Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 1 Decembrie 2019 Ora: 15:14

Cuvânt pastoral la Nașterea Domnului

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem încă o dată cu pace şi cu sănătate la marea sărbătoare a Naşterii după trup a Fiului Său,  Domnul nostru Iisus Hristos. În Postul Crăciunului ne-am străduit fiecare după putinţă să ne curăţim sufletul şi trupul prin post şi rugăciune înmulţită, prin mărturisirea păcatelor în Taina Spovedaniei şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului la Dumnezeiasca Liturghie.

Înnoiţi astfel sufleteşte putem să pătrundem în taina Sărbătorii de astăzi şi să vedem ce înseamnă pentru noi „naşterea din Duh” sau „naşterea de sus”. Căci la aceasta ne cheamă Sărbătoarea de astăzi a Naşterii Domnului, care S-a făcut om ca şi noi, pentru ca noi, la rândul nostru, să ne facem ca El, născându-ne de sus sau din Duh şi urmând întru totul exemplul vieţii Sale pământeşti.

Ştim cu toţii că Dumnezeu i-a mântuit pe oameni prin trimiterea în lume a Fiului Său, care a luat trup omenesc din Fecioara Maria, născându-Se în Betleemul Iudeii, a crescut în orăşelul Nazaret, din Galileea, până la vârsta de 30 de ani, în ascultare de Mama Sa şi de dreptul Iosif, după care a ieşit la propovăduire, învăţând pe oameni pocăinţa, adică întoarcerea la Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Sale, între care cea mai mare este iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele. Mântuitorul a făcut în scurta Sa viaţă pământească nenumărate minuni, vindecându-i pe bolnavi, alungând duhurile rele din oameni, săturând mulţimile în pustie, înviind morţi... Toate acestea, din iubire faţă de oameni. „Milă Îmi este de mulţime, că iată, sunt ca oile fără păstor” (Mt. 15, 32; 9, 36). Dar, deşi Mântuitorul a făcut numai bine, a fost răsplătit cu ocară şi în cele din urmă cu moartea pe cruce. Dumnezeu însă a transformat cea mai mare nedreptate a oamenilor în cea mai mare binecuvântare dată lor. Căci fără păcat fiind, Mântuitorul a înviat a treia zi, biruind moartea şi iadul în care erau ţinuţi oamenii datorită păcatului (Fc. 3, 3; Rom. 6, 23), l-a biruit pe diavolul, care ne ispiteşte să păcătuim, şi a deschis tuturor porţile Raiului, ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Iar Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ este Biserica, în care primim fiecare iertare de păcate şi uşurare, ajutor şi binecuvântare.

În convorbirea pe care a avut-o cu Nicodim, un fruntaş al iudeilor, Mântuitorul i-a spus: „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu”, ci „naşterea de sus” înseamnă „naşterea din apă şi din Duh” (In. 3, 3-5). Mântuitorul se referă aici la Taina Botezului, pe care El o va institui după învierea Sa din morţi, poruncind apostolilor: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Mt. 28, 19-20). Botezul creştin este cu adevărat „naştere de sus”, „din apă şi din Duh”, pentru că cel care-l primeşte mărturiseşte că se leapădă de Satana, în a cărui stăpânire se află lumea neluminată prin Botez, şi se uneşte cu Hristos, care a eliberat lumea de osânda păcatului şi a morţii şi de stăpânirea celui rău. Trupul nostru a devenit prin Botez „mădular al lui Hristos” şi „templu al Duhului Sfânt” (I Cor. 6, 15-20).

Botezul este doar sămânţa dumnezeiască sădită în fiinţa noastră, care aşteaptă să rodească faptele bune ale credinţei prin efortul nostru personal. Astfel, Sfânta Scriptură pune mereu în opoziţie „omul trupesc” şi „omul duhovnicesc”. Omul care se conduce „după trup”, adică după imboldurile firii, ale cărnii, caută plăcerea în mâncare şi băutură, în satisfacerea poftelor trupeşti, în goana după bani şi după laudele oamenilor. În epistola către Galateni sunt enumerate „faptele trupului”: „adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi altele asemenea” (5, 9). Mai departe Sf. Pavel ne atrage atenţia zicând: „nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său (faptele amintite), din trup va secera stricăciune” (6, 7). Cu alte cuvinte, păcatele pe care le săvârşim sunt pricina bolilor şi a încercărilor de tot felul, care vin asupra noastră.

În opoziţie cu omul „trupesc”, omul „duhovnicesc” trăieşte în Duhul Sfânt. El nu se lasă abătut de duhul lumii, nici de judecata oamenilor, ci urmează constant calea credinţei: se roagă zilnic, merge la biserică în fiecare duminică, posteşte, se spovedeşte, se împărtăşeşte des cu Sfintele Taine şi se fereşte de orice păcat care-i poate întina conştiinţa, încercând să facă binele, după exemplul Mântuitorului: „V-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi” (In. 13, 15).

Punându-vă la inimă aceste gânduri de învăţătură, cu nădejdea că ele vor aduce rod în viaţa voastră, vă îmbrăţişez cu dragoste părintească în Hristos Domnul, Cel născut în peştera Betleemului, şi vă fac cele mai calde urări de sănătate şi de tot binele.

 
† Mitropolitul Serafim
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni