Dar ivindu‑se o erezie în Alexandria ÅŸi în Å£inutul din jurul ei, a plecat ÅŸi s‑a dus în Lavra alăturată [de cea] a lui Nicanor. Åži primindu‑l pe el prea iubitorul de Dumnezeu Paulin, ÅŸi dându‑i lui locul său de singurătate, îl rânduieÅŸte în toată liniÅŸtea. Căci un an întreg n‑a îngăduit niciodată nimănui să se ducă la el, ba nici chiar el însuÅŸi nu l‑a supărat de loc, fără numai în vremea când îi dădea pâinea cea de trebuinÅ£ă. Venind deci Sfânta Înviere a lui Hristos ÅŸi aflându‑se împreună, se făcu pomenire între ei despre starea de singurătate ÅŸi de liniÅŸte. Åži cunoscând că ÅŸi pentru fratele cel prea evlavios scopul cel mai ales este acesta, îi semănă cuvinte ascetice din Scriptură ÅŸi de la PărinÅ£i, arătând prin toate că fără liniÅŸtea desăvârÅŸită [isihia] este cu neputinÅ£ă a plăcea lui Dumnezeu,precum a cugetat ÅŸi dumnezeescul Părinte Moise, că liniÅŸtea naÅŸte nevoinÅ£a, iar nevoinÅ£a naÅŸte plânsul, iar plânsul frica, iar frica smerenia, iar smerenia trecerea cu vederea, iar trecerea cu vederea dragostea, iar dragostea face sufletul fără boală ÅŸi fără patimă; ÅŸi atunci cunoaÅŸte omul că nu este departe de Dumnezeu. Deci îi zicea lui: „Trebuie să‑ţi curăÅ£eÅŸti cu desăvârÅŸire mintea prin liniÅŸtire ÅŸi să‑i dai o lucrare duhovnicească neîntreruptă.” Căci, precum ochiul pătrunde în cele supuse simÅ£urilor ÅŸi se minunează de vedere, aÅŸa ÅŸi mintea curată pătrunde în cele inteligibile ÅŸi e răpită de vederea duhovnicească, de care nu mai poate fi desfăcută. Åži cu cât se goleÅŸte mai mult prin liniÅŸte de patimi ÅŸi se curăÅ£eÅŸte, cu atât se învredniceÅŸte mai mult de cunoÅŸtinÅ£ă. Åži desăvârÅŸită este mintea atunci când calcă peste cunoÅŸtinÅ£a fiinÅ£ială ÅŸi se uneÅŸte cu Dumnezeu. Căci având demnitatea împărătească, nu mai suferă să fie săracă, nici nu mai e ispitită de poftele de jos, chiar de i‑ai oferi toate împărăÅ£iile.

Se spune că un frate oarecare, cu numele Ioan, de fel din părÅ£ile mării, a venit la acest sfânt ÅŸi mare Părinte Filimon ÅŸi Å£inându‑i picioarele i‑a zis: „Ce să fac Părinte, ca să mă mântuiesc? Căci văd că mintea îmi umblă ÅŸi rătăceÅŸte încoace ÅŸi încolo, la cele ce nu trebuie.” Iar el, oprindu‑se puÅ£in, zise: „Această patimă este a celor de‑afară, ÅŸi stăruie fiindcă până acum nu ai dor desăvârÅŸit de Dumnezeu. Căci n‑a venit încă în tine căldura dorului ÅŸi a cunoÅŸtinÅ£ii Lui.” Zise atunci fratele: „Åži ce să fac Părinte?” Îi răspunse lui: „Du‑te până ce vei avea meditaÅ£ia [lucrarea] ascunsă în inimă, care poate să‑ti cureÅ£e mintea de acestea.” Fratele, nepricepând cele spuse, zise bătrânului: „Ce este meditaÅ£ia ascunsă, Părinte?” Zise către el: „Du‑te, veghează în inima ta ÅŸi veghind, zi în cugetul tău cu frică ÅŸi cu cutremur: Doamne Iisuse Hristoase, miluieÅŸte‑mă. Căci aÅŸa învaÅ£ă fericitul Diadoh pe începători.” Deci plecând acela ÅŸi liniÅŸtindu‑se cu ajutorul lui Dumnezeu ÅŸi cu rugăciunile Părintelui, s‑a îndulcit cu această lucrare pentru puțină vreme. Dar depărtându‑se deodată de la el ÅŸi neputând să se îngrijească în trezvie ÅŸi să se roage, veni iarăÅŸi la bătrân ÅŸi‑i vesti întâmplarea. Iar acesta îi zise lui: „De acum, iată, ai cunoscut urma liniÅŸtirii ÅŸi a lucrării ÅŸi ai cercat dulceaÅ£a din ea. Å¢ine deci aceasta totdeauna în inima ta. Fie că mânânci, fie că bei, fie că te întâlneÅŸti cu oarecine, fie că eÅŸti afară din chilie, fie că eÅŸti pe drum, să nu uiÅ£i să rosteÅŸti această rugăciune ÅŸi să cânÅ£i ÅŸi să meditezi rugăciuni ÅŸi psalmi, cu o cugetare trează ÅŸi cu mintea nerătăcită. Dar chiar când te afli în cea mai necesară trebuinÅ£ă, să nu înceteze mintea ta să mediteze ÅŸi să se roage în ascuns. Căci astfel poți înțelege adâncurile dumnezeieștii Scripturi ÅŸi puterea ascunsă în ea ÅŸi să‑i dai minÅ£ii o lucrare neîncetată, ca să împlinești cuvântul Apostolului, care porunceÅŸte: «neîncetat vă rugaÅ£i». Ia aminte deci cu dinadinsul ÅŸi păzeÅŸte‑ți inima, ca să nu primească gânduri rele sau deÅŸarte ÅŸi nefolositoare. Ci totdeauna, fie că eÅŸti culcat, fie că eÅŸti în picioare, fie că mănânci, fie că bei, fie că te întâlneÅŸti cu alÅ£ii, inima ta să se îndeletnicească pe ascuns în cuget, fie cu psalmii, fie cu rugăciunea: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieÅŸte‑mă». Iar când cânÅ£i cu gura, ia de asemenea aminte să nu zici alte cuvinte ÅŸi la altele să‑ţi rătăcească cugetarea.” Åži iarăÅŸi l‑a întrebat fratele: „Văd în somn multe năluciri deÅŸarte.” Iar bătrânul a zis către el: „Să nu te leneveÅŸti ÅŸi să nu te faci nepăsător, ci înainte de a te culca fă multe rugăciuni în inima ta ÅŸi împotriveÅŸte‑te gândurilor, ca nu cumva să fii dus de voile diavolului ÅŸi să te lepede Dumnezeu. GrijeÅŸte cu toată puterea ca să adormi după psalmi ÅŸi după această meditaÅ£ie în minte, ÅŸi să nu laÅŸi cugetarea ta să primească gânduri străine; ci în gândurile în cari ai fost rugându‑te, în acelea să te culci meditând, ca să fie cu tine când adormi ÅŸi să‑ţi grăiască Å£ie când te scoli. Zi ÅŸi sfântul Simbol al credinÅ£ei ortodoxe înainte de a te culca. Căci credinÅ£a dreaptă în Dumnezeu este un izvor ÅŸi o strajă a tuturor bunătăÅ£ilor.” L‑a întrebat iarăÅŸi fratele, zicând: „Fii bun Părinte ÅŸi îmi spune, ce fel de lucrare are mintea ta? ÎnvaÅ£ă‑mă să mă mântuiesc ÅŸi eu.” Iar el zise: „Ce vrei să iscodeÅŸti acestea?” Iar acela, sculându‑se ÅŸi prinzându‑i picioarele sfântului, i le sărută rugându‑l să‑i spună. Iar după multă vreme zise: „Încă nu poÅ£i purta tu aceasta. Căci e propriu bărbatului care a ajuns la deprinderea bunătăÅ£ilor, ca dreptăÅ£ii să dea fiecărei simÅ£iri lucrul potrivit cu ea. Dar nici nu e cu putinÅ£ă ca cel ce nu s‑a curăÅ£it cu desăvârÅŸire de gândurile deÅŸarte ale lumii să se învrednicească de un dar ca acesta. De aceea, dacă doreÅŸti unele ca acestea, Å£ine meditaÅ£ia ascunsă în inimă curată. Căci de vei stărui neîncetat în rugăciunea ta ÅŸi în meditarea Scripturilor Å£i se vor deschide ochii înÅ£elegători ai sufletului ÅŸi va veni în el o bucurie mare ÅŸi un dor negrăit ÅŸi puternic, aprinzându‑se ÅŸi trupul de către duh, încât tot omul se va face duhovnicesc. Deci, când te va învrednici Dumnezeu să te rogi neîmprăÅŸtiat ÅŸi cu minte curată, fie noaptea, fie ziua, nu avea grijă de pravila ta, ci cu toată puterea stăruieÅŸte să fii lipit de Dumnezeu ÅŸi El va lumina inima ta în privinÅ£a lucrării duhovniceÅŸti pe care o săvârÅŸeÅŸti.” Åži a mai adăugat ÅŸi acestea: „A venit la mine odată un bătrân ÅŸi întrebându‑l de starea minÅ£ii, mi‑a spus: «Doi ani am stăruit rugând pe Dumnezeu din toată inima ÅŸi cerându‑I fără slăbire să‑mi dea să mi se întipărească neîntrerupt ÅŸi neîmprăÅŸtiat în inimă rugăciunea, pe care a lăsat‑o El ucenicilor Săi. Åži văzând osteneala ÅŸi răbdarea mea, mi‑a împlinit cererea Domnul, marele Dătător.»” Mai zicea ÅŸi aceea, că gândurile ce se ivesc în cuget despre cele deÅŸarte, sunt boli ale sufletului nelucrător ÅŸi leneÅŸ. Adaus e deci că, după cum e scris, trebuie să ne păzim mintea cu toată străjuirea ÅŸi să cântăm neîmprăÅŸtiat întru cunoÅŸtinÅ£ă ÅŸi să ne rugăm cu mintea curată.

Prin urmare, fraÅ£ilor, Dumnezeu vrea ca noi să ne arătăm sârguinÅ£a către El, întâi în osteneli, apoi în dragoste ÅŸi rugăciune neîncetată, ÅŸi însuÅŸi El ne va arăta calea mântuirii. Dar este vădit că nu e altă cale care duce la cer decât liniÅŸtirea desăvârÅŸită, fuga de toate relele, dobândirea virtuÅ£ilor, dragostea desăvârÅŸită faÅ£ă de El ÅŸi convieÅ£uirea cu Dumnezeu în cuvioÅŸie ÅŸi dreptate. De va ajunge cineva la acestea degrabă se va ridica în locaÅŸurile cereÅŸti. Dar cel ce doreÅŸte să se suie la înălÅ£imea aceasta trebuie numai decât să‑şi omoare mădularele de pe pământ. Căci când sufletul nostru se va veseli de vederea Binelui adevărat ÅŸi nu se va mai întoarce spre niciuna din patimile stârnite de plăceri, ci lepădând toată dulcea împătimire [voluptatea] trupească, va primi cu înÅ£elegere curată ÅŸi neîntinată arătarea lui Dumnezeu.

Deci avem trebuinÅ£ă de multă pază, osteneli trupeÅŸti ÅŸi curăÅ£ie a sufletului ca să sălăÅŸluim pe Dumnezeu în inimile noastre, pentru ca de aici înainte să împlinim fără rătăcire poruncile Lui. Åži El ne va învăÅ£a să păzim în mod sigur legile Lui, trimiÅ£ându‑şi ca niÅŸte raze de soare lucrările Sale, prin harul Duhului sălăÅŸluit în noi. Prin osteneli ÅŸi încercări trebuie să curăÅ£im chipul după care am fost făcuÅ£i raÅ£ionali ÅŸi în stare de orice înÅ£elegere ÅŸi de asemănare cu Dumnezeu, ÅŸi să ne Å£inem simÅ£irile neamestecate cu nicio pată, topite din nou în oarecare chip în cuptorul încercărilor, ca aÅŸa să ne preschimbăm spre cinstea împărătească. Căci Dumnezeu a zidit firea omenească părtaÅŸă de tot binele, ca să poată privi cu mintea cetele îngerilor, măririle Domniilor, Puterile, Începătoriile, Stăpâniile, lumina neapropiată, slava mai presus de fulger.

