Cu un alt prilej, maica sa a venit să-l cerceteze; Teodor refuză să-o primească, de teamă să nu fie mustrat în ziua JudecăÅ£ii de încălcarea poruncii, că: cel care doreÅŸte să ajungă la desăvârÅŸire trebuie să-ÅŸi lase părinÅ£ii, ÅŸi zise: „Nu am nici mamă sau ori­ce altceva în această lume, unde totul vre­melnic este.” Mustrat pe nedrept de Sfântul

Pahomie, care vroia să-l încerce, Teodor nu încerca să se îndreptăÅ£ească, ci îÅŸi asu­ma vina, zicând: „Trebuie atâtea lacrimi să vărs până ce Dumnezeu va îndrepta ini­ma mea ca să mă învrednicesc să fac as­cultare de poruncile Lui.”

Într-o zi, un frate, primind mustrare de la Sfântul Pahomie, se pregătea să ple­ce din mănăstire. Teodor îl căută ÅŸi, pre- făcându-se cum că ar fi luat aceeaÅŸi hotă­râre, reuÅŸi să-l întărească pe fratele ÅŸi să-l scape de la pierzanie. Cu un alt prilej, ce­rând cuvânt unui bătrân monah, ÅŸi găsindu-l neputincios în a lepăda ataÅŸamentul către familia sa, a lăsat să se înÅ£eleagă că însuÅŸi ar dori să părăsească o asemenea mănăstire, unde se pune un atât de mic preÅ£ pe cuvântul evangheliei (Lc 14, 26), reuÅŸind astfel să-l îndrepteze.

La vârsta de treizeci de ani, într-o du­minică seară, când Sfântul Pahomie a strâns întreaga obÅŸte pentru obiÅŸnuita ca­teheză, îi cedă pe neaÅŸteptate cuvântul lui Teodor. Supunându-se, acesta din urmă a început a vorbi din cele pe care Domnul i   le însufla, în vreme ce Sfântul Pahomie dimpreună cu ceilalÅ£i monahi, stăteau în picioare ascultându-l. TotuÅŸi, unii dintre bătrâni se mâniară de o asemenea înălÅ£are a unuia mai tânăr decât ei ÅŸi, ridicându-se, au părăsit adunarea. La încheierea sinaxei, Pahomie mărturisi că aceÅŸtia din urmă s-au înstrăinat de mila lui Dumnezeu ÅŸi, dacă nu aveau să aducă pocăinÅ£ă pentru această miÅŸcare a mândriei, greu le va fi să moÅŸtenească veÅŸnica viaÅ£ă. După aceasta, îl numi pe Teodor iconom al Mănăstirii

TabeniÅ£ilor (ca. 336) făcându-ÅŸi-l princi­palul ajutor în administrarea Chinoniei. Încercat în smerenie ÅŸi dezbrăcat de toa­tă voia proprie, Teodor nu schimbă nimic din atitudinea sa de ucenic, sporind duhovniceÅŸte spre zidirea fraÅ£ilor, întru­cât cuvântul său era plin de har iar mila sa acoperea toate neputinÅ£ele celorlalÅ£i. În fiecare zi, după ce-ÅŸi încheia munca, se în­torcea la Pabau, pentru a lua parte la ca­teheza lui Pahomie, iar mai pe urmă se în­torcea la Tabenesis pentru a le-o repeta ÅŸi fraÅ£ilor.

Primind de la Sfântul Pahomie ascul­tarea de a cerceta mănăstirile Chinoniei, era pretutindeni primit de fraÅ£i cu mare bucurie, întrucât Dumnezeu îi dăruise ha­rul mângâierii sufletelor. Pahomie spunea despre el: „Teodor ÅŸi cu mine împlinim aceeaÅŸi lucrare spre slava lui Dumnezeu, ÅŸi are autoritatea de a porunci în calitate de părinte ÅŸi învăÅ£ător.” Pentru aceasta, după câtăva vreme, l-a mutat din Tabenesis pentru a-l chema la împreună slujirea de îndrumare duhovnicească a întregii comunităÅ£i. Teodor era cel care îi primea în mănăstiri pe toÅ£i cei care veneau, ÅŸi tot el îi ÅŸi trimitea din obÅŸti pe cei nesupuÅŸi. Atunci când îl corecta în vreo privinÅ£ă pe un frate, se nevoia ca el însuÅŸi să aducă aceeaÅŸi pocăinÅ£ă, de frică să nu fie osân­dit de Dumnezeu pentru că nu a săvârÅŸit el însuÅŸi cele pe care le poruncise altora.

Odată, pe când Sfântul Pahomie se îmbolnăvi, fraÅ£ii au venit să-l caute pe Teodor pentru a-i cere să fie el următor acestuia, în cazul în care Părintele lor avea să moară. Când Pahomie îÅŸi reveni, ÅŸi-a mărturisit fiecare gând pe care-l avuse. Teodor spovedi că , sub presiunea fraÅ£ilor, a cedat propunerii lor de a-l succeda. Pahomie îi retrase atunci toată autoritatea asupra monahilor ÅŸi l-a trimis într-un loc retras, unde Teodor vărsă multe lacrimi din pricina păcatului mândriei. După ani de pocăinÅ£ă ÅŸi cu puÅ£ină vreme înainte de moartea sa, Pahomie l-a repus în toate funcÅ£iile sale, spunând fraÅ£ilor că această încercare l-a făcut să sporească duhovniceÅŸte de ÅŸapte ori mai mult decât nevoinÅ£ele sale anterioare, datorită smeritei pocăinÅ£e pe care o aduse.

După moartea Sfântului Pahomie (346), Teodor, care îl îngropase într-un loc de ni­meni ÅŸtiut, a fost trimis la Alexandria să se ocupe de niÅŸte probleme. L-a cercetat pe Sfântul Antonie cel Mare, care a mărturisit adânca cinstire ce o avea pentru Pahomie ÅŸi viaÅ£ă cenobitică, ÅŸi l-a trimis la Sfântul Atanasie cu o scrisoa­re de recomandare. Fiind în Alexandria a aflat de moartea lui Petroniu ÅŸi, la întoarcerea în Tebaida, s-a supus cu smerenie ÅŸi râvnă Sfântului Orsisie. Era înaintea lui ca o oaie, dezrădă­cinând din inima sa tot gândul de putere, cu toate că în ochii multora mai mult s-ar fi cuve­nit lui să-i urmeze Sfântului Pahomie. Văzând că mulÅ£i fraÅ£i veneau către el ÅŸi dorind să evite orice concurenÅ£ă, a obÅ£inut permisiunea de a fi trimis la Mănăstirea Pahnum, pentru a fi acolo îndrumător în treburile brutăriei.

Întrucât Apolonie, stareÅ£ul Mănăstirii Monhosis (Thmusons), se revoltă, dorind independenÅ£a mănăstirii sale, Orsisie se re­trase, numindu-l pe Teodor următor al lui la conducerea Chinoniei.Teodor i-a adu­nat atunci pe toÅ£i fraÅ£ii ÅŸi-i rugă, cu lacrimi fierbinÅ£i, să fie ascultători liniei duhovniceÅŸti instituite de Sfântul Pahomie, păzind uni­tatea sfintei lor obÅŸti. Pe urmă, cu multă grijă, cercetă toate mănăstirile, schimbând pe toÅ£i întâi-stătătorii ÅŸi încredinÅ£ând noi ascultări. Amintindu-ÅŸi totodată de pocăinÅ£a pe care odinioară Sfântul Pahomie i-o im­puse pentru gândul său referitor la succe­siune, el nu se considera stareÅ£ al mănăsti­rilor, ci un simplu înlocuitor ÅŸi slujitor al Avvei Orsisie ÅŸi de fiecare dată când trebu­ia să ia o hotărâre, mai întâi mergea să-i cea­ră binecuvântarea lui Orsisie care se retră­sese la Chenoboskion. Era pentru toÅ£i fraÅ£ii o pildă de smerenie, atât în îmbrăcăminte cât ÅŸi în cuvânt ÅŸi în întreagă purtarea sa, în ciuda faimei sale care se răspândise în tot Egiptul, ÅŸi a numeroaselor tămăduiri pe care le săvârÅŸea.

Prin osteneala sa a readus buna rânduială ÅŸi a reaprins râvna monahilor. Vorbea cu fiecare în parte, cerându-le stă­ruitor să rabde cu bărbăÅ£ie atacurile gân­durilor, povăÅ£uindu-i cu răbdare pe cei de­lăsători, ÅŸi rugându-se fierbinte pentru îndreptarea lor. Mănăstirilor zidite de Sfântul Pahomie, le-a adăugat pe cele de la Caior ÅŸi Oui din regiunea Hermupole ÅŸi o alta, în apropiere de Hermonte, pre­cum ÅŸi două mănăstiri de surori.

Către 363, Sfântul Atanasie, exilat, a venit să cerceteze Chinonia,considerând ordinea ÅŸi regulile de acolo ca fiind în pu­tere să aducă pacea multor suflete. Teodor îi spuse: „Această bunăvoire a lui Dumnezeu ni s-a arătat pentru Părintele nostru Pahomie. Însă când te vedem, e ca ÅŸi cum L-am vedea pe ÎnsuÅŸi Hristos.”

Ulterior, Sfântul Teodor a reuÅŸit să-l readucă pe Orsisie la Pabau slujindu-i în calitate de secund, alternând unul cu ce­lălalt vizitarea mănăstirilor. Totodată, gri­jile materiale sporind considerabil odată cu creÅŸterea numărului vieÅ£uitorilor, Teodor se mâhni văzând monahii aban­donând stricteÅ£ea ÅŸi simplitatea vieÅ£ii in­stituite de Sfântul Pahomie. ÎÅŸi uscă tru­pul pocăindu-se pentru ei ÅŸi petrecea nopÅ£i întregi în rugăciune pe mormântul Sfântului Pahomie, cunoscut doar de el însuÅŸi.

După PaÅŸtile anului 368, Teodor fu cuprins de boală. Orsisie îl rugă fierbinte pe Dumnezeu să moară el primul ÅŸi să-l lase în viaÅ£ă pe Teodor, de care avea o atât de mare nevoie Chinonia. Însă nu aceasta era voia lui Dumnezeu ÅŸi, după ce a măr­turisit că nu făcuse niciodată nimic fără binecuvântare, Teodor a adormit cu pace, pe 27 Mai. ToÅ£i fraÅ£ii strigară atunci întru un cuget: „Am rămas orfani, căci, cu ade­vărat, însuÅŸi Sfântul nostru Părinte Pahomie a murit azi (în persoana Sfântului Teodor)!”. După slujba de înmormânta­re, Sfântul Orsisie a mers să-i îngroape trupul lângă mormântul cel ascuns al Sfântului Pahomie. De îndată ce a aflat vestea, Sfântul Atanasie a scris fraÅ£ilor că Teodor nu a încetat de a fi între ei, întru­cât acesta ÅŸi Avva Orsisie erau un singur om, rugându-i de asemenea, să nu-l plân­gă pe cel care a aflat de acum petrecerea printre cei de Dumnezeu fericiÅ£i.

Sinaxarul Părintelui Macarie Simonopetritul, luna mai