Aș putea eventual să recunosc voia lui Dumnezeu în faptul că ai picat la examen dacă tu ai fi făcut tot ceea ce trebuia ca să-l treci. Din păcate nu a fost așa, ai neglijat studiul sub pretextul că rezultatul ar depinde doar de Dumnezeu. În stilul ăsta nimeni n-ar mai trebui să se obosească, ar fi suficient să așteptăm în toate verdictul divin. 

Fără să intru în spinoasa dezbatere teologică despre harul dumnezeiesc, aș vrea doar să-ți reamintesc un proverb popular francez care, deși nu se regăsește cuvânt cu cuvânt în Evanghelie, nu este nicidecum mai puțin înțelept și care este cu totul în duhul credinței creștine: „Ajută-te și Dumnezeu te va ajuta!” De asemenea, sunt uimit că dorința ta, foarte lăudabilă de altfel, de a-L lăsa pe Dumnezeu să-ți călăuzească viața, te face să renunți la cel mai elementar bun simț. Bineînțeles, creștinul are credința că de-a lungul drumului său pe pământ, harul compensează slăbiciunile firii – și încă cum! Această lucrarea a harului este adeseori aproape de domeniul miracolului. Totuși, credinciosul nu poate să conteze pe ajutorul lui Dumnezeu decât din momentul în care-și îndeplinește cu credință îndatoririle. Atunci Dumnezeu întărește în mod minunat voința și puterea robului Său și pe de-asupra îi dăruiește și o înțelepciune uimitoare. Ceea ce îți poruncește, Dumnezeu îți și dăruiește. Așadar, înainte de a susține că eșecul tău corespunde voii lui Dumnezeu, ar trebui să te cercetezi pe tine însuți și să recunoști că e mai degrabă rezultatul unui efort insuficient din partea ta. A te încredința harului lui Dumnezeu nu este nici cinstit, nici drept atât timp câtaceasta te scutește de la muncă și de la efortul de a gândi. O astfel de renunțare nu vine din credință, ci dintr-o concepție păgână a voii lui Dumnezeu, care e redusă la nimic mai mult decât la o voință arbitrară, acea ursită în care credeau oamenii din vechime.

Tu ești chemat să ai o atitudine total diferită căci, prin botez, ai fost făcut fiu al lui Dumnezeu și împreună lucrător cu Hristos ; ceea ce, bineînțeles, e o provocare extrem de exigentă – noblesse oblige[1] – dar cu atât mai roditoare, mai duhovnicească și, de fapt, mai dătătoare de bucurie pentru suflet. Åži, aș mai adăuga, mai spre slava lui Dumnezeu.

Arhimadritul Jacob