Adaugat la: 11 Noiembrie 2016 Ora: 15:14

Schizofrenia/Atacurile „demonice”. Diagnostic clinic/Diagnostic religios

Tulburările psihice au fost privite dintotdeauna cu multă rezervă în mediile sociale, profesionale, reli­gioase, familiale. Adeseori un diag­nostic psihiatric s-a adăpostit sub un diag­nostic religios, deoarece eticheta societăţii tolerează şi empatizează cu „victima” E mai uşor să spunem că e demonizat, decât să recunoaştem tabloul clinic al unei tulburări psihotice. Este nevoie să învăţăm non-judecativitatea şi să acceptăm că, aşa cum orice alt organ se poate îmbolnăvi (ficatul, stoma­cul, inima etc.), tot la fel şi creierul nostru se poate îmbolnăvi. Şi nu se stigmatizează!

În Manualul de Diagnostic al Tulburări­lor Mintale (DSM V), observăm că deteri­orarea realităţii se regăseşte în mai multe tul­burări psihotice. Termenul de „psihotic” se referă la idei delirante, halucinaţii proemi­nente, limbaj dezorganizat, comportament catatonic sau dezorganizat. Orice modifica­re vizibilă a gândirii şi comportamentului unei persoane reprezintă un motiv de îngri­jorare. Atunci când o persoană, mai ales de vârstă relativ tânără, devine mai izolată, mai puţin comunicativă, dezvoltă un comporta­ment mai „ciudat” şi greu de înţeles de către cei din jur, atât persoana respectivă cât şi fa­milia acesteia trebuie să ceară ajutorul şi sfa­tul medicului. Dacă aceste modificări sunt însoţite de tulburări în gândire (credinţe bi­zare şi greu de explicat, convingerea că ar pu­tea fi urmărit, persecutat, că cineva i-ar pu­tea fura gândurile sau că i-ar putea controla gândurile sau corpul etc.) sau de tulburări ale percepţiei (o persoană poate auzi sune­te sau voci, poate vedea, mirosi, simţi gus­turi neobişnuite sau poate simţi chiar pe pie­le diverse lucruri, fără să poată identifica sursele), este indicat un consult psihiatric – aceste manifestări făcând parte din tabloul unui episod psihotic.

Apar întrebări de genul: Oare mă mai vin­dec? Cât timp trebuie să iau tratamentul? Dacă află vecinii, prietenii? Oare o să pot să îmi în­temeiez o familie? Voi mai putea lucra? Toate acestea trebuie „mângâiate” într-o echipă pluridisciplinară (medicul specialist, psiho­logul şi preotul duhovnic). Nu suntem într-o luptă de putere, ci suntem împreună pen­tru creşterea calităţii vieţii. Avem nevoie de psihoeducaţie şi suport emoţional.

Unii teologi au afirmat că demonizarea este suferinţă spirituală, iar schizofrenia este suferinţă psihică. Ca diagnostic, principala deosebire dintre posesie şi schizofrenie este caracterul obiectiv în primul caz, subiectiv şi limitat intrapsihic în al doilea. De exem­plu: ai convingerea că înţelegi limba anima­lelor şi animalele te înţeleg? Poate un obser­vator să confirme asta? Dacă nimeni, în afară de tine, nu vede nimic este, probabil, schizofrenie. Dacă alţi oameni văd cum pi­sici înnebunite fug de tine este, probabil, po­sesie. Există multe tulburări care se confun­dă cu prezenţa unei entităţi malefice printre care schizofrenia (caracterizată prin prezenţa iluziilor şi halucinaţiilor, vorbire dezorgani­zată, comportament catatonic, paranoia, de­lir de grandoare sau religios, răspunsuri afec­tive şi emoţionale aplatizate).

Episoadele psihotice pot simula foarte fidel starea de posedare demonică prin in­termediul iluziilor şi halucinaţiilor, senti­mente de vină şi de grandomanie – persoa­na se crede Dumnezeu, satana, sau că unul din ei îi vorbeşte şi îi dă instrucţiuni pentru o misiune specială), tulburarea disociativă de identitate sau personalitate multiplă (prezenţa a două sau a mai multor identităţi, fieca­re cu modul propriu de a percepe sinele şi mediul înconjurător şi imposibilitatea de a-şi aminti lucruri esenţiale despre sinele propriu, în mod normal imposibil de uitat) şi sindromul Tourette, descris prima dată în 1855 de neurologul fran­cez Gilles de la Tourette (cel mai adesea interpretat ca un semn al posedării, din cauza manifestărilor sale: ticurile moto­rii şi vocale (tuse, răcnete, mârâieli, for­năit, repetarea obsesivă a cuvintelor sau a frazelor, încreţirea nasului, ridicarea ume­rilor, salturi, rotiri, atingerea unor persoane sau obiecte, coprolalia şi strigătele vulgare se credeau a fi o parte din manifestarile ma­lefice şi chiar un indiciu pentru acestea).

Fără a conferi mai multă putere unuia sau a diminua valoarea celuilalt, atât diagnos­ticul clinic, cât şi cel religios trebuie deter­minat de specialişti, acordând mare atenţie faţă de deontologia profesiei, vocaţia care ne cheamă pe fiecare. Adeseori m-a surprins modul în care oamenii investesc cu putere o autoritate superioară (profesională) şi iau de bun orice primesc, fără să mai cerceteze. Harta minţii fiecăruia conţine multe labirin­turi şi este absolut necesar ca la hotarele su­fletului să fie Hristos care lucrează atât prin preot, cât şi prin medic, psiholog şi alţi specialişti.

Nu uitaţi că omul de lângă voi e cel mai important Om! Nu lăsaţi lucrurile, obiecte­le, materialul să vă câştige în defavoarea pier­derii Omului!

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni