Cadrul de organizare și funcționare a Sfântului și Marelui Sinod

Pe măsură ce se contura consensul în privința nevoii convocării Sinodului, s-a simțit nevoia structurării unei proceduri care să încadreze organizarea și funcționarea acestuia. Tradiția canonică nu ne-a transmis reguli stricte pentru organizarea unui Sinod. Singurele precizări ale Sfintelor canoane se referă la convocarea sinoadelor provinciale și prezidarea acestora. Toate celelalte aspec­te țin de organizarea internă a Sinodului re­spectiv. Å¢inând cont de experiența dobân­dită în anii de pregătire și de progresul realizat din momentul în care a existat un regulament al Conferințelor Panortodoxe Presinodale, s-a considerat de cuviință să se adopte un Regulament care să încadreze procedural constituirea și funcționarea aces­tuia. Documentul a fost adoptat de către Sinaxa Întâistătătorilor în ianuarie 2016.

Având în vedere că cea mai înaltă instanță în Biserica Ortodoxă este Sinodul, decizii­le Sinaxei sunt un regulament-cadru pe care Sinodul în plenul lui l-a asumat în momen­tul începerii lucrărilor. Dacă vreo Biserică sau vreun sinodal ar fi avut o obiecție de pro­cedură, aceasta ar fi putut fi discutată înain­te de începerea lucrărilor propriu-zise și ar fi putut fi aduse clarificări sau chiar modifi­cări. Una dintre cele mai importante preve­deri ale Regulamentului este că Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe este con­vocat de către Patriarhul Ecumenic, cu acor­dul tuturor primaților Bisericilor ortodoxe autocefale recunoscute de către toți (art. 1). Această precizare are două semnificații importante: prevederea care arată necesita­tea acordului tuturor primaților, subliniind că organizarea sinodalității la nivel general trebuie să se bazeze pe consens pentru a exprima unitatea Bisericii, și prevederea care precizează indirect că o Biserică este deplin încadrată în rândul Bisericilor ortodoxe auto­cefale doar dacă este recunoscută de toate celelalte Biserici Ortodoxe.

Regulamentul arată că Sfântul și Marele Sinod este constituit din delegațiile Bisericilor autocefale, Sinaxa Primaților având competența de a fixa numărul maxim al acestora (art. 3). Sinaxa Întâistătătorilor din martie 2014 a stabilit că numărul ma­xim al membrilor unei delegații este de 25 ierarhi, 6 consilieri speciali și 3 însoțitori. Unii s-au întrebat dacă în aceste condiții în care nu sunt convocați episcopii, ci Bisericile autocefale reprezentate prin delegați, putem vorbi cu adevărat despre un Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Pentru a răs­punde la această preocupare, trebuie să înțelegem că Sinodul nu este doar un cole­giu al episcopilor, ci este sistemul de mani­festare a comuniunii Bisericilor locale sau regionale.

La Sinodul I ecumenic, la care, prin gri­ja Împăratului Constantin, au fost convocați toți episcopii, deoarece în acea vreme nu exista o organizare mitropolitană, au parti­cipat doar în jur de 300 de episcopi din cei aproximativ 1800 câți se pare că existau la aceea vreme în lume. Începând cu al doilea Sinod ecumenic, au fost convocate provin­ciile – mitropoliile, nu episcopii, iar fiecare mitropolit era invitat să procedeze la con­stituirea delegației mitropoliei respective¹. Practica de reprezentare a Bisericilor mitro­politane prin delegații este atestată atât de tradiția istorică, cât și de Sfintele canoane. Canonul 76 Cartagina arată competența pri­matului de a constitui delegația și sublinia­ză și raționamentul pentru care participarea la sinod se face prin delegații².

Articolul 8 din Regulament prevede că lucrările Sinodului încep și se închid cu Sfânta Liturghie panortodoxă, prezidată de Patriarhul ecumenic. Această prevedere este conformă practicii ortodoxe în conformita­te cu care toate actele de comuniune și co- responsabilitate sunt susținute de comuni­unea liturgică. Unii s-au întrebat dacă o Liturghie la care nu participă toate Bisericile autocefale poate să fie considerată Liturghie panortodoxă. Orice liturghie la care parti­cipă mai multe Biserici autocefale este o li­turghie panortodoxă, deoarece în Liturghie comuniunea este extinsă și la cei absenți și este manifestată prin comemorarea nume­lor întâistătătorilor Bisericilor autocefale re­spective. O veche rânduială bizantină, păs­trată în anumite regiuni din Biserica Greciei, prevede că atunci când concelebrează episcopi din biserici autocefale diferite, să fie pomenite dipticele întregii Biserici Ortodoxe chiar dacă nu liturghisește un primat³.

Bineînțeles că absența unor Biserici au­tocefale a marcat atmosfera Sfântului și Marelui Sinod. Evenimentul ar fi fost o îm­plinire din toate punctele de vedere în condițiile unei participări unanime. În același timp, nu trebuie să pierdem din vedere că în Biserica Ortodoxă mărimea unui Sinod și ecumenicitatea sa nu sunt date de numă­rul episcopilor participanți și nici de parti­ciparea tuturor Bisericilor autocefale. Când un episcop este ales de către episcopii din vecinătatea episcopiei vacante, există conștiința că acela este ales de întreaga Biserică. Când un episcop este judecat de episcopii din vecinătate, există conștiința că Biserica întreagă îl judecă.

În tradiția canonică avem precizări clare în legătură cu participarea prin receptare la lucrările unui Sinod⁴. Această înțelegere face diferența dintre confederalismul prezent în lumea protestantă și comuniunea ortodoxă. Biserica Ortodoxă nu se constituie prin reu­nirea numerică a tuturor Bisericilor autoce­fale, ci prin comuniune. Acolo unde se întâl­nesc două sau trei Biserici, se întrunește Biserica. Celelalte Biserici locale participă prin receptarea deciziilor întrunirii respective.

Regulamentul prevede în articolul 11 că amendamentele sunt prezentate de către Bisericile autocefale Secretariatului. În cadrul Sfântului și Marelui Sinod, procedura a per­mis fiecărui sinodal să intervină și să partici­pe la amendarea documentelor. Dacă amen­damentele erau asumate prin consens, adică fără o obiecție exprimată de o Biserică auto­cefală, erau adoptate. Dacă s-ar fi manifestat un dezacord, acesta ar fi trebuit să fie fie re­zolvat de fiecare Biserică ortodoxă autocefa­lă în sânul ei (art. 12.3). Unii s-au întrebat dacă putem vorbi despre consensul panorto­dox în condițiile în care nu au fost prezente toate Bisericile autocefale și având în vedere că documentele nu au fost semnate de toți episcopii participanți. Pentru a răspunde aces­tei nedumeriri, trebuie să înțelegem că în tradiția ortodoxă participarea la viața sinoda­lă se realizează și prin receptare. Așa cum am arătat mai sus, Canonul 1 al Sinodului III ecu­menic prevede explicit această procedură. În ceea ce privește consensul celor prezenți, prin semnătura Președintelui Sinodului Bisericii autocefale, delegația acelei Biserici a asumat textele respective. Absența semnăturilor unor episcopi se poate datora fie faptului că sem­narea a fost decalată cu o zi din cauza unor disfuncționalități la nivelul secretariatului Sinodului, fie pentru că aceștia au considerat că, nesemnând, atrag atenția asupra faptului că anumite aspecte din documentul respec­tiv nu-i mulțumesc întru totul, dar nu într-atât încât să ceară Bisericii lor respingerea docu­mentului.

În concluzie, putem afirma că Regula­mentul adoptat de Sinaxa Întâistătătorilor a oferit un cadru de constituire și funcți­onare cât se poate de coerent. Precizările acestui document sunt în fapt o receptare a Tradiției canonice și o aplicare la contex­tul concret din zilele noastre, ținând cont de experiența dobândită pe parcursul eta­pelor pregătitoare.