Doctor în medicină al Facultății de Medicină de la Paris, și‑a pus știința în slujba vieții, căci pentru el vocația de medic era să apere viața, de la zămislire până la moartea firească. A desfășurat importante lucrări de cercetare, care i‑au adus recunoaștere din partea colegilor și l‑au promovat pe scară internațională ca director al unor laboratoare și firme farmaceutice din Europa și Statele Unite ale Americii. Era, deci, perfect calificat în ceea ce privește problemele de etică, pentru care s‑a luptat și ca preot ortodox. În 2009 a primit din mâinile Mitropolitului Iosif hirotonia întru preot, în această biserică a Sfinților Arhangheli, în care a şi fost botezat. Iubea această biserică, lăcaș al rezistenței ortodoxiei românești împotriva comunismului ateu. Era foarte atașat familiei, soției, fiicelor, nepoților și tuturor celor apropiaţi. Când vorbea despre ei, îi numea familiar „tribul meu”.

Născut dintr‑un tată român și o mamă franceză, Părintele Jean era un om foarte cultivat, exprimându‑se cu ușurință în mai multe limbi şi având o profundă cunoaștere a culturii și a civilizației române, ca și a celei franceze, iubitor al literelor, artelor, dar mai presus de toate al Evangheliei lui Hristos și al Părinților Bisericii.

Am avut marea fericire de a lucra în ultimii șase ani alături de el. În cadrul Centrului Dumitru Stăniloae, pe care l‑a organizat și dezvoltat de‑a lungul anilor, am trăit împreună o prietenie preoțească profundă, care nu s‑a dezmințit niciodată. Părintele Jean a vegheat la propriu profesionalismul echipei de dascăli franco‑români, obținând, după multe eforturi și răbdare, recunoașterea Centrului ca instituție de învățământ superior privat, cu sprijinul serviciilor Academiei Parisului – fiindcă dorinţa lui a fost să acorde acestui Centru statutul de facultate liberă de teologie ortodoxă, în cadrul căreia învățământul cu frecvență normală să funcţioneze în paralel cu învăţământul la distanţă. Îi datorăm și o convenție care instituie colaborarea Centrului Dumitru Stăniloae cu Facultatea de Teologie din Tesalonic, convenţie pe care a semnat‑o la puțin timp înainte de internare.

Părintele Jean Boboc era un om smerit, cu o credință profundă, un suflet puternic, cu multă omenie, inimos și mărinimos, înzestrat cu o putere de muncă puțin obișnuită, nu om de mare fidelitate și exactitate în slujirea preoțească. Îi plăcea să slujească Dumnezeiasca liturghie, de‑a lungul căreia se ruga mereu pentru credincioși, pentru fiii săi duhovnicești, pentru România, pentru casa regală, pentru victimele sângeroasei dictaturi comuniste, fără să uite vreodată să pomenească Basarabia și Bucovina de Nord, smulse României Mari de Uniunea Sovietică, în anii patruzeci.  Am fost martorul acestor lucruri, căci am slujit adesea împreună,  în dimineţile de miercuri, când eram la Paris.

A fost duhovnicul multor credincioși din parohia catedralei Sfinților Arhangheli, și chiar pentru cei din afara ei, și știu că a ajutat numeroase persoane aflate în depresie, în sărăcie, și că întotdeauna a fost de o totală discreție în legătură cu acest subiect.

Părintele Jean era un luptător al credinței, chiar aș putea spune un soldat al lui Hristos. Era foarte ferm în ceea ce privește respectarea creației lui Dumnezeu, și mai ales cu privire la cuvântul din cartea Facerii, unde se spune „i‑a făcut bărbat și femeie” (Fac. I, 27b), subliniindu‑se astfel sfințenia unicei căsătorii posibile: cea dintre un bărbat și o femeie. Ferm era Părintele şi cu privire la inviolabilitatea vieții omenești, de unde neîntrerupta lui luptă împotriva avortului, a eutanasiei și a proiectelor diabolice ale transumanismului, care visează la „omul sporit”. Cunoștințele sale științifice și medicale îi permiteau să vorbească în cunoştinţă de cauză despre aceste probleme antropologice, iar punctul lui de vedere era acela al credinței creștine ortodoxe întemeiate pe Revelația dumnezeiască. Acest lucru i‑a adus mulți dușmani, însă adesea Părintele spunea că rolul nostru nu este de a fi pe placul lumii, ci de a urma lui Hristos. Avea mereu în minte cuvintele sfântului Proroc Isaia: „Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău!” (Is. V, 20).

Sfânta taină a preoției stătea în centrul vieții sale, căci era foarte atașat de rigoarea doctrinală, în Biserica ortodoxă, de integralitatea și de integritatea comorii de credință primite de la Apostoli, convins fiind că trebuie să trasmitem fără vătămare ceea ce am primit. Această linie clară l‑a călăuzit mai întâi în studiile sale de teologie, pe care le‑a făcut la Institutul Sfântul Serghie, și pe care le‑a terminat printr‑o teză de doctorat, în 2013, apoi ca profesor de antropologie patristică și de bioetică la Centrul Dumitru Stăniloae. Dar se poate spune că Părintele a fost fidel acestei orientări în toate lecțiile, conferințele  şi intervenţiile la care a participat, în Franța, în România și în alte părți, de pildă la conferinţele pe care le‑a ţinut la Facultatea de teologie a Universității Aristotel, din Tesalonic, în mai 2017 și aprilie 2018.

