Dar ivindu‑se o erezie în Alexandria şi în ţinutul din jurul ei, a plecat şi s‑a dus în Lavra alăturată [de cea] a lui Nicanor. Şi primindu‑l pe el prea iubitorul de Dumnezeu Paulin, şi dându‑i lui locul său de singurătate, îl rânduieşte în toată liniştea. Căci un an întreg n‑a îngăduit niciodată nimănui să se ducă la el, ba nici chiar el însuşi nu l‑a supărat de loc, fără numai în vremea când îi dădea pâinea cea de trebuinţă. Venind deci Sfânta Înviere a lui Hristos şi aflându‑se împreună, se făcu pomenire între ei despre starea de singurătate şi de linişte. Şi cunoscând că şi pentru fratele cel prea evlavios scopul cel mai ales este acesta, îi semănă cuvinte ascetice din Scriptură şi de la Părinţi, arătând prin toate că fără liniştea desăvârşită [isihia] este cu neputinţă a plăcea lui Dumnezeu,precum a cugetat şi dumnezeescul Părinte Moise, că liniştea naşte nevoinţa, iar nevoinţa naşte plânsul, iar plânsul frica, iar frica smerenia, iar smerenia trecerea cu vederea, iar trecerea cu vederea dragostea, iar dragostea face sufletul fără boală şi fără patimă; şi atunci cunoaşte omul că nu este departe de Dumnezeu. Deci îi zicea lui: „Trebuie să‑ţi curăţeşti cu desăvârşire mintea prin liniştire şi să‑i dai o lucrare duhovnicească neîntreruptă.” Căci, precum ochiul pătrunde în cele supuse simţurilor şi se minunează de vedere, aşa şi mintea curată pătrunde în cele inteligibile şi e răpită de vederea duhovnicească, de care nu mai poate fi desfăcută. Şi cu cât se goleşte mai mult prin linişte de patimi şi se curăţeşte, cu atât se învredniceşte mai mult de cunoştinţă. Şi desăvârşită este mintea atunci când calcă peste cunoştinţa fiinţială şi se uneşte cu Dumnezeu. Căci având demnitatea împărătească, nu mai suferă să fie săracă, nici nu mai e ispitită de poftele de jos, chiar de i‑ai oferi toate împărăţiile.

