Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
În înțelepciunea lor de la Duhul Sfânt, Părinții Bisericii au rânduit ca anul bisericesc să fie împărțit în trei perioade corespunzătoare slujbelor celor șapte Laude (Vecernia, Pavecernița, Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul Întâi, Ceasul al Treilea, Ceasul al Patrulea și Ceasul al Nouălea): perioada Octoihului, de la Duminica tuturor Sfinților până la Duminica Vameșului și a Fariseului (35 de săptămâni), perioada Triodului, de la această duminică până la Duminica Învierii (10 săptămâni) și perioada Penticostarului, de la Duminica Învierii până la Duminica Tuturor Sfinților (7 săptămâni).
Aceste perioade sunt determinate de cele două mari Sărbători, Învierea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh, care le imprimă un caracter specific: față de perioada Octoihului, perioada Triodului are un duh de adâncă pocăință și nevoință, iar perioada Penticostarului unul de bucurie. De ce Părinții au rânduit aceste Perioade după cele două mari Sărbători? Pentru că Învierea, prin care Domnul a biruit moartea și a adus lumii bucuria mântuirii, este piatra de temelie a credinței creștine, este miezul predicii Apostolilor și a urmașilor acestora, episcopi și preoți, iar Pogorârea Sfântului Duh întemeiază Biserica și actualizează în ea neîncetat, prin Sfintele Taine și prin celelalte slujbe, lucrarea mântuirii în fiecare generație și în fiecare credincios.
Sfântul Duh este cel ce lucrează totul în toți și în toate. Ca dătător de viață și vistier al bunătăților (al harului), El poartă lumea spre mântuire pe căi nebănuite, adeseori prin suferințe și încercări. Lucrarea Lui în oameni și în lume este atât de mare și de importantă, încât Părinții Bisericii spun că „totul este har”. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel zice: „în har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu.”(Efeseni 2, 8). Și tot el spune:„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi și ca să voiți și ca să săvârșiți, după a Lui bunăvoință.”(Filipeni 2, 13). Împreună cu el, Sfinţii Părinți ne îndeamnă mereu: „dă‑ți sângele pentru ca să primești harul”, cuvinte inspirate din Epistola către Evrei: „În lupta voastră cu păcatul nu v‑ați împotrivit încă până la sânge” (12, 4).
Viața creștină este deci o împletire misterioasă a acestor două realități paradoxale: „totul este har” și „dă‑ți sângele pentru ca să primești harul”. Dacă nu vom conștienza că totul este har, vom crede că ceea ce realizăm în viața de de zi cu zi este rezultatul muncii noastre și că ceea ce se petrece cu noi, cu familia noastră și cu lumea, în general, se datorează întâmplării, hazardului. Pentru noi, creștinii, nu există întâmplare, nici hazard.„Nimic nu este întâmplător, ci totul [este] proniator”,repeta mereu Părintele Constantin Galeriu. „La voi și perii capului vostru toți sunt numărați” (Matei 10, 30), căci „fără de Mine nu puteți face nimic”(Ioan 15, 5). Convingerea nestrămutată că totul este har, deci că totul se petrece cu voia sau cu îngăduința lui Dumnezeu, spre binele nostru, ne dă curaj și putere să ducem crucea necazurilor și a încercărilor, pe care o avem de purtat zi de zi. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce‑L iubesc pe El”(Romani 8, 28). De asemenea, convingerea că totul este har sporește în noi smerenia, virtute fundamentală a creștinului, fără care nu putem fi pe placul lui Dumnzeu, nici măcar al oamenilor.
Pe de altă parte, trebuie să avem mereu în vedere faptul că harul pe care‑l primim neîncetat de la Dumnezeu este exigent și pretinde împreuna noastră lucrare cu el. „Căci noi ai lui Dumnezeu împreună lucrători suntem” (I Corinteni 3, 9). Dumnezeu nu lucrează nimic fără voia și fără participarea noastră. Altfel ne‑ar încălca libertatea. Dumnezeu a sădit în firea noastră aspiraţia comuniunii cu El și cu semenii noștri, dar şi să tindem întru a face binele. Numai că păcatul pervertește în noi această aspiraţie și o poartă către autonomia față de Dumnezeu și față de semeni. Acesta este egoismul, închiderea în sine și căutarea plăcerii proprii, în detrimentul semenilor, pe care nu‑i mai percepem ca pe propriile noastre mădulare, ci ca pe o pradă de care să profităm. În fond, lupta noastră cu păcatul este lupta împotriva egoismului, renunțarea la voia proprie și ascultarea de Dumnezeu, Care ne vorbește prin glasul conștiinței, al Scripturilor, al evenimentelor din viața noastră, din viața lumii, și mai ales prin glasul unui duhovnic experimentat. Lupta cu egoismul nu este ușoară pentru că păcatul este înrădăcinat adânc în firea noastră.
„Eu însumi m‑am făcut idol”, se spune în Canonul Sf. Andrei Criteanul. Ca să demolăm idolii din noi trebuie să îi înfruntăm cu adevărat până la sânge. Dar în această luptă nu suntem singuri. Harul lui Dumnezeu este neîncetat cu noi. El ne susține. El ne ridică de câte ori cădem. El ne dă putere și curaj să ne luptăm până la capăt. Și tot el, în cele din urmă, biruie păcatul în noi.
După cele șapte săptămâni de rugăciune și nevoință din timpul Postului mare, iată, ne bucurăm acum de biruința Domnului, care este și biruința noastră. Dacă ne‑am nevoit în perioada Triodului, spre a ne ușura de povara păcatului, astăzi culegem roadele luptei noastre.
† Mitropolitul Serafim
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team