Fragmente neodihnite din: Evanghelia după Luca; Părintele Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii; Maica Maria Skobțova, Iubirea nebună de aproapele; Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri; Mitropolitul Antonie de Suroj, Åžcoala rugăciunii; Arhimandritul Sofronie Saharov.
Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Căci și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Åži dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac. Åži dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi.
(Evanghelia după Luca VI, 32-35)
Suntem chemați a nu ne pierde în vagi și mărețe planuri și deziderate, ci a da ajutoare practice (neplăcute, la nevoie; scârboase, la nevoie; agasante, de va fi cazul) celui de lângă noi. A ne fi milă de actuala și reala durere a vecinului... Să ne ajutăm semenul plin de răni și de păcate, de urâte și puturoase răni, de mârșave și meschine păcate, cusurgiu și plin de manii, obraznic, nemulțumit, nerecunoscător, murdar, încăpățânat, pretențios, căruia nimic nu-i este bun și care binelui ce i se face îi răspunde dacă nu chiar cu sudălmi în orice caz cu înțepături, ironii și resentimente.
Părintele Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii
Creștinul trebuie să se încline în fața chipului lui Dumnezeu din fratele său. Numai când va fi simțit, văzut și înțeles aceasta va descoperi cât de deformat și desfigurat de puterea răului e acest chip al lui Dumnezeu. Va vedea inima omului așa cum este: prada unei neîncetate lupte între diavol și Dumnezeu. Rănit de iubire, va dori ca, în numele acestui chip, să intre în lupta cu diavolul, să devină instrumentul lui Dumnezeu în această lucrare cumplită și mistuitoare. Va putea să facă aceasta, dar cu trei condiții. Mai întâi punându-și întreaga nădejde în Dumnezeu, iar nu în sine însuși. Apoi despuindu-se de orice dorință interesată. În sfârșit, aruncându-și asemenea lui David toate armele și pornind în lupta împotriva lui Goliat având drept singură armă Numele Domnului.
Maica Maria Skobțova, Iubirea nebună de aproapele
Zis-a avva Pimen despre avva Ioan Colov că s-a rugat lui Dumnezeu și s-au ridicat patimile de la dânsul și s-a făcut fără de grijă; și ducându-se a spus unui bătrân: mă văd pe mine că mă odihnesc și nu am nici un război. Åži i-a zis lui bătrânul: du-te, roagă-te lui Dumnezeu să-ți vină războiul, zdrobirea inimii și smerenia pe care le aveai mai înainte! Că prin războaie sporește sufletul. Deci s-a rugat și după ce a venit ispita nu s-a mai rugat să fie luată de la el, ci zicea: dă-mi Doamne răbdare în războaie!
Patericul egiptean
Rugăciunea neîntreruptă stă în a avea mintea alipită de Dumnezeu cu evlavie multă și dor; a atârna pururi cu nădejdea de El și a te încrede în El în toate, orice ai face și ți s-ar întâmpla.
Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri
Umilința nu este câtuși de puțin ceea ce credem cel mai adesea că este: modul bleg prin care încercăm să ne închipuim că suntem cei mai mari ticăloși și prin care încercăm să-i convingem pe ceilalți că felul nostru artificial de a ne purta dovedește că suntem conștienți de asta...
Umilința este slăbiciunea în care Dumnezeu își poate manifesta puterea. Este situația în care absența lui Dumnezeu poate deveni prezența Lui. Nu-L putem lua ostatic pe Dumnezeu; însă de fiecare dată când stăm precum vameșul, dincolo de împărăția „dreptății”, doar în cea a milei, Îl putem întâlni.
Încearcă să te gândești la absența lui Dumnezeu și să înțelegi înainte de a putea bate la ușă (amintește-ți că aceasta nu este doar ușa împărăției înțeleasă la modul general, ci că Hristos spune în mod concret „Eu sunt ușa”) că te afli în afara ei.
Dacă îți petreci timpul imaginându-ți că, într-un mod nefiresc, te afli deja în Împărăția lui Dumnezeu, nu are nici un rost să mai bați la ușă pentru a ți se deschide. Negreșit, te uiți în jur încercând să vezi unde sunt îngerii și sfinții și unde e locașul care îți aparține. Iar când nu vezi altceva decât întuneric sau ziduri, poți fi surprins, pe drept cuvânt, că raiul este atât de neatrăgător.
Trebuie deci să înțelegem că încă nu ne aflăm în rai, că suntem încă străini de Împărăția lui Dumnezeu și că, prin urmare, trebuie să ne întrebăm pe noi înșine: unde este ușa și cum trebuie să batem în ea?
Mitropolitul Antonie de Suroj, Åžcoala rugăciunii
Pocăința adevărată eliberează și e dătătoare de bucurie. Dacă nu e eliberatoare atunci nu e pocăință autentică.
Arhimandritul Sofronie Saharov
Selecția textelor: Daniel Chira

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team