt multiple, iar resorturile sunt complexe. Unii consideră că motivul real este legat de faptul că Biserica Ortodoxă nu are o conştiinţă sinodală care să se exprime în mod regulat la nivel general. Din această perspectivă, sinodalitatea ecumenică ar fi expresia unui eveniment eshatologic, neputându-se vorbi despre o Biserică universală în accepţiune geografică, deoarece ecumenicitatea eclezială, ca noţiune, transcende spaţiul. Imediat ce vorbim despre Biserică în ecumenicitatea ei, trebuie să afirmăm că Biserica, deşi se manifestă în lume, nu este domintată de componenta lumească, şi în consecinţă la nivelul ecumenic5 se întâlnesc elementele de manifestare perenă cu cele eshatologice. Din acest motiv, orice încercare de structurare a sinodalităţii la nivel universal riscă ori să supraevalueze sistemul instituţional şi să ducă la excese de valorizare canonică a vectorilor de autoritate şi putere bisericească, ori să relativizeze aceiaşi vectori, datorită faptului că Biserica nu cunoaşte pârghii de manifestare efectivă a jurisdicţiei la nivel general, toate aspectele privind decizia şi autoritatea canonică imediată fiind de competenţa nivelului local, şi doar în subsidiar acestea sunt manifestate la diferite niveluri ale sinodalităţii6.
O altă categorie de analişti consideră că nu putem vorbi despre reorganizarea manifestării regulate a sinodalităţii ecumenice deoarece, până în zilele noastre, din motive foarte practice, nici nu a putut fi vorba despre o manifestare regulată la acest nivel şi, în consecinţă, orice analogie cu manifestările sinodale generale anterioare este marcată de subiectivitate. Sinoadele ecumenice din primul mileniu pot fi considerate evenimente eshatologice deoarece doar pronia dumnezeiască a putut face ca în condiţii de transport şi comunicare atât de limitate să existe o expresie universală a sinodalităţii. În aceste condiţii, universalitatea manifestării sinodale din acele vremuri nu a fost ancorată atât în comuniunea orizontală a Bisericilor, cât în comuniunea verticală a acestora7. În aceeaşi linie de analiză, unii consideră că tocmai complexitatea problemelor cu care se confruntă Biserica la nivel panortodox face dificilă sau chiar imposibilă reuşita unui astfel de demers dacă este marcat de calcule omeneşti8.
Luând în considerare toate aceste realităţi, cred că nouă, profesorilor de teologie, ne revine nu atât datoria de a marca procesul de manifestare sinodală prin abordări şi analize teoretice care au toate şansele să fie categorisite drept scolastice, cât de analiză a rezultatelor manifestărilor sinodal-comunionale concrete, pentru a distinge modul în care omul se străduieşte şi cum Dumnezeu plineşte strădaniile venite dintr-un imbold de bună-credinţă. Cu alte cuvinte, în faţa marii taine a Bisericii, noi, clerici sau mireni, fie persoane cu competenţe de analiză teologică sau trăitori nesofisticaţi ai credinţei, nu ne putem mulţumi doar cu
o contemplare mistică, extatică, lipsită de atitudine umană concretă, ci trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a trăi credinţa în toată complexitatea ei şi să înţelegem consecinţele acestor trăiri atât în plan local, cât şi comunional general.
Pornind de la aceste constatări, în numerele următoare ale revistei Apostoliavoi prezenta o analiză a ceea ce eu am putut înţelege din procesul sinodal derulat în aceşti mai bine de 100 de ani, fără pretenţia ca demersul meu să fie altceva decât o firavă mărturie despre modul în care un preot şi o persoană preocupată de înţelegerea Tradiţiei canonice a Bisericii înţelege şi asumă integrarea persoanelor şi comunităţilor în sino- dalitate în sensul etimologic, acela de a fi împreună pe aceeaşi cale, a vieţii în Hristos.
Astfel, în numărul următor voi prezenta câteva reflecţii asupra a ceea ce poate fi numită „natura sinodală a Bisericii”, pentru a înţelege locul sinodalităţii în viaţa de comuniune eclezială. În următoarele apariţii voi încerca să observ modul în care această manifestare a fost pregătită în secolul XX şi concretizată la începutul secolului XXI, iar mai apoi voi face o abordare concretă a documentelor Sinodului din Creta, pentru a-i înţelege mai bine împlinirile, provocările şi perspectivele pe care le deschide.
Nădăjduiesc ca acest demers să se constituie într-o firavă contribuţie la o liniştire a înţelegerilor şi preocupărilor omeneşti pentru ceea ce înseamnă participarea noastră la lucrarea lui Dumnezeu în lume prin Biserică - Trup al lui Hristos, în care fiecare avem datoria de a ne asuma rolul de mădulare vii şi responsabile.
Note:
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team