Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem încă o dată cu pace și cu sănătate la marea sărbătoare a Nașterii după trup a Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos. În Postul Crăciunului ne-am străduit fiecare după putință să ne curățim sufletul și trupul prin post și rugăciune înmulțită, prin mărturisirea păcatelor în Taina Spovedaniei și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului la Dumnezeiasca Liturghie.
Înnoiți astfel sufletește putem să pătrundem în taina Sărbătorii de astăzi și să vedem ce înseamnă pentru noi „nașterea din Duh” sau „nașterea de sus”. Căci la aceasta ne cheamă Sărbătoarea de astăzi a Nașterii Domnului, care S-a făcut om ca și noi, pentru ca noi, la rândul nostru, să ne facem ca El, născându-ne de sus sau din Duh și urmând întru totul exemplul vieții Sale pământești.
Åžtim cu toții că Dumnezeu i-a mântuit pe oameni prin trimiterea în lume a Fiului Său, care a luat trup omenesc din Fecioara Maria, născându-Se în Betleemul Iudeii, a crescut în orășelul Nazaret, din Galileea, până la vârsta de 30 de ani, în ascultare de Mama Sa și de dreptul Iosif, după care a ieșit la propovăduire, învățând pe oameni pocăința, adică întoarcerea la Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Sale, între care cea mai mare este iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. Mântuitorul a făcut în scurta Sa viață pământească nenumărate minuni, vindecându-i pe bolnavi, alungând duhurile rele din oameni, săturând mulțimile în pustie, înviind morți... Toate acestea, din iubire față de oameni. „Milă Îmi este de mulțime, că iată, sunt ca oile fără păstor” (Mt. 15, 32; 9, 36). Dar, deși Mântuitorul a făcut numai bine, a fost răsplătit cu ocară și în cele din urmă cu moartea pe cruce. Dumnezeu însă a transformat cea mai mare nedreptate a oamenilor în cea mai mare binecuvântare dată lor. Căci fără păcat fiind, Mântuitorul a înviat a treia zi, biruind moartea și iadul în care erau ținuți oamenii datorită păcatului (Fc. 3, 3; Rom. 6, 23), l-a biruit pe diavolul, care ne ispitește să păcătuim, și a deschis tuturor porțile Raiului, ale Împărăției lui Dumnezeu. Iar Împărăția lui Dumnezeu pe pământ este Biserica, în care primim fiecare iertare de păcate și ușurare, ajutor și binecuvântare.
În convorbirea pe care a avut-o cu Nicodim, un fruntaș al iudeilor, Mântuitorul i-a spus: „De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă împărăția lui Dumnezeu”, ci „nașterea de sus” înseamnă „nașterea din apă și din Duh” (In. 3, 3-5). Mântuitorul se referă aici la Taina Botezului, pe care El o va institui după învierea Sa din morți, poruncind apostolilor: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Mt. 28, 19-20). Botezul creștin este cu adevărat „naștere de sus”, „din apă și din Duh”, pentru că cel care-l primește mărturisește că se leapădă de Satana, în a cărui stăpânire se află lumea neluminată prin Botez, și se unește cu Hristos, care a eliberat lumea de osânda păcatului și a morții și de stăpânirea celui rău. Trupul nostru a devenit prin Botez „mădular al lui Hristos” și „templu al Duhului Sfânt” (I Cor. 6, 15-20).
Botezul este doar sămânța dumnezeiască sădită în ființa noastră, care așteaptă să rodească faptele bune ale credinței prin efortul nostru personal. Astfel, Sfânta Scriptură pune mereu în opoziție „omul trupesc” și „omul duhovnicesc”. Omul care se conduce „după trup”, adică după imboldurile firii, ale cărnii, caută plăcerea în mâncare și băutură, în satisfacerea poftelor trupești, în goana după bani și după laudele oamenilor. În epistola către Galateni sunt enumerate „faptele trupului”: „adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beții, chefuri și altele asemenea” (5, 9). Mai departe Sf. Pavel ne atrage atenția zicând: „nu vă amăgiți: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ceea ce seamănă omul, aceea va și secera. Cel ce seamănă în trupul său (faptele amintite), din trup va secera stricăciune” (6, 7). Cu alte cuvinte, păcatele pe care le săvârșim sunt pricina bolilor și a încercărilor de tot felul, care vin asupra noastră.
În opoziție cu omul „trupesc”, omul „duhovnicesc” trăiește în Duhul Sfânt. El nu se lasă abătut de duhul lumii, nici de judecata oamenilor, ci urmează constant calea credinței: se roagă zilnic, merge la biserică în fiecare duminică, postește, se spovedește, se împărtășește des cu Sfintele Taine și se ferește de orice păcat care-i poate întina conștiința, încercând să facă binele, după exemplul Mântuitorului: „V-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi” (In. 13, 15).
Punându-vă la inimă aceste gânduri de învățătură, cu nădejdea că ele vor aduce rod în viața voastră, vă îmbrățișez cu dragoste părintească în Hristos Domnul, Cel născut în peștera Betleemului, și vă fac cele mai calde urări de sănătate și de tot binele.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team