Aşadar, fă metanie de îndată ce greşeşti, nu pierde timpul! Deoarece cu cât întârzii să ceri iertare, cu atât mai mult îi dai timp celui rău să‑şi întindă rădăcinile în lăuntrul tău. Nu‑l lăsa să prindă rădăcini!

Nu deznădăjdui, dacă ai căzut, ci ridicându‑te degrabă, fă metanie și spune „iartă‑mă, Doamne Hristoase, sunt om şi sunt slab”. Faptul că ai căzut nu înseamnă că te‑a părăsit Dumnezeu. Pentru că ai multă mândrie lumească, multă slavă deșartă, te lasă Mântuitorul Hristos să greșești și să cazi. Ca să înveți din toate slăbiciunile tale, să le simți pe propria‑ți piele și să ai apoi îngăduință și răbdare cu cei care cad. Să nu‑i mai judeci pe frați atunci când cad, ci să le sari în ajutor. Deci, ori de câte ori cazi, ridică‑te și cere îndată iertare!

Nu ascunde întristarea în inima ta, deoarece bucuria celui rău este întristarea, deznădejdea, din care se nasc multe și de care se umple de amărăciune sufletul. Cel ce are puterea căinței spune imediat: „Am păcătuit, Părinte, iartă‑mă!” – și astfel alungă întristarea. „Sunt om slab ce să fac?” Într‑adevăr, așa este, fiul meu. Curaj!

Numai atunci când vine harul lui Dumnezeu poate omul să stea pe picioarele sale. Altfel, fără har, mereu se clatină și cade. Curaj și nu te teme deloc! Ai văzut cât a răbdat în ispită fratele despre care îmi scrii? La fel să faci și tu. Ridică cuget curajos în fața ispitelor ce vin spre tine. Ele oricum vin. Ai nevoie de ele. Altfel nu te poți curăți. Lasă deoparte sfaturile purtării de grijă și ale lenevirii. Nu te teme de ele. Cum au trecut cele de până acum, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, așa vor trece și acestea, după ce își împlinesc misiunea. Ispitele sunt medicamente și plante tămăduitoare, care vindecă patimile cele văzute şi rănile noastre cele nevăzute.

Rabdă pentru a putea câștiga cu fiecare dintre ispite, ca să dobândești plată, odihnă și bucurie în Împărăția cea cerească. Vine noaptea, noaptea morții, când nimeni nu mai poate lucra. De aceea, grăbește‑te! Timpul este puțin. 

Şi să mai știi aceasta: mai bine o zi în care viața a ieșit biruitoare și încununată cu premii decât ani mulți trăiți în nepurtare de grijă. Lupta unei singure zile, în deplina cunoștință și în simțirea sufletului, valorează mai mult decât cincizeci de ani fără cunoștință și în nepurtare de grijă. Fără luptă şi fără vărsare de sânge nu aștepta să ajungi la eliberarea de patimi. Pământul sufletului nostru face să crească mărăcini și buruieni, după cădere. Avem nevoie de curățare. Acestea nu se smulg decât cu durere multă, cu mâini bătătorite si sângerânde şi cu mult oftat. Plângi deci, varsă râuri de lacrimi, ca să se înmoaie pământul inimii tale. Și când pământul se va înmuia, mărăcinii se vor smulge mai uşor.