Odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, sfinţii apostoli şi ucenicii, şi noi, împreună cu ei, primim arvuna sfinţirii omului şi a lumii, primim pe Cel care ne călăuzeşte spre a-L cunoaşte pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Duhul Sfânt este Cel care ne umple prin harul Său de bucurie, atunci când renunţăm la bucuria mincinoasă care vine din păcat. Dacă-L căutăm şi-L primim, Duhul Sfânt este Acela care ne aduce lumină în suflet pentru a căuta dreptatea care vine din jertfa iubirii adevărate, adică a Crucii lui Hristos, dreptate văzută de lume ca fiind nedreaptă, pentru că ne cere să ne jertfim pe noi pentru celălalt.

Chemând Duhul Sfânt, El mângâie sufletele noastre rănite de păcat, de propriile slăbiciuni, sau de neputinţă, sau de supărare, sau de neîmplinire, sau de răutate, sau de uitare, sau pur şi simplu de ispită. El ne ajută să ne ridicăm, să creştem, să mergem spre ţinta noastră care este Hristos. El ne învaţă să vorbim lui Dumnezeu, mai întâi cu gânguritul neînţeles de noi dar primit de El, crescându-ne încet-încet şi învăţându-ne limba cea duhovnicească, hrana tare a Împărăţiei, adică înţelegerea că ne putem uni cu Dumnezeu. Privindu-i pe sfinţi, simţim prezenţa Duhului care ne cheamă pe toţi la Sine spre mângâiere şi sfinţire.

† Mitropolitul IOSIF