Se spune că un frate oarecare, cu numele Ioan, de fel din părţile mării, a venit la acest sfânt şi mare Părinte Filimon şi ţinându‑i picioarele i‑a zis: „Ce să fac Părinte, ca să mă mântuiesc? Căci văd că mintea îmi umblă şi rătăceşte încoace şi încolo, la cele ce nu trebuie.” Iar el, oprindu‑se puţin, zise: „Această patimă este a celor de‑afară, şi stăruie fiindcă până acum nu ai dor desăvârşit de Dumnezeu. Căci n‑a venit încă în tine căldura dorului şi a cunoştinţii Lui.” Zise atunci fratele: „Şi ce să fac Părinte?” Îi răspunse lui: „Du‑te până ce vei avea meditaţia [lucrarea] ascunsă în inimă, care poate să‑ti cureţe mintea de acestea.” Fratele, nepricepând cele spuse, zise bătrânului: „Ce este meditaţia ascunsă, Părinte?” Zise către el: „Du‑te, veghează în inima ta şi veghind, zi în cugetul tău cu frică şi cu cutremur: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă. Căci aşa învaţă fericitul Diadoh pe începători.” Deci plecând acela şi liniştindu‑se cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Părintelui, s‑a îndulcit cu această lucrare pentru puțină vreme. Dar depărtându‑se deodată de la el şi neputând să se îngrijească în trezvie şi să se roage, veni iarăşi la bătrân şi‑i vesti întâmplarea. Iar acesta îi zise lui: „De acum, iată, ai cunoscut urma liniştirii şi a lucrării şi ai cercat dulceaţa din ea. Ţine deci aceasta totdeauna în inima ta. Fie că mânânci, fie că bei, fie că te întâlneşti cu oarecine, fie că eşti afară din chilie, fie că eşti pe drum, să nu uiţi să rosteşti această rugăciune şi să cânţi şi să meditezi rugăciuni şi psalmi, cu o cugetare trează şi cu mintea nerătăcită. Dar chiar când te afli în cea mai necesară trebuinţă, să nu înceteze mintea ta să mediteze şi să se roage în ascuns. Căci astfel poți înțelege adâncurile dumnezeieștii Scripturi şi puterea ascunsă în ea şi să‑i dai minţii o lucrare neîncetată, ca să împlinești cuvântul Apostolului, care porunceşte: «neîncetat vă rugaţi». Ia aminte deci cu dinadinsul şi păzeşte‑ți inima, ca să nu primească gânduri rele sau deşarte şi nefolositoare. Ci totdeauna, fie că eşti culcat, fie că eşti în picioare, fie că mănânci, fie că bei, fie că te întâlneşti cu alţii, inima ta să se îndeletnicească pe ascuns în cuget, fie cu psalmii, fie cu rugăciunea: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte‑mă». Iar când cânţi cu gura, ia de asemenea aminte să nu zici alte cuvinte şi la altele să‑ţi rătăcească cugetarea.” Şi iarăşi l‑a întrebat fratele: „Văd în somn multe năluciri deşarte.” Iar bătrânul a zis către el: „Să nu te leneveşti şi să nu te faci nepăsător, ci înainte de a te culca fă multe rugăciuni în inima ta şi împotriveşte‑te gândurilor, ca nu cumva să fii dus de voile diavolului şi să te lepede Dumnezeu. Grijeşte cu toată puterea ca să adormi după psalmi şi după această meditaţie în minte, şi să nu laşi cugetarea ta să primească gânduri străine; ci în gândurile în cari ai fost rugându‑te, în acelea să te culci meditând, ca să fie cu tine când adormi şi să‑ţi grăiască ţie când te scoli. Zi şi sfântul Simbol al credinţei ortodoxe înainte de a te culca. Căci credinţa dreaptă în Dumnezeu este un izvor şi o strajă a tuturor bunătăţilor.” L‑a întrebat iarăşi fratele, zicând: „Fii bun Părinte şi îmi spune, ce fel de lucrare are mintea ta? Învaţă‑mă să mă mântuiesc şi eu.” Iar el zise: „Ce vrei să iscodeşti acestea?” Iar acela, sculându‑se şi prinzându‑i picioarele sfântului, i le sărută rugându‑l să‑i spună. Iar după multă vreme zise: „Încă nu poţi purta tu aceasta. Căci e propriu bărbatului care a ajuns la deprinderea bunătăţilor, ca dreptăţii să dea fiecărei simţiri lucrul potrivit cu ea. Dar nici nu e cu putinţă ca cel ce nu s‑a curăţit cu desăvârşire de gândurile deşarte ale lumii să se învrednicească de un dar ca acesta. De aceea, dacă doreşti unele ca acestea, ţine meditaţia ascunsă în inimă curată. Căci de vei stărui neîncetat în rugăciunea ta şi în meditarea Scripturilor ţi se vor deschide ochii înţelegători ai sufletului şi va veni în el o bucurie mare şi un dor negrăit şi puternic, aprinzându‑se şi trupul de către duh, încât tot omul se va face duhovnicesc. Deci, când te va învrednici Dumnezeu să te rogi neîmprăştiat şi cu minte curată, fie noaptea, fie ziua, nu avea grijă de pravila ta, ci cu toată puterea stăruieşte să fii lipit de Dumnezeu şi El va lumina inima ta în privinţa lucrării duhovniceşti pe care o săvârşeşti.” Şi a mai adăugat şi acestea: „A venit la mine odată un bătrân şi întrebându‑l de starea minţii, mi‑a spus: «Doi ani am stăruit rugând pe Dumnezeu din toată inima şi cerându‑I fără slăbire să‑mi dea să mi se întipărească neîntrerupt şi neîmprăştiat în inimă rugăciunea, pe care a lăsat‑o El ucenicilor Săi. Şi văzând osteneala şi răbdarea mea, mi‑a împlinit cererea Domnul, marele Dătător.»” Mai zicea şi aceea, că gândurile ce se ivesc în cuget despre cele deşarte, sunt boli ale sufletului nelucrător şi leneş. Adaus e deci că, după cum e scris, trebuie să ne păzim mintea cu toată străjuirea şi să cântăm neîmprăştiat întru cunoştinţă şi să ne rugăm cu mintea curată.

Prin urmare, fraţilor, Dumnezeu vrea ca noi să ne arătăm sârguinţa către El, întâi în osteneli, apoi în dragoste şi rugăciune neîncetată, şi însuşi El ne va arăta calea mântuirii. Dar este vădit că nu e altă cale care duce la cer decât liniştirea desăvârşită, fuga de toate relele, dobândirea virtuţilor, dragostea desăvârşită faţă de El şi convieţuirea cu Dumnezeu în cuvioşie şi dreptate. De va ajunge cineva la acestea degrabă se va ridica în locaşurile cereşti. Dar cel ce doreşte să se suie la înălţimea aceasta trebuie numai decât să‑şi omoare mădularele de pe pământ. Căci când sufletul nostru se va veseli de vederea Binelui adevărat şi nu se va mai întoarce spre niciuna din patimile stârnite de plăceri, ci lepădând toată dulcea împătimire [voluptatea] trupească, va primi cu înţelegere curată şi neîntinată arătarea lui Dumnezeu.

