Dăm slavă bunului Dumnezeu și-I mulțumim că am ajuns cu pace la sărbătorile de iarnă prilejuite de Nașterea Domnului, care revarsă în sufletele noastre dragoste și bucurie, lumină și căldură. Fiecare ne-am pregătit, pe măsura credinței și a râvnei pentru Dumnezeu, cu post și rugăciune, ca și prin Taina Spovedaniei și a Împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului,  să întâmpinăm după cuviință acest mare Praznic. Slujbele din aceste zile și minunatele colinde de Crăciun ne dezvăluie marea Taină care s-a petrecut în Betleem și-L preamăresc pe Dumnezeu Care se smerește și se face om, intră în umanitate, împărtășește condiția omenească pentru ca să mântuiască lumea din interiorul firii noastre. Pruncul născut în Betleem – Dumnezeu și om – este ca o sămânța dumnezeiască pusă în aluatul umanității, adică în inima fiecărui om, în care se concentrează toată umanitatea, pentru ca toată umanitatea să dospească și să devină o singură Pâine. Mântuitorul Iisus Hristos spune despre Sine că este „Pâinea care s-a coborât din cer” (Ioan 6, 51) și că cei ce mănâncă această Pâine, adică Trupul și Sângele Său, devin una cu El și au parte de viața veșnică. Fiecare om este chemat să crească în Hristos, străduindu-se, zi de zi, să creeze condițiile necesare pentru ca sămânța dumnezeiască din inima sa să-i dospească întreaga fire.

Orice sămânță, pentru a crește și a rodi, are nevoie de un pământ bun, de apă și de căldură. Sămânța harului primit la botez în sufletul nostru are nevoie, pentru ca să crească, de pământul bun al inimii, pe care-l pregătim mereu prin rugăciune, prin post și prin fapte bune. Dacă nu ne rugăm în fiecare zi, dacă nu participăm cu evlavie, duminica, la Sfânta Liturghie și nu ne spovedim și ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, dacă nu postim miercurea și vinerea, ca și în cele patru posturi de peste an, dacă nu ne silim să facem cât mai mult bine semenilor noștri, inima ni se împietrește și devine insensibilă la prezența lui Hristos în ea. Astfel, în loc să creștem duhovnicește și să ne asemănăm tot mai mult cu Hristos, ne cufundăm în bezna păcatelor și a patimilor care ne distrug treptat și sufletul și trupul.

A crește în Hristos înseamnă a crește în iubire, a ne umple inima de iubire și a deveni una cu El: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”, zice Sfântul Apostol Pavel (Galateni 2, 20). Același Apostol ne îndeamnă să avem în noi „gândul lui Hristos” și „simțirea lui Hristos” (cf. I Corinteni 2, 16 și Filipeni 2, 5), adică să gândim și să simțim ca Hristos, pentru că cine se străduiește să câștige gândul și simțirea lui Hristos în inima sa, acela va și iubi ca Hristos. Urmarea lui Hristos, o carte foarte populară în Evul mediu, dar și astăzi, ne îndeamnă ca în fiecare împrejurare a vieții să ne întrebăm: „ce-ar face Hristos dacă ar fi în locul meu?”. Dacă ne‑am pune mereu această întrebare, ne‑am feri de multe păcate și am scăpa de multe suferințe! În același timp, trebuie să avem mereu în vedere că  scopul rugăciunii, al postului, al împărtășirii cu Sfintele Taine și al tuturor faptele bune este  iubirea: iubirea față de Dumnezeu și față de semenii noștrii alături de care trăim în familie, în Biserică și în societate. Dacă rugăciunea, postul și orice împlinim din credință nu ne fac mai buni, mai iertători, mai iubitori de semeni, înseamnă că ne ostenim în zadar. Din Sfânta Evanghelie de la Matei aflăm că Dumnezeu ne va judeca după măsura iubirii, adică după cât bine am făcut semenilor noștri (Matei 25, 31-46). De aceea Sfântul Apostol Pavel spune că „iubirea este împlinirea Legii” (Romani 13, 10). Cine iubește cu adevărat, împliniște deodată toate poruncile. Åži numai cine iubește cu adevărat este liber. Omul liber se ferește de păcat, fiindcă știe că păcatul îl transformă în sclav: „Adevărat, adevărat  zic: Oricine săvârșește păcatul este rob păcatului” (Ioan 8, 34). De aceea Fericitul Augustin zice: „Iubește și fă ce vrei!”.

Mă rog Pruncului Iisus, născut în Peștera Betleemului, să scrie aceste cuvinte de învățătură în inima fiecăruia și să le facă roditoare, sporindu-vă iubirea de Å¢ara și neamul nostru, iubirea față de țările în care trăim și față de toată creația lui Dumnezeu.