Tulburările psihice au fost privite dintotdeauna cu multă rezervă în mediile sociale, profesionale, religioase, familiale. Adeseori un diagnostic psihiatric s-a adăpostit sub un diagnostic religios, deoarece eticheta societății tolerează și empatizează cu „victima” E mai ușor să spunem că e demonizat, decât să recunoaștem tabloul clinic al unei tulburări psihotice. Este nevoie să învățăm non-judecativitatea și să acceptăm că, așa cum orice alt organ se poate îmbolnăvi (ficatul, stomacul, inima etc.), tot la fel și creierul nostru se poate îmbolnăvi. Åži nu se stigmatizează!
În Manualul de Diagnostic al Tulburărilor Mintale (DSM V), observăm că deteriorarea realității se regăsește în mai multe tulburări psihotice. Termenul de „psihotic” se referă la idei delirante, halucinații proeminente, limbaj dezorganizat, comportament catatonic sau dezorganizat. Orice modificare vizibilă a gândirii și comportamentului unei persoane reprezintă un motiv de îngrijorare. Atunci când o persoană, mai ales de vârstă relativ tânără, devine mai izolată, mai puțin comunicativă, dezvoltă un comportament mai „ciudat” și greu de înțeles de către cei din jur, atât persoana respectivă cât și familia acesteia trebuie să ceară ajutorul și sfatul medicului. Dacă aceste modificări sunt însoțite de tulburări în gândire (credințe bizare și greu de explicat, convingerea că ar putea fi urmărit, persecutat, că cineva i-ar putea fura gândurile sau că i-ar putea controla gândurile sau corpul etc.) sau de tulburări ale percepției (o persoană poate auzi sunete sau voci, poate vedea, mirosi, simți gusturi neobișnuite sau poate simți chiar pe piele diverse lucruri, fără să poată identifica sursele), este indicat un consult psihiatric – aceste manifestări făcând parte din tabloul unui episod psihotic.
Apar întrebări de genul: Oare mă mai vindec? Cât timp trebuie să iau tratamentul? Dacă află vecinii, prietenii? Oare o să pot să îmi întemeiez o familie? Voi mai putea lucra? Toate acestea trebuie „mângâiate” într-o echipă pluridisciplinară (medicul specialist, psihologul și preotul duhovnic). Nu suntem într-o luptă de putere, ci suntem împreună pentru creșterea calității vieții. Avem nevoie de psihoeducație și suport emoțional.
Unii teologi au afirmat că demonizarea este suferință spirituală, iar schizofrenia este suferință psihică. Ca diagnostic, principala deosebire dintre posesie și schizofrenie este caracterul obiectiv în primul caz, subiectiv și limitat intrapsihic în al doilea. De exemplu: ai convingerea că înțelegi limba animalelor și animalele te înțeleg? Poate un observator să confirme asta? Dacă nimeni, în afară de tine, nu vede nimic este, probabil, schizofrenie. Dacă alți oameni văd cum pisici înnebunite fug de tine este, probabil, posesie. Există multe tulburări care se confundă cu prezența unei entități malefice printre care schizofrenia (caracterizată prin prezența iluziilor și halucinațiilor, vorbire dezorganizată, comportament catatonic, paranoia, delir de grandoare sau religios, răspunsuri afective și emoționale aplatizate).
Episoadele psihotice pot simula foarte fidel starea de posedare demonică prin intermediul iluziilor și halucinațiilor, sentimente de vină și de grandomanie – persoana se crede Dumnezeu, satana, sau că unul din ei îi vorbește și îi dă instrucțiuni pentru o misiune specială), tulburarea disociativă de identitate sau personalitate multiplă (prezența a două sau a mai multor identități, fiecare cu modul propriu de a percepe sinele și mediul înconjurător și imposibilitatea de a-și aminti lucruri esențiale despre sinele propriu, în mod normal imposibil de uitat) și sindromul Tourette, descris prima dată în 1855 de neurologul francez Gilles de la Tourette (cel mai adesea interpretat ca un semn al posedării, din cauza manifestărilor sale: ticurile motorii și vocale (tuse, răcnete, mârâieli, fornăit, repetarea obsesivă a cuvintelor sau a frazelor, încrețirea nasului, ridicarea umerilor, salturi, rotiri, atingerea unor persoane sau obiecte, coprolalia și strigătele vulgare se credeau a fi o parte din manifestarile malefice și chiar un indiciu pentru acestea).
Fără a conferi mai multă putere unuia sau a diminua valoarea celuilalt, atât diagnosticul clinic, cât și cel religios trebuie determinat de specialiști, acordând mare atenție față de deontologia profesiei, vocația care ne cheamă pe fiecare. Adeseori m-a surprins modul în care oamenii investesc cu putere o autoritate superioară (profesională) și iau de bun orice primesc, fără să mai cerceteze. Harta minții fiecăruia conține multe labirinturi și este absolut necesar ca la hotarele sufletului să fie Hristos care lucrează atât prin preot, cât și prin medic, psiholog și alți specialiști.
Nu uitați că omul de lângă voi e cel mai important Om! Nu lăsați lucrurile, obiectele, materialul să vă câștige în defavoarea pierderii Omului!

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team