Dar suntem creștini. Credem că Dumnezeu este prezent în lumea aceasta, că suferă în suferința celui mai mic dintre noi, că este slăvit în mulțimea de sfinți prezenți în comunitățile noastre și în întreaga Biserică, și că se slăvește și în toți drepții care nu‑L cunosc încă, în toți acești creștini care se ignoră și care salvează societatea noastră de la absurditate. Cuvântul ne vorbește prin icoana preacuratei Maicii Sale, prin pilda acestui tânăr chemat la desăvârșire și prin propriul Său cuvânt mângâietor: cel care crede în El. În loc să fie nimicit de încercări, are deja viața veșnică! Acest cuvânt este adeverit de Maica Domnului: ea a crezut în Fiul și Dumnezeul său și, după cum am prăznuit la Adormirea sa, a intrat în viața veșnică împreună cu El. Acest cuvânt este adresat tânărului care a venit să îl întrebe pe Învățătorul cel Bun, și este adresat fiecăruia dintre noi: după cum spune chiar El, Fiul a venit în lume nu pentru a judeca, ci pentru a mântui. Să nu ne îndoim: la cea de‑a doua Sa venire, când va veni cu slavă să judece lumea, țelul Său rămâne nu distrugerea, ci Mântuirea. Judecata lui Dumnezeu nu este o osândă, este un discernământ și o arătare a tot ce a rămas până atunci ascuns. Toate minciunile, fie politice, fie personale, vor fi date pe față, pentru ca toți să poată fi mântuiți. Nădejdea pe care o primim este că putem cunoaște desăvârșirea ființei noastre, ceea ce se numește sfințenia sau îndumnezeirea; astfel putem cunoaște viața veșnică, adică bucuria de nespus a celor care sunt părtași iubirii Tatălui, în funcție de răspunsul nostru. Bucuria noastră depinde nu numai de Domnul, care ne‑o dăruiește, ci și de noi înșine. Fecioara, Maica Domnului, ne dă pilda unui asemenea răspuns: tânărul din evanghelia de astăzi ne arată că avem libertatea de a ne amâna răspunsul. Mântuirea este cu putință, prin împreună‑lucrarea a ceea ce este «partea omului» și a ceea ce este „partea lui Dumnezeu”. Este cu putință în răspunsul nostru entuziast și plin de credință.