Deci avem trebuinţă de multă pază, osteneli trupeşti şi curăţie a sufletului ca să sălăşluim pe Dumnezeu în inimile noastre, pentru ca de aici înainte să împlinim fără rătăcire poruncile Lui. Şi El ne va învăţa să păzim în mod sigur legile Lui, trimiţându‑şi ca nişte raze de soare lucrările Sale, prin harul Duhului sălăşluit în noi. Prin osteneli şi încercări trebuie să curăţim chipul după care am fost făcuţi raţionali şi în stare de orice înţelegere şi de asemănare cu Dumnezeu, şi să ne ţinem simţirile neamestecate cu nicio pată, topite din nou în oarecare chip în cuptorul încercărilor, ca aşa să ne preschimbăm spre cinstea împărătească. Căci Dumnezeu a zidit firea omenească părtaşă de tot binele, ca să poată privi cu mintea cetele îngerilor, măririle Domniilor, Puterile, Începătoriile, Stăpâniile, lumina neapropiată, slava mai presus de fulger.

Iar când dobândeşti o virtute, să nu ţi se înalţe gândul împotriva fratelui, fiindcă tu ai dobândit‑o iar acela nu i‑a avut grijă. Căci aceasta este începutul mândriei.Păzeşte cu toată puterea să nu faci nimic pentru plăcerea oamenilor. Iar când lupţi cu patima să nu slăbeşti, nici să te leneveşti dacă dăinuiește războiul, ci, ridicându‑te, aruncă‑te înaintea lui Dumnezeu, din toată inima, zicând cu Proorocul: «Judecă‑i Doamne pe cei ce mă nedreptăţesc, căci eu nu pot nimic asupra lor». Şi El văzând smerenia ta, îţi va trimite mai repede ajutorul Său. Iar când mergi cu cineva pe cale nu primi convorbire deşartă, ci dă‑i minţii lucrarea duhovnicească pe care o avea, ca să i se facă obicei bun şi uitare a plăcerilor vieţii şi să ajungi la limanul nepătimirii.” Învăţând prin acestea şi prin mai multe cuvinte pe frate, îl slobozi.

Iar după puţină vreme veni iarăşi la el şi începând să‑l întrebe, zise: „Ce să fac Părinte, că în pravila mea de noapte mă îngreuiază somnul şi nu mă lasă să mă rog cu trezvie, ba nici nu pot să priveghez cu prisosinţă? Şi când cânt, pot să fac ceva cu mânile?” Iar el zise: „Când poţi să te rogi întru trezvie să nu faci nimic cu mânile; iar când eşti cuprins de moleşală mişcă‑te puţin, ameninţându‑ţi gândul, şi fă ceva cu mânile.” Iar acela zise iarăşi către el: „Dar tu, Părinte, nu eşti îngreunat de somn în pravila ta?” Zise lui: „Anevoie, dar dacă mi se întâmplă vreodată puţin, mă mişc şi zic din începutul Evangheliei după Ioan, îndreptând spre Dumnezeu ochiul cugetului şi îndată se risipeşte. Asemenea fac şi cu gândurile. Când vine vreunul, îl întâmpin ca pe un foc cu lacrimi, şi se risipeşte. Dar tu încă nu poţi să te înarmezi astfel, ci ţine mai de grabă meditaţia ascunsă şi rugăciunile de zi, rânduite de Sfinţii Părinţi, adică sileşte‑te să săvârşeşti ceasul al treilea, al şaselea, al nouălea, cele de seara şi pravila de noapte. Dar ia seama cu toată puterea, să nu faci nimic pentru plăcerea oamenilor, nici să ai vreodată duşmănie împotriva fratelui, ca să nu te desparţi de Dumnezeul tău.

Sârguieşte‑te să‑ţi păzeşti cugetarea neîmprăştiată, ca să fie cu grijă la gândurile dinlăuntru. Iar când te afli în biserică şi vrei să te împărtăşeşti cu dumnezeieştile lui Hristos Taine, să nu ieşi până nu primeşti pacea desăvârşită. Stând într‑un loc, să nu te mişti de acolo până la apolis. Gândeşte‑te că stai în cer şi întâmpini pe Dumnezeu cu Sfinţii Îngeri şi‑l primeşti pe El în inimă. Deci pregăteşte‑te cu frică şi cu cutremur mult, ca să nu te afli cu nevrednicie între Sfintele Puteri.” Şi după acestea, înarmându‑l bine pe fratele întru Domnul şi întărindu‑l în duhul harului său, l‑a slobozit.

Fragment, despre Avva Filimon, Filocalia IV