Crăciunul, Boboteaza, Pastile, Rusaliile şi Adormirea Maicii Domnului sunt cele mai mari sărbători pentru care fiecare bun creştin se pregăteşte cu post şi cu rugăciu­ne înmulţită, cu mărturisirea păcatelor în faţa preotului duhovnic şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului pentru ca să se poată bucura cu adevărat de ele. Fără pregătire cu post şi cu rugăciune sufletul nu se poate bucura de sărbători, care se vor reduce la un eveniment pur lumesc, axat pe mâncare şi băutură. Din păcate, cei mai mulţi creştini de astăzi sărbătoresc Crăciunul doar cu mâncare şi băutură şi uită cu totul sensul lui duhovnicesc şi mân­tuitor. Noi, cei puţini, care ne-am pregătit după putinţă pentru praznicul Naşterii Domnului, ne bucurăm astăzi de întrupa­rea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru ca să mântuiască lumea, refă­când comuniunea firească a omului cu Dumnezeu, pierdută prin păcat. În Biserică, la Sfintele Slujbe, sufletul nostru tresaltă de bucurie la auzul cân­tărilor care slăvesc Naşterea Pruncului Iisus în Peştera din Betleem. Aşa ne îndulcim inima când auzim troparul Crăciunului: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lu­mina cunoştinţei; că întru ea cei ce slu­jeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie"!sau Catavasiile Naşterii: „Hristos se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit"! De asemenea, Colindele ne înalţă în lumea purităţii, a gingăşiei, a păcii şi armoniei după care sufletul nostru suspină pentru că Dumnezeu ne-a creat buni şi curaţi, cu dorul sădit în suflet după pace şi armonie.

Păcatul însă ne perverteşte sufletul, dis­truge armonia lăuntrică şi ne tiranizează. De aceea suntem mereu nemulţumiţi, iar nemulţumirea ne roade sufletul ca un vier­me până ajunge să ne distrugă, sufleteşte şi trupeşte. Celui nemulţumit i se pare că nimic nu merge cum vrea el, că are numai necazuri, că nimeni nu-l ajută, că toţi i se împotrivesc. Crede că numai el are drep­tate şi de aceea judecă şi osândeşte pe cei­lalţi. Păcatul reprezintă pentru om tra­gedia vieţii sale. Cine reuşeşte să se elibereze de puterea păcatului, acela este cu adevărat fericit.

Împotriva păcatului nu ne putem lup­ta decât cu ajutorul postului şi rugăciunii, cerând de la Dumnezeu, cu multă umilin­ţă, să ne dea conştiinţa păcatului şi puterea de a-l birui. Trebuie să cerem lui Dumnezeu mai întâi conştiinţa păcatului, pentru că fără harul lui Dumnezeu nu suntem în sta­re să ne vedem păcatele şi starea de păcă­toşenie în care trăim. Când însă Dumnezeu ne luminează mintea cu harul Său, ne tre­zim ca dintr-un somn adânc, ne vedem pă­catele, ne spovedim fără întârziere, împli­nim canonul dat de duhovnic şi astfel, încetul cu încetul, biruim păcatul. Trebuie să ştim că rădăcina tuturor păcatelor şi a tot răul din lume este mândria şi iubirea de ar­ginţi.

Sărbători fericite şi La mulţi ani!
Al vostru de tot binele voitor şi fierbinte rugător către Domnul,

† Mitropolitul Serafim