Adaugat la: 11 Noiembrie 2016 Ora: 15:14

Schizofrenia/Atacurile „demonice”. Diagnostic clinic/Diagnostic religios

Tulburările psihice au fost privite dintotdeauna cu multă rezervă în mediile sociale, profesionale, reli­gioase, familiale. Adeseori un diag­nostic psihiatric s-a adăpostit sub un diag­nostic religios, deoarece eticheta societății tolerează și empatizează cu „victima” E mai ușor să spunem că e demonizat, decât să recunoaștem tabloul clinic al unei tulburări psihotice. Este nevoie să învățăm non-judecativitatea și să acceptăm că, așa cum orice alt organ se poate îmbolnăvi (ficatul, stoma­cul, inima etc.), tot la fel și creierul nostru se poate îmbolnăvi. Åži nu se stigmatizează!

În Manualul de Diagnostic al Tulburări­lor Mintale (DSM V), observăm că deteri­orarea realității se regăsește în mai multe tul­burări psihotice. Termenul de „psihotic” se referă la idei delirante, halucinații proemi­nente, limbaj dezorganizat, comportament catatonic sau dezorganizat. Orice modifica­re vizibilă a gândirii și comportamentului unei persoane reprezintă un motiv de îngri­jorare. Atunci când o persoană, mai ales de vârstă relativ tânără, devine mai izolată, mai puțin comunicativă, dezvoltă un comporta­ment mai „ciudat” și greu de înțeles de către cei din jur, atât persoana respectivă cât și fa­milia acesteia trebuie să ceară ajutorul și sfa­tul medicului. Dacă aceste modificări sunt însoțite de tulburări în gândire (credințe bi­zare și greu de explicat, convingerea că ar pu­tea fi urmărit, persecutat, că cineva i-ar pu­tea fura gândurile sau că i-ar putea controla gândurile sau corpul etc.) sau de tulburări ale percepției (o persoană poate auzi sune­te sau voci, poate vedea, mirosi, simți gus­turi neobișnuite sau poate simți chiar pe pie­le diverse lucruri, fără să poată identifica sursele), este indicat un consult psihiatric – aceste manifestări făcând parte din tabloul unui episod psihotic.

Apar întrebări de genul: Oare mă mai vin­dec? Cât timp trebuie să iau tratamentul? Dacă află vecinii, prietenii? Oare o să pot să îmi în­temeiez o familie? Voi mai putea lucra? Toate acestea trebuie „mângâiate” într-o echipă pluridisciplinară (medicul specialist, psiho­logul și preotul duhovnic). Nu suntem într-o luptă de putere, ci suntem împreună pen­tru creșterea calității vieții. Avem nevoie de psihoeducație și suport emoțional.

Unii teologi au afirmat că demonizarea este suferință spirituală, iar schizofrenia este suferință psihică. Ca diagnostic, principala deosebire dintre posesie și schizofrenie este caracterul obiectiv în primul caz, subiectiv și limitat intrapsihic în al doilea. De exem­plu: ai convingerea că înțelegi limba anima­lelor și animalele te înțeleg? Poate un obser­vator să confirme asta? Dacă nimeni, în afară de tine, nu vede nimic este, probabil, schizofrenie. Dacă alți oameni văd cum pi­sici înnebunite fug de tine este, probabil, po­sesie. Există multe tulburări care se confun­dă cu prezența unei entități malefice printre care schizofrenia (caracterizată prin prezența iluziilor și halucinațiilor, vorbire dezorgani­zată, comportament catatonic, paranoia, de­lir de grandoare sau religios, răspunsuri afec­tive și emoționale aplatizate).

Episoadele psihotice pot simula foarte fidel starea de posedare demonică prin in­termediul iluziilor și halucinațiilor, senti­mente de vină și de grandomanie – persoa­na se crede Dumnezeu, satana, sau că unul din ei îi vorbește și îi dă instrucțiuni pentru o misiune specială), tulburarea disociativă de identitate sau personalitate multiplă (prezența a două sau a mai multor identități, fieca­re cu modul propriu de a percepe sinele și mediul înconjurător și imposibilitatea de a-și aminti lucruri esențiale despre sinele propriu, în mod normal imposibil de uitat) și sindromul Tourette, descris prima dată în 1855 de neurologul fran­cez Gilles de la Tourette (cel mai adesea interpretat ca un semn al posedării, din cauza manifestărilor sale: ticurile moto­rii și vocale (tuse, răcnete, mârâieli, for­năit, repetarea obsesivă a cuvintelor sau a frazelor, încrețirea nasului, ridicarea ume­rilor, salturi, rotiri, atingerea unor persoane sau obiecte, coprolalia și strigătele vulgare se credeau a fi o parte din manifestarile ma­lefice și chiar un indiciu pentru acestea).

Fără a conferi mai multă putere unuia sau a diminua valoarea celuilalt, atât diagnos­ticul clinic, cât și cel religios trebuie deter­minat de specialiști, acordând mare atenție față de deontologia profesiei, vocația care ne cheamă pe fiecare. Adeseori m-a surprins modul în care oamenii investesc cu putere o autoritate superioară (profesională) și iau de bun orice primesc, fără să mai cerceteze. Harta minții fiecăruia conține multe labirin­turi și este absolut necesar ca la hotarele su­fletului să fie Hristos care lucrează atât prin preot, cât și prin medic, psiholog și alți specialiști.

Nu uitați că omul de lângă voi e cel mai important Om! Nu lăsați lucrurile, obiecte­le, materialul să vă câștige în defavoarea pier­derii Omului!

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni