Crăciunul, Boboteaza, Pastile, Rusaliile și Adormirea Maicii Domnului sunt cele mai mari sărbători pentru care fiecare bun creștin se pregătește cu post și cu rugăciu­ne înmulțită, cu mărturisirea păcatelor în fața preotului duhovnic și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului pentru ca să se poată bucura cu adevărat de ele. Fără pregătire cu post și cu rugăciune sufletul nu se poate bucura de sărbători, care se vor reduce la un eveniment pur lumesc, axat pe mâncare și băutură. Din păcate, cei mai mulți creștini de astăzi sărbătoresc Crăciunul doar cu mâncare și băutură și uită cu totul sensul lui duhovnicesc și mân­tuitor. Noi, cei puțini, care ne-am pregătit după putință pentru praznicul Nașterii Domnului, ne bucurăm astăzi de întrupa­rea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru ca să mântuiască lumea, refă­când comuniunea firească a omului cu Dumnezeu, pierdută prin păcat. În Biserică, la Sfintele Slujbe, sufletul nostru tresaltă de bucurie la auzul cân­tărilor care slăvesc Nașterea Pruncului Iisus în Peștera din Betleem. Așa ne îndulcim inima când auzim troparul Crăciunului: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lu­mina cunoștinței; că întru ea cei ce slu­jeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Å¢ie, Soarelui Dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Å¢ie"!sau Catavasiile Nașterii: „Hristos se naște, slăviți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă, cântați Domnului tot pământul și cu veselie lăudați-L, popoare, că S-a preaslăvit"! De asemenea, Colindele ne înalță în lumea purității, a gingășiei, a păcii și armoniei după care sufletul nostru suspină pentru că Dumnezeu ne-a creat buni și curați, cu dorul sădit în suflet după pace și armonie.

Păcatul însă ne pervertește sufletul, dis­truge armonia lăuntrică și ne tiranizează. De aceea suntem mereu nemulțumiți, iar nemulțumirea ne roade sufletul ca un vier­me până ajunge să ne distrugă, sufletește și trupește. Celui nemulțumit i se pare că nimic nu merge cum vrea el, că are numai necazuri, că nimeni nu-l ajută, că toți i se împotrivesc. Crede că numai el are drep­tate și de aceea judecă și osândește pe cei­lalți. Păcatul reprezintă pentru om tra­gedia vieții sale. Cine reușește să se elibereze de puterea păcatului, acela este cu adevărat fericit.

Împotriva păcatului nu ne putem lup­ta decât cu ajutorul postului și rugăciunii, cerând de la Dumnezeu, cu multă umilin­ță, să ne dea conștiința păcatului și puterea de a-l birui. Trebuie să cerem lui Dumnezeu mai întâi conștiința păcatului, pentru că fără harul lui Dumnezeu nu suntem în sta­re să ne vedem păcatele și starea de păcă­toșenie în care trăim. Când însă Dumnezeu ne luminează mintea cu harul Său, ne tre­zim ca dintr-un somn adânc, ne vedem pă­catele, ne spovedim fără întârziere, împli­nim canonul dat de duhovnic și astfel, încetul cu încetul, biruim păcatul. Trebuie să știm că rădăcina tuturor păcatelor și a tot răul din lume este mândria și iubirea de ar­ginți.

Sărbători fericite și La mulți ani!
Al vostru de tot binele voitor și fierbinte rugător către Domnul,

† Mitropolitul Serafim