Odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, sfinții apostoli și ucenicii, și noi, împreună cu ei, primim arvuna sfințirii omului și a lumii, primim pe Cel care ne călăuzește spre a-L cunoaște pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Duhul Sfânt este Cel care ne umple prin harul Său de bucurie, atunci când renunțăm la bucuria mincinoasă care vine din păcat. Dacă-L căutăm și-L primim, Duhul Sfânt este Acela care ne aduce lumină în suflet pentru a căuta dreptatea care vine din jertfa iubirii adevărate, adică a Crucii lui Hristos, dreptate văzută de lume ca fiind nedreaptă, pentru că ne cere să ne jertfim pe noi pentru celălalt.

Chemând Duhul Sfânt, El mângâie sufletele noastre rănite de păcat, de propriile slăbiciuni, sau de neputință, sau de supărare, sau de neîmplinire, sau de răutate, sau de uitare, sau pur și simplu de ispită. El ne ajută să ne ridicăm, să creștem, să mergem spre ținta noastră care este Hristos. El ne învață să vorbim lui Dumnezeu, mai întâi cu gânguritul neînțeles de noi dar primit de El, crescându-ne încet-încet și învățându-ne limba cea duhovnicească, hrana tare a Împărăției, adică înțelegerea că ne putem uni cu Dumnezeu. Privindu-i pe sfinți, simțim prezența Duhului care ne cheamă pe toți la Sine spre mângâiere și sfințire.

† Mitropolitul IOSIF