Ca teolog, Părintele Jean s‑a aplecat asupra temeliilor antropologiei tripartite paulinice, pe care a ilustrat‑o în manieră tradițională și în același timp creatoare: Omul este duh, suflet și trup chemat de Hristos înspre o mare metamorfoză. Acesta este de altfel titul cărții care a rezultat din lucrarea sa de doctorat: Marea metamorfoză. Elemente pentru o teo‑antropologie ortodoxă. Despre ea, academicianul Basarab Nicolescu a spus că este o „operă de mare amploare și de mare cuprindere, într‑atât autorul propune o nouă antropologie – o onto‑teo‑antropologie – în acord în același timp cu teo‑antrolologia ortodoxă și cuceririle științei contemporane (cosmologia, embriologia și genetica)”.

Atașamentul Părintelui Jean faţă de justețea doctrinală nu însemna în niciun caz refuzul dialogului, mai cu seamă dialogul dintre Biserica ortodoxă şi celelalte confesiuni creștine. În sensul acesta, Părintele şi‑a asumat pe deplin responsabilitățile încredințate lui de către Mitropolitul Iosif. Însă nu era un ecumenist; aceste dialoguri, spunea, deviază adesea către relativism, către „duhul lumii”, referindu‑se îndeosebi la chestiunile de bioetică, pe care nu le accepta întrutotul. Şi mai zicea deseori că dialogul în afara adevărului lui Hristos se reduce la o sumă de „cuvioase” intenții, la grija de a plăcea celor mai mulți și, după pilda Părintelui Stăniloae și a sfântului Iustin de Celie (Iustin Popovici), respingea astfel de practici.

Să vorbim acum despre opera sa esențială, prin care a adus un serviciu inestimabil ortodoxiei francofone. Părintele Jean s‑a străduit să promoveze cunoașterea gândirii teologice a Părintelui Stăniloae, marele teolog român, Părinte al Bisericii secolului XX. Îi datorăm un important efort de traducere în franceză a cărţilor Părintelui Stăniloae, printre care Teologia ascetică și mistică a Bisericii ortodoxe, Spiritualitate și împărtășire în liturghia ortodoxă, dar și, în colaborare cu alți traducători, Teologia dogmatică ortodoxă, încă nepublicată astăzi. Alte traduceri sunt neterminate, dar nu ne îndoim, cu ajutorul lui Dumnezeu, că vor fi completate de alții. Părintele Jean a mai pus pe picioare, în cadrul Centrului Dumitru Stăniloae, un laborator de cercetare având drept obiectiv traducerea comentariilor la Filocalie ale teologului român, începând cu cele care privesc capetele sfântului Maxim Mărturisitorul. Mai trebuie să vorbim și despre cartea pe care a scris‑o, Transumanismul decriptat. Metamorfoza corăbiei lui Tezeu, prefațată de Pierre Magnard, profesor la Sorbona, și prezentată în ziua de 17 iunie 2017 la Catedrala română din Paris, adevărată sinteză a luptei pe care Părintele a dus‑o împotriva îngrijorătoarelor proiecte ale ucenicilor‑vrăjitori ai societății fără Dumnezeu.

Sfârșesc evocând două amintiri personale, dintre toate cele pe care le păstrez în memorie: prima privește un pelerinaj pe care l‑am făcut împreună cu Părintele Jean și cu fratele său în mai 2017, la Sfântul Munte, mai precis la schitul românesc Prodromu (sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul), unde ne‑am bucurat de o minunată primire și am fost invitați să slujim. Era un obișnuit al acestui loc de intensă rugăciune şi se bucurase în anii trecuți de sfaturile duhovnicești ale arhimandritului Petroniu Tănase. Îmi amintesc că am cântat cu emoție troparul învierii în impresionantul osuar al mănăstirii. Cea de‑a doua amintire se referă la o altă ședere în mănăstirea Prodromu, din aprilie 2018, după ce Părintele a ţinut două conferințe la Facultatea de Teologie din Tesalonic. Cu această ocazie a avut loc o întâlnire cu starețul Iulian Lazăr, nobil bătrân, iluminat de rugăciune, însă eu aș evoca mai cu seamă sfaturile duhovnicești pe care stareţul ni le‑a dat: nu judecați, şi în orice împrejurare rămâneți legați fără greș de ceea ce se află în inima vieții noastre şi fideli ascezei noastre creștinești: Evanghelia lui Hristos și Părinții.

Slujba înmormântării Părintelui Jean a fost săvârșită luni, 8 aprilie, de Mitropolitul Iosif și de Episcopul Marc, în prezența mai multor preoți, a familiei și a unui mare număr de credincioși. Vreme de trei zile și trei nopți Părintele a fost așezat, îmbrăcat cu hainele preoțești, în mijlocul catedralei, înconjurat de rugăciune neîncetată; apoi, la sfârșitul slujbei, trupul neînsuflețit, însoțit de către Mitropolitul Iosif, i‑a fost purtat în cimitirul unui sat din golful Somme, unde „tribul” său se adună împreună. Aș vrea să revin asupra unui pasaj extras din stihirile Slujbei de înmormântare, ca încheiere la acest omagiu al luptătorului întru credinţă care a fost Părintele Jean:

„Vieţuind întru dreapta credinţă şi înfrumuseţat fiind preotul Tău, Hristoase, jertfitorul şi slujitorul dumnezeieştilor Taine, cu dumnezeiasca Ta poruncă s‑a mutat din tulburările cele lumeşti. Pe acesta, ca pe un preot al Tău, Mântuitorule, primindu‑l, mântuieşte‑l; şi pe acesta, pe care l‑ai luat cu porunca Ta, odihneşte‑l cu drepţii pentru mare mila Ta.”.