Iar când dobândeÅŸti o virtute, să nu Å£i se înalÅ£e gândul împotriva fratelui, fiindcă tu ai dobândit‑o iar acela nu i‑a avut grijă. Căci aceasta este începutul mândriei.PăzeÅŸte cu toată puterea să nu faci nimic pentru plăcerea oamenilor. Iar când lupÅ£i cu patima să nu slăbeÅŸti, nici să te leneveÅŸti dacă dăinuiește războiul, ci, ridicându‑te, aruncă‑te înaintea lui Dumnezeu, din toată inima, zicând cu Proorocul: «Judecă‑i Doamne pe cei ce mă nedreptăÅ£esc, căci eu nu pot nimic asupra lor». Åži El văzând smerenia ta, îÅ£i va trimite mai repede ajutorul Său. Iar când mergi cu cineva pe cale nu primi convorbire deÅŸartă, ci dă‑i minÅ£ii lucrarea duhovnicească pe care o avea, ca să i se facă obicei bun ÅŸi uitare a plăcerilor vieÅ£ii ÅŸi să ajungi la limanul nepătimirii.” ÎnvăÅ£ând prin acestea ÅŸi prin mai multe cuvinte pe frate, îl slobozi.

Iar după puÅ£ină vreme veni iarăÅŸi la el ÅŸi începând să‑l întrebe, zise: „Ce să fac Părinte, că în pravila mea de noapte mă îngreuiază somnul ÅŸi nu mă lasă să mă rog cu trezvie, ba nici nu pot să priveghez cu prisosinÅ£ă? Åži când cânt, pot să fac ceva cu mânile?” Iar el zise: „Când poÅ£i să te rogi întru trezvie să nu faci nimic cu mânile; iar când eÅŸti cuprins de moleÅŸală miÅŸcă‑te puÅ£in, ameninÅ£ându‑ţi gândul, ÅŸi fă ceva cu mânile.” Iar acela zise iarăÅŸi către el: „Dar tu, Părinte, nu eÅŸti îngreunat de somn în pravila ta?” Zise lui: „Anevoie, dar dacă mi se întâmplă vreodată puÅ£in, mă miÅŸc ÅŸi zic din începutul Evangheliei după Ioan, îndreptând spre Dumnezeu ochiul cugetului ÅŸi îndată se risipeÅŸte. Asemenea fac ÅŸi cu gândurile. Când vine vreunul, îl întâmpin ca pe un foc cu lacrimi, ÅŸi se risipeÅŸte. Dar tu încă nu poÅ£i să te înarmezi astfel, ci Å£ine mai de grabă meditaÅ£ia ascunsă ÅŸi rugăciunile de zi, rânduite de SfinÅ£ii PărinÅ£i, adică sileÅŸte‑te să săvârÅŸeÅŸti ceasul al treilea, al ÅŸaselea, al nouălea, cele de seara ÅŸi pravila de noapte. Dar ia seama cu toată puterea, să nu faci nimic pentru plăcerea oamenilor, nici să ai vreodată duÅŸmănie împotriva fratelui, ca să nu te desparÅ£i de Dumnezeul tău.

SârguieÅŸte‑te să‑ţi păzeÅŸti cugetarea neîmprăÅŸtiată, ca să fie cu grijă la gândurile dinlăuntru. Iar când te afli în biserică ÅŸi vrei să te împărtăÅŸeÅŸti cu dumnezeieÅŸtile lui Hristos Taine, să nu ieÅŸi până nu primeÅŸti pacea desăvârÅŸită. Stând într‑un loc, să nu te miÅŸti de acolo până la apolis. GândeÅŸte‑te că stai în cer ÅŸi întâmpini pe Dumnezeu cu SfinÅ£ii Îngeri ÅŸi‑l primeÅŸti pe El în inimă. Deci pregăteÅŸte‑te cu frică ÅŸi cu cutremur mult, ca să nu te afli cu nevrednicie între Sfintele Puteri.” Åži după acestea, înarmându‑l bine pe fratele întru Domnul ÅŸi întărindu‑l în duhul harului său, l‑a slobozit.

Fragment, despre Avva Filimon, Filocalia IV