Sfântul Nicolae, dimpreună cu Sfântul Cassian, se îndreaptă degrabă și-nveșmântat în straie strălucitoare spre locul unde au laolaltă întâlnire cu Dumnezeu. Pe drum căruța unui țăran, adânc înțepenită în glod. Sfântul Nicolae parcă ar dori să se oprească si să dea celui necăjit o mână de ajutor. Îl ceartă însă Cassian: se poate, să întârziem la întâlnire si să ne înfățișăm înaintea Domnului cu haine mânjite de noroi sau, mai știi minune, sfâșiate?
Așa o fi, așa este, încuviințează Sf. Nicolae, dar nici pe năpăstuitul ăsta nu-l putem lăsa la voia întâmplării și trece pe lângă el ca preotul și levitul din parabola samarineanului milostiv.
Și nici una, nici două, își sumecă poalele hlamidei, își suflecă mânecile stiharului și coboară alături de țăran, punând voinicește umărul sub codârlă. Se zbate, se opintește, asudă, se umple de mâzgă, răsuflă din greu, iar încearcă, i se fac veșmintele harcea-parcea... Dar până la urmă căruța e scoasă la drum drept și omul vesel și bucuros, blagoslovindu-și binefăcătorul, își poate urma calea. Sf. Cassian, estimp, privind cele ce se întâmplă, dă nedumerit din umeri și pleacă zorit nevoie mare.
Sosesc amândoi la întâlnire. Sf. Cassian adastă (pe jăratic) de multă vreme când, în sfârșit, apare și bietul Nicolae, gâfâind, abia trăgându-și sufletul și într-un hal de murdărie și neorânduială de neînchipuit. Sfântul Cassian e uimit și nițel scandalizat. Atotputernicul, atunci, ce face? Pe Sfantul Cassian îl primește cu glacială politețe, pe Sf. Nicolae cu mare prietenie. Si le grăiește astfel: numele tău, imaculatule și neîntârziatule, respectuosule și mult protocolarule, va fi purtat doar de unul din zece mii de oameni – si încă! Si vei fi prăznuit numai o dată la patru ani (n.n. 29 februarie). Iar al tău, o mult mânjitule, nepunctualule, neparolistule, dar vrednicule iubitor de aproapele tău si adevărat ucenic al mult compătimitorului Meu Fiu, va fi printre cele mai populare din lumea toată.
Tâlcul istorisirii este că Sf. Nicolae nu a întârziat. Mai mult decât atât. A sosit înainte de Cassian. Căci în clipa chiar când si-a suflecat mânecile si si-a sumes hlamida, el a stat în fața lui Dumnezeu. Asa ne apropiem de Dumnezeu, făcând binele; atunci ne acordă El audiență (aude rugăciunile noastre). N-a fost nevoie de prezența fizică a ierarhului pentru că, prin fapta sa, a luat-o înaintea celuilalt si a străbătut distanțele cu iuțeala gândului.
Pe acest pământ, cel mai sigur mijloc de a intra în comunicare (comuniune) cu Atotputernicul, mijlocul fără gres si instantaneu este săvârșirea binelui, ajutoararea aproapelui aflat în necaz.
După „Dăruind vei dobândi, Nicolae Steinhardt, Editura Mănăstirii Rohia, 2006
În colindele românești, cântate iarna, se vorbește despre „florile dalbe, flori de măr". Asta pentru că bătrânii cunoșteau și ei că acea joardă (nuielușă) a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Nașterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguța.
În biserica Sfântul Nicolae din Densuș slujbele se țin neîntrerupt de șapte secole. Zidurile lăcașului de cult au fost construite din rămășițele fostului oraș Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Este considerată cea mai veche biserică românească din piatră.
Nicolae Iorga a numit biserica „fără pereche în toată românimea".

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team