Venerabilul Păstor Duhovnicesc şi Ierarh s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiş din judeţul Maramureş, dintr-o familie de ţărani evlavioşi la botez primind numele de Ioan. A urmat şcoala primară în satul natal (1928 - 1934). Între anii 1934 - 1941 a fost reţinut acasă de părinţi pentru sprijin în gospodă­rie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului Ortodox de băieţi „Simion Ştefan” din mu­nicipiul Cluj Napoca.

El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul organizatorului şi a omului de cultură şi autentică tradiţie, cu deschidere spre istoria acestui neam şi popor, spre restaurarea şi reabilitarea bisericilor şi mănăstirilor vechi – vestite şi renumite monumente istorice, toate acestea transmise nouă cu foarte multă dărnicie, generozitate, nobleţe sufletească şi vrednicie...

De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminarişti, studenţi-teologi, preoţi şi călugări, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat...

Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor personalităţi culturale, între care, la loc de cinste, îi amintim şi pomenim numai pe Părintele Nicolae Steihardt – Monahul Nicolae de la Rohia, pe Alexandru Paleologu şi pe Ioan Alexandru, apoi al multor profesori şi ierarhi, îndrumător a multor seminarişti şi studenţi, clujeni, bistriţeni, maramureşeni şi sătmăreni sau bihoreni şi sălăjeni, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe asociaţii sau fundaţii culturale, naţionale şi patriotice din ţinuturile binecuvântate ale Maramureşului şi Sătmarului, am observat, deja, cum îl regret şi-l plâng cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit, fiind, la olaltă, cu toţi la unison, mulţi ierarhi ai bisericii noastre, foşti seminarişti şi studenţi – fii duhovniceşti ai Înaltpreasfinţiei Sale, precum şi foarte mulţi preoţi şi călugări......

 În viziunea, în mintea şi în inima mea personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale s-a conturat şi s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – şi anume, în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau în­ţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, pere­ne ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau com­plicat; după aceea prin tenacitatea şi perse­verenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvă­rii unei probleme, atunci când situaţia o ce­rea; prin ataşamentul său faţă de monumen­tele istorice, mai ales vestitele şi renumitele biserici de lemn din tot Maramureşul, şi de patrimoniu, cultura istorică şi nu numai cu care era înzestrat, datorită muncii şi tenaci­tăţii Înaltpreasfinţiei Sale – deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el însuşi de-a lungul întregii sale vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare sluji­re ori cu fiecare predică sau cuvântare, sus­ţinute într-un mod foarte clar, limpede, con­cis, coerent dar şi consistent, în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!...

De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, dar şi fermitate, de o  discreţie şi o modestie ieşite din comun, care îţi inspirau foarte multă încredere, con­fort sufletesc şi dragoste faţă de valorile au­tentice şi eterne ale spiritualităţii noastre ro- măneşti şi ortodoxe...

Aşadar, sunt încredinţat că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, care se roa­gă Bunului Dumnezeu să-l ierte, să-l odih­nească şi să-i răsplătească pentru faptul că i-a făcut pe ei ori pe copiii lor oameni cu şcoală teologică serioasă, şi pe care apoi i-a hirotonit preoţi şi diaconi, după care i-a in­stalat în parohiile încredinţate lor spre păs­torirea turmei celei cuvântătoare, spre Slava lui Dumnezeu – Păstorul cel Bun şi Arhiereul cel Veşnic; apoi a târnosit şi binecuvântat atât de multe biserici şi lăcaşuri de închina­re – fapt care nu poate fi uitat în istoria aces­tor locuri – marcate de prezenţa şi activita­tea Inaltpreasfinţiei sale, atât de prodigioasă, care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, avându-l permanent în cinstirea şi preţuirea mea...

Din învăţăturile, cuvintele, sfaturile şi îndrumările sale, reţinem, în cele ce urmea­ză, doar zece citate celebre:

1. Rugăciuneaare darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pus­tii, plină de păienjeniş, locuită numai de pă­sările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea ade­vărată este trudă sfântă.

2. Când eşti mâhnit, când eşti necăjit, când ai ispite, nu te tulbura. Du-te la fratele tău şi intră în vorbă cu el: „Ce faci, frate?”. Fără să-i spui că ai venit fiindcă eşti tare neliniştit. Discută banalităţi. Tristeţease poa­te risipi şi primeşti putere din puterea lui.

3. Trebuie să ne păstrăm şi să ne culti­văm dorul de Dumnezeu,dorul de Maica Domnului, dorul de sfinţi. Să căutăm să anulăm barierele care ne răcesc sufleteşte, care ne împietresc, prin care uităm de Dumnezeu.

4. Când un om reuşeşte să iubească,în ade­văratul înţeles al cuvântului, se îndumnezeieşte, devine asemenea cu Dum­nezeu.

5. Prin răbdareajungi să-l iubeşti pe frate­le tău, să-l ierţi pe fratele tău, să-l respecţi pe fratele tău, să vezi că-i mai bun decât tine, să vezi că-i mai frumos decât tine, să vezi că-i mai harnic decât tine. Prin răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici.

6. Cea mai puternică rugăciuneeste pome­nirea numelui lui Iisus Hristos. Cu răb­dare şi practică, rugăciunea lui Iisus ajunge să facă parte din viaţa noastră, la fel ca aerul pe care-l respirăm.

7. Când Iisus Hristos este cunoscut şi as­cultat cu adevărat, atunci se face paceşi în suflet, şi în familie, şi în ţară, şi în lume.

8. Omul, abuzând de libertateape care a primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea lui cea dintâi şi din stăpân a devenit rob, rob al instinctelor; toate s-au întunecat înlăuntrul lui, iar odată cu căderea lui s-a tul­burat toată creaţia.

9. Stresulse creează din grija exagerată. Din grijă şi iar din grijă. Toate relele vin din această exagerată grijă.

10. Voi sta la poarta Raiului şi voi aştep­ta să sosiţi cu toţii acolo!...

(Cf. Aurelian Iftimiu - http://basilica.ro/zece-citate-celebre-ale-ips-arhiepiscop-iustinian-chira/).

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească, să-l numere cu drepţii şi să-l aşeze cu Sfinţii Săi!
Veşnică să-i fie pomenirea, din neam în neam! Amin!...