publicat in Pagina copiilor pe 12 Ianuarie 2017, 19:49
„Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”.
Dragi copii, aceste cuvinte le le putem citi în Sfânta Scriptură, în Evanghelia după Luca în Capitolul 10. Când le citim ne pot veni în minte acele gesturi de dragoste pe care le-am văzut prin filme, când cineva e atât de îndrăgostit de o persoană încât e dispus să plătească oricât numai ca un aviator să-i scrie numele cel mai drag pe cer, fo- losindu-se de reacția unui avion. Desigur, toți privesc cerul cu uimire.
Dar cu mult mai mult e să știi că Mântuitorul ți-a scris deja numele în cer, tot din iubire – și o iubire verificată, dovedită prin lemnul crucii. Åži e un alt cer, cu mult mai mare, cu mult mai important. E un cer care nu trece. În acest cer veșnic, unde cea care scrie e însăși mâna lui Dumnezeu, nu se întâmplă ca în filmele de care vorbeam mai sus: la prima adiere de vânt toată strădania este risipită și rămân doar norii. Ceea ce Dumnezeu spune sau „scrie" se întâmplă pentru totdeauna. Să nu uiți: numele tău e scris în ceruri. Aceasta trebuie să fie motivul bucuriei tale întotdeauna. El vorbește despre cât de prețioși suntem în ochii Domnului.
Dacă ne bucurăm că numele noastre sunt scrise în ceruri, să nu uităm să împărtășim această bucurie. Mai ales, să nu uităm să ne rugăm ca și numele celor dragi ai noștri să fie scrise pe același cer. Mă voi bucura când îi voi avea pe cei dragi alături de mine nu pentru o zi, ci pentru toată veșnicia. Ne vom bucura când îi vom spune celui drag inimii noastre: ți-am văzut numele scris pe cer!
NU UITA!
Dragi copii, să ne străduim prin viața noastră să cinstim numele pe care îl purtăm. Într-o zi, Alexandru cel Mare l-a apostrofat astfel pe un soldat care purta numele lui, dar care nu era bun de nimic:
- Alexandru, ori îți schimbi numele, ori îți schimbi comportamentul!
Prin BOTEZ facem parte din familia lui Dumnezeu; așadar, trebuie să ne comportăm ca un fiu al lui Dumnezeu.
În capela Saint George din Londra există o carte de aducere aminte a celui de-al doilea război mondial. Ea constă din patru volume mari cu numele celor 60.000 de morți din populația civilă, care au murit în Londra datorită atacurilor cu bombă. Fiecare din aceste volume este deschis pe altar, si o lampă luminează numele de pe respectivele pagini. Această carte ne aduce aminte de o altă „carte", pe care Biblia o numește CARTEA VIEÅ¢II. Ea este păstrată de Dumnezeu în ceruri. Acolo sunt trecute numele tuturor celor care au crezut în Iisus Hristos.