Dar cu mult mai mult e să ştii că Mântuitorul ţi-a scris deja numele în cer, tot din iubire – şi o iubire ve­rificată, dovedită prin lemnul crucii. Şi e un alt cer, cu mult mai mare, cu mult mai important. E un cer care nu trece. În acest cer veşnic, unde cea care scrie e însăşi mâna lui Dumnezeu, nu se întâmplă ca în fil­mele de care vorbeam mai sus: la prima adiere de vânt toată străda­nia este risipită şi rămân doar norii. Ceea ce Dumnezeu spune sau „scrie" se întâmplă pentru totdeauna. Să nu uiţi: numele tău e scris în ceruri. Aceasta trebuie să fie motivul bucu­riei tale întotdeauna. El vorbeşte despre cât de preţioşi suntem în ochii Domnului.

Dacă ne bucurăm că numele noas­tre sunt scrise în ceruri, să nu uităm să împărtăşim această bucurie. Mai ales, să nu uităm să ne rugăm ca şi numele celor dragi ai noştri să fie scrise pe acelaşi cer. Mă voi bucura când îi voi avea pe cei dragi alături de mine nu pentru o zi, ci pentru toa­tă veşnicia. Ne vom bucura când îi vom spune celui drag inimii noastre: ţi-am văzut numele scris pe cer!

NU UITA!

Dragi copii, să ne străduim prin viaţa noastră să cinstim numele pe care îl purtăm. Într-o zi, Alexandru cel Mare l-a apos­trofat astfel pe un soldat care purta numele lui, dar care nu era bun de ni­mic:

- Alexandru, ori îţi schimbi numele, ori îţi schimbi comportamentul!

Prin BOTEZ facem parte din familia lui Dumnezeu; aşadar, trebuie să ne com­portăm ca un fiu al lui Dumnezeu.