AÅŸa o fi, aÅŸa este, încuviinÅ£ează Sf. Ni­colae, dar nici pe năpăstuitul ăsta nu-l putem lăsa la voia întâmplării ÅŸi trece pe lângă el ca preotul ÅŸi levitul din para­bola samarineanului milostiv.

Și nici una, nici două, îÅŸi sumecă poa­lele hlamidei, îÅŸi suflecă mânecile stiha­rului ÅŸi coboară alături de Å£ăran, pu­nând voiniceÅŸte umărul sub codârlă. Se zbate, se opinteÅŸte, asudă, se umple de mâzgă, răsuflă din greu, iar încearcă, i se fac veÅŸmintele harcea-parcea... Dar până la urmă căruÅ£a e scoasă la drum drept ÅŸi omul vesel ÅŸi bucuros, blagoslovindu-ÅŸi binefăcătorul, îÅŸi poate urma calea. Sf. Cassian, estimp, privind cele ce se întâmplă, dă nedumerit din umeri ÅŸi pleacă zorit nevoie mare.

Sosesc amândoi la întâlnire. Sf. Cassi­an adastă (pe jăratic) de multă vreme când, în sfârÅŸit, apare ÅŸi bietul Nicolae, gâfâind, abia trăgându-ÅŸi sufletul ÅŸi într-un hal de murdărie ÅŸi neorându­ială de neînchipuit. Sfântul Cassian e uimit ÅŸi niÅ£el scandalizat. Atotputerni­cul, atunci, ce face? Pe Sfantul Cassian îl primeÅŸte cu glacială politeÅ£e, pe Sf. Nicolae cu mare prietenie. Si le gră­ieÅŸte astfel: numele tău, imaculatule ÅŸi neîntârziatule, respectuosule ÅŸi mult protocolarule, va fi purtat doar de unul din zece mii de oameni – si încă! Si vei fi prăznuit numai o dată la patru ani (n.n. 29 februarie). Iar al tău, o mult mânjitule, nepunctualule, neparolistule, dar vrednicule iubitor de aproapele tău si adevărat ucenic al mult com­pătimitorului Meu Fiu, va fi printre cele mai populare din lumea toată.

Tâlcul istorisirii este că Sf. Nicolae nu a întârziat. Mai mult decât atât. A sosit înainte de Cassian. Căci în clipa chiar când si-a suflecat mânecile si si-a sumes hlamida, el a stat în faÅ£a lui Dumnezeu. Asa ne apropiem de Dumnezeu, fă­când binele; atunci ne acordă El audienÅ£ă (aude rugăciuni­le noastre). N-a fost nevoie de prezenÅ£a fizică a ierarhului pentru că, prin fapta sa, a luat-o înaintea celuilalt si a străbătut distanÅ£ele cu iuÅ£ea­la gândului.

Pe acest pământ, cel mai si­gur mijloc de a intra în comu­nicare (comuniune) cu Atot­puternicul, mijlocul fără gres si instantaneu este săvârÅŸirea binelui, ajutoararea aproa­pelui aflat în necaz.

După „Dăruind vei dobândi, Nicolae Steinhardt, Editura Mănăstirii Rohia, 2006