Adaugat la: 1 Aprilie 2019 Ora: 15:14

Crucea și Învierea Neamului

Cuvântul la Învierea Domnului
(Fragment din Scrisoarea Pastorală la Sfintele Paști 2018)

Învierea Domnului, pe care o sărbătorim cu entuziasm şi cu bucurie în cântări de laudă şi de biruinţă, este piatra de temelie a credinţei creştine. Sfântul Apostol Pavel le scrie credincioşilor din Corint: „dacă Hristos n‑a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre” (I Corinteni 15, 17). Prin învierea Sa, Mântuitorul pecetluieşte pentru totdeauna adevărul propovăduit timp de trei ani şi jumătate, precum şi minunile săvârşite, care altfel ar fi fost cu totul uitate de generaţiile următoare.

Răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos n‑au însemnat nici pe departe o înfrângere, cum se aşteptau cei care l‑au răstignit. Dimpotrivă, moartea pe cruce a Domnului, din dragoste nesfârşită faţă de oameni, a devenit cea mai mare biruinţă, pentru că El n‑a rămas în mormânt ca un simplu om, ci a înviat ca Dumnezeu! După moartea Sa, Mântuitorul S‑a pogorât cu sufletul la iad ca să vestească şi celor adormiţi mântuirea, iar o dată cu învierea Sa i‑a înviat pe toţi cei morţi întru credinţă, de la începutul lumii şi până atunci. Icoana Învierii Domnului reprezintă tocmai coborârea Sa la iad şi învierea lui Adam, cu tot neamul lui.

Viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, care a readus şi a unit în firea Sa omenească întrega omenire, este exemplară pentru fiecare creştin, pentru fiecare om. Nu există om în lume care să nu întâmpine, de‑a lungul vieţii, încercări, suferinţe sau nereuşite de tot felul. Acestea ţin de condiţia noastră umană, supusă păcatului, şi fac parte din crucea pe care trebuie să o purtăm zi de zi. Mântuitorul spune: „De voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑şi ia crucea în fiecare zi şi să‑Mi urmeze Mie.” (Luca 9, 23). Oamenii credincioşi îşi dau seama că suferinţele şi pătimirile lor au un sens mântuitor, de aceea îşi încredinţează viaţa lui Dumnezeu şi se roagă stăruitor şi cu nădejde ca Dumnezeu să le ierte păcatele, să‑i întărească în suferinţe, să le dea curaj şi răbdare până ce, cu ajutorul Lui, vor birui. Astfel, în crucea suferinţelor noastre se ascunde şi puterea învierii, adică biruinţa. Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează zicând: „Nu v‑a cuprins ispită care să fi fost peste puterea voastră.”. Şi de asemenea: „Credincios este Dumnezeu care nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci o dată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda.” (I Corinteni 10, 13). Aceste cuvinte, inspirate de Duhul Sfânt, ne încredinţează că Dumnezeu ştie necazul nostru şi este alături de noi, dacă strigăm din inimă după ajutorul Lui. Dacă privim cu ochii credinţei ispitele şi necazurile vieţii, ne dăm seama că ele sunt o adevărată binecuvântare, pentru că în necazuri şi greutăţi ne rugăm cu mai multă smerenie şi cu lacrimi de pocăinţă, şi simţim ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Antonie cel Mare zice: „lucrarea cea mare a omului este să‑şi arunce păcatul înaintea lui Dumnezeu şi să se aştepte la ispită până la ultima suflare”. Totuşi, trebuie să fim cu luare aminte, ca să nu ne provocăm noi înşine ispite şi greutăţi, trăind nepăsători în păcat, muncind peste măsură sau exagerând în mâncare sau băutură, fiind nemulţumiţi cu ceea ce avem ori supărându‑ne prea uşor şi nerespectând legile firii (ale naturii) şi legile lui Dumnezeu. O vorbă înţeleaptă spune: „Dumnezeu iartă întotdeauna, omul iartă câteodată, natura însă nu iartă niciodată”. Să respectăm deci legile care guvernează natura umană, sufletul şi trupul, şi ne vom bucura de mai multă sănătate sufletească şi trupească.

Aşa cum, în viaţa fiecărui om, crucea şi învierea sunt realităţi de zi cu zi, tot aşa şi în viaţa popoarelor crucea şi învierea sunt prezente de‑a lungul istoriei. Ca multe alte popoare, poporul român a avut o istorie dureroasă, o cruce grea, pe care a purtat‑o însă cu multă credinţă şi cu nădejde în izbăvire. De aceea Dumnezeu ne‑a salvat fiinţa, unitatea de limbă şi de credinţă. Astăzi, asupra poporului nostru apasă cea mai mare cruce din istoria lui, care‑l ameninţă cu pieirea prin aceea că milioane de români şi‑au părăsit ţara. Din păcate, exodul românilor în străinătate nu încetează, dimpotrivă, creşte de la an la an. Desigur, fiecare poate da vina pe ceilalţi, în primul rând pe conducători. Totuşi, nu numai conducătorii au partea lor de vină, dar şi noi, cei care am părăsit prea uşor ţara, în căutarea unei vieţi mai bune sau a unei cruci mai uşoare. Se întâmplă însă că, vrând să ne uşurăm crucea, dăm peste o cruce şi mai grea. Căutând, departe de ţară, o viaţă mai bună din punct de vedere material, am dat peste suferinţe sufleteşti mult mai mari decât cele pe care le‑am îndurat la casa părintească.

Aici intervine rolul de neînlocuit al Bisericii care singură ne poate alina, prin rugăciunea ei, suferinţele sufleteşti şi trupeşti. Dacă suntem încadraţi conştient în parohiile de care aparţinem, participând cu evlavie în fiecare duminică la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, dacă ne spovedim şi ne împărtăşim des cu Trupul şi Sângele Domnului, dacă ne rugăm mult şi ne ferim de păcate, Dumnezeu ne binecuvântează viaţa şi ne dă o inimă bună şi compătimitoare faţă de suferinţa neamului şi a oamenilor, în general.

Fiecare dintre noi, oricât de mici şi neînsemnaţi am fi, putem contribui la renaşterea poporului nostru, la învierea lui. În primul rând, prin rugăciunea noastră smerită şi stăruitoare. În fiecare zi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru poporul nostru, pentru conducătorii lui, pentru toţi cei ce suferă în diferite feluri. Apoi, să încercăm să‑i ajutăm fiecare, cât de puţin, pe cei de acasă, să ne ducem cât mai des în ţară şi să‑i îndemnăm şi pe alţii să viziteze România. Să încercăm, de asemenea, să fim mai uniţi şi să constituim asociaţii profesionale care să sprijine efectiv ţara noastră. Şi mai ales, să insuflăm copiilor noştri dragostea faţă de Biserica şi față de ţara părinţilor şi a bunicilor lor, dar și față de limba română.

Chemând binecuvântarea lui Dumnezeu peste toţi credincioşii noştri, părinţi, copii, tineri şi vârstnici, vă îmbrăţişez în Hristos Domnul, Cel înviat, şi vă adresez, încă o dată, salutul pascal „Hristos a înviat” şi urarea „Sărbători fericite”.Să fiţi cu toţii sănătoşi şi bucuroşi de marele praznic al Învierii Domnului!

Al vostru, de tot binele voitor şi rugător smerit către Domnul,

† Mitropolitul Serafim

 

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni