Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
„– Dar pentru ce Se naște din Fecioară? Pentru ce păzește nevătămată fecioria?
– Pentru că altădată diavolul a înșelat‑o pe Eva pe când era fecioară; de aceea, fiind fecioară Maria, Gavriil i‑a binevestit. Înșelată fiind Eva, a născut cuvânt pricinuitor de moarte, iar Maria, binevestită fiind, a născut Cuvântul în trup, de viață veșnică pricinuitor nouă. Cuvântul Evei a arătat pomul prin care Adam din rai s‑a izgonit, iar Cuvântul născut din Fecioară a arătat Crucea, prin care tâlharul, în chipul lui Adam, în rai a fost primit. Pentru că nici păgânii, nici iudeii, nici ereticii nu credeau că Dumnezeu L‑a născut pe Cuvântul fără sămânță și fără pătimire; de asta, când se naște azi din trup pătimitor, a păstrat nepătimitor trupul cel pătimitor, ca să arate că, după cum atunci când S‑a născut din Fecioară n‑a stricat fecioria, tot astfel și Dumnezeu L‑a născut dumnezeiește, ca Dumnezeu, pe Dumnezeu‑Cuvântul, rămânând neîmpuținată și neschimbată Sfânta Lui ființă. Iar pentru că oamenii L‑au părăsit pe Dumnezeu și au cioplit dumnezei în chip de om, cărora le slujeau, spre ocara Ziditorului, Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind, S‑a arătat în chip de om, ca să strice minciuna și să‑i facă pe nesimțite să‑I slujească Lui. Acestuia, dar, lui Hristos Celui ce face trecerea prin cele fără de trecere, să‑I înălțăm slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Sfântul Ioan Gură de Aur,
„Cuvânt la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, în Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laude la Sfinți
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team