Aspecte ca acestea ar putea corespunde în mod minunat cu ideea, prezentă în teologia ortodoxă, potrivit căreia Creația, cu energiile ei create, este pătrunsă de energiile divine necreate. Ideea, dezvoltată de Sfântul Grigorie Palama, este reluată amplu în scrierile sale dogmatice de Părintele Dumitru Stăniloae. În plus, în miezul reflecției teologice este prezentă și materia transfigurată, în legătură cu faptul Învierii lui Hristos, cu privire la Trupul Său omenesc. În Teologia dogmatică a părintelui Dumitru Stăniloae găsim locuri unde putem observa cum anume textul dogmatic se leagă de descoperirile fizicii cuantice, care evidențiază constituția energetică a materiei. Acesta este, fără îndoială, un semn veritabil al sensibilității și al efortului pe care preotul și teologul Dumitru Stăniloae, instruit pe textele Sfântului Maxim Mărturisitorul, îl face cu intenția de a valoriza spiritual datele cunoașterii științifice. Într‑adevăr, avem de‑a face cu o materie transfigurată, având caracteristici înduhovnicite, spiritualizate. Această realitate este prezentă în câteva evenimente ale Evangheliei, cum ar fi acela în care, după Învierea Sa, la întâlnirea cu Sfinții Apostoli, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut Om, trece prin ușile încuiate. În cuprinsul lumii sensibile, fizica a constatat deja proprietăți formidabile ale materiei obiș-nuite, evidențiind caracteristicile contraintuitive ale cuantelor de materie‑energie, cum ar fi dualitatea undă‑corpusul, principiul nedeterminării, efectul tunel, inseparabilitatea cuantică. Părintele Dumitru Stăniloae, pe marginea unor proprietăți ca acestea, observă că materia își arată încă de pe acum potențialitățile ei ascunse, posibi-litățile de a fi transfigurată, de a primi și mai multe însușiri de felul acesta.

Într‑un alt plan, fizica secolului trecut arată contingența spațiului‑timp. În urmele radiației fosile știința descoperă indiciile acelui început îndepărtat al spațiului‑timp, constatând totodată că fundalul de spațiu‑timp este deformabil. Mai mult, unele teorii propun, pentru unificarea interacțiunilor, o structură granulară fundamentală a spațiului‑timp, cuantoni de scară planck care ar alcătui țesătura de spațiu‑timp așa cum o cunoaștem la scară naturală. Abordări ca acestea se apropie, în mod simbolic, evident, de formidabila idee a tradiției iudeo‑creștine de contingență a lumii, precum și de doctrina creației ex nihilo.

SIMETRII ASCUNSE ȘI CÂTEVA ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS

Pe de altă parte, fizica a scos la iveală nu doar legile care guvernează universul, ci și anumite principii de simetrie situate în straturi mai adânci ale realității, dedesubtul acestor legi. Astăzi știm că legile care surprind diverse structuri și tipare matematizabile ale realității respectă ele însele anumite principii de simetrie, principii care se arată a fi guvernatoare ale legilor fizice din univers. Pentru oamenii de știință este o mare provocare să explice originea acestor principii de simetrie, să explice de ce ne‑am născut într‑un univers structurat de forme profunde de ordine.

De exemplu, este remarcabilă utilizarea algebrei ca metodă sistematică de explorare a mecanicii cuantice. Sophus Lie punea în sertar, la finele secolului al XIX‑ea, însemnările sale despre grupurile care astăzi îi poartă numele. La câteva decenii distanță, Herman Weyl va utiliza teoria grupurilor Lie pentru ceea ce avea să devină mecanica cuantică. După alte trei decenii, un alt fizician, Murray Gell‑Man, va utiliza simetriile și implicațiile lor pentru a extrage, din acel joc teoretic al lui Lie, predicții pentru modelul quarcilor, predicții care vor fi confirmate experimental, contribuind la Modelul Standard... Cum anume matematica produsă în minte se dovedește eficientă în descrierea unor realități ascunse în straturile adânci ale realității? Nu știm.

Pe de altă parte, numeroși autori consacrați au remarcat formidabila complexitate și ordine din lumea vie. Ilya Prigogine de exemplu, laureat al premiului Nobel, a explorat procesele de autoorganizare în condiții de context entropic. O anumită ordine pare să se opună entropiei, în acest univers. Există o complexitate capabilă de autoorganizare, despre care vorbește fizica sistemelor complexe, o inexplicabilă tendință spre ordine. Un fel de apetență pentru ordine e prezentă în micro‑cosmos, în lumea vie, în mediul înconjurător, dar și la scara vastă a universului, un fel de matematică întrețesută cu toate aceste planuri ale realității, ca și cu lumea ar avea o sensibilitate pentru ceea ce este frumos! De ce se întâmplă asta? Nu știm.

Într‑un plan mai concret, această rațio-nalitate a creației, această progresivitate a vieții – cum le numește teologia creștină –, constitutive acestui univers imens, au numeroase aplicații în inginerie. Biomimetica identifică și utilizează o serie întreagă de proprietăți extraordinare ale lumii vii, folosindu‑le în diverse ramuri tehnologice: modelul penajului păsărilor de pradă oferă soluții pentru stabilitatea avioanelor în golurile de aer, micro‑solzii rechinilor prezintă excelente funcții hidrodinamice, oferind o înaintare optimă a submersibilelor, țânțarii au trompe minuscule care prezintă un profil util în realizarea acelor hipodermice, care pot fi folosite în îngrijirea medicală pentru că nu produc durere, tiparele de organizare găsite în mușuroaiele de furnici sunt folosite la alcătuirea sistemelor de gestiune și de plasare a bagajelor de cală în marile aeroporturi, iar soluțiile din construcția tunelurilor de aerisire ale mușuroaielor de furnici sunt aplicate cu succes în construcția tubulaturii de aerisire din marile clădiri rezidențiale. Se vorbește despre comunicarea între speciile vegetale (Peter Wohleben), de sociobiologia insectelor, care dovedesc un fel de diviziune a muncii și alte forme de organizare socială (Edward Wilson), de comportamente inteligente la păsări, de înclinații spre aritmetica numerelor mici la pești... Există o dovezi de solidaritate intra, dar și inter‑specii, cum ar fi situația în care o balenă salvează un pui de cașalot din gura unui rechin, deși nu e din specia ei. Cum sunt posibile acestea? Nu știm încă.

LOGOSUL ȘI RAȚIONALITATEA CREAȚIEI

Este deja cunoscut că reflecția teologică prezintă multe observații despre raționalitatea Creației. Pe de o parte, toate sunt făcute prin Logos și pentru Logos. De aceea, toate cele făcute prezintă o raționalitate profundă. Și, pentru că omul este o făptură după chipul lui Dumnezeu, el este înzestrat cu rațiune, o rațiune în stare să priceapă raționalitatea lumii, în multiplele ei forme de limbaj, și să‑i asocieze, prin spirit, diverse înțelesuri potrivite, adecvată raționalității.

Pe de altă parte, teologia remarcă și o anumită tensiune între Logos și logică. Găsim aceste dezvoltări ale raționalității creației la Sfântul Maxim Mărturisitorul, la Sfântul Vasile Cel Mare, care subliniază că înțele-surile și semnificațiile sunt de fiecare dată dincolo de suma strictă a datelor empirice și a constatărilor observaționale reci... Omul nu se mulțumește cu explicații despre fenomenele fizice. Nevoia de înțelegere pe care o manifestăm mereu ca oameni, așa cum așa constată un reputat profesor de filosofia fizicii, James Cushing, trece dincolo de oferta științelor naturii. Vom căuta mereu interpretări care să apropie înțelegerea profundă a lucrurilor. Căutăm și semnificația acestor descoperi în raport cu propria noastră viață. O contribuție extraordinară în zona aceasta ar putea fi lectura simbolică pe care o oferă Ernst Cassirer sau lectura Sfântului Maxim Mărturisitorul cu privire la raționa-litatea creației.

Și da, trebuie iarăși amintit că toate acestea se învârt în jurul aceleiași probleme, mereu sondată, dar niciodată rezolvată în plan științific și filosofic: incredibila compatibilitate între mintea omenească și ordinea universului fizic din afară!

Teologic vorbind, toate aceste forme ordonate, existente în micro‑ și în macro‑cosmos, sunt întipăriri ale Logosului prin care și pentru care s‑au făcut toate, semnături ale lui Dumnezeu. În înțelegerea Sfântului Maxim Mărturisitorul, creația vorbește despre Dumnezeu. Dumnezeu a lăsat semne despre Sine, așteptând ca omul să descopere aceste înțelesuri despre înțelepciunea Sa, despre bunătatea Sa, în fiecare lucru din lumea aceasta. Pentru ca oamenii să sporească în bunătate, în iubire, întrajutorându‑se și înaintând pe drumul comuniunii între ei și cu El.

De unde și conduita potrivită creștinului, care valorizează orice descoperire științifică referitoare la alcătuirea acestei lumi, pentru că fiecare lucru reprezintă o fereastră, o treaptă și pronaosul către Cel ce a făcut lumea.

Arhid. Adrian Sorin Mihalache