Constatăm cu durere că, venind în Occident ca să trăim în linişte şi libertate, mulţi dintre noi ne simţim prizonieri chiar şi în aceas­tă lume a tuturor libertăţilor! „Pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii” (I Petru 2, 16) ne întunecă mintea şi ne transformă în robi ai unei lumi care îşi pierde sensul, fără Dumnezeu. Devenim repede prizonieri ai unor judecăţi înguste sau falsificate de privirea cu suspiciu­ne a semenilor, porniţi prea uşor pe critică şi judecată fără milă. Or, toate aceste păcate dis­trug unitatea fiinţei noastre lăuntrice şi armo­nia ei cu Dumnezeu şi cu semenii.

Toate formele de teamă ne caracterizează, dar mai puţin teama sau frica sfântă de Dumnezeu, cu toate că aceasta este singura teamă justificată. Înţeleptul Solomon scria că „frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” (Eccl 1,4). Ea îl fereşte pe om de păcat şi-l conduce pe căile Domnului. „Cine este omul care se teme de Domnul?”, se întreabă psalmistul David. Cel care „Lege îşi va pune în calea pe care a ales-o” (Ps 24, 13). Însă această frică sfântă de Dumnezeu, care ne conduce la adevărata înţelepciune şi ne fereşte de păcat, este valabilă numai până la dobândirea dragostei. Apostolul Ioan scria că, „în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire” (I In 4, 18).

După mai bine de patruzeci de ani de slu­jire preoţească şi arhierească, sunt convins că numai Hristos Domnul ne poate libera din această stare de alienare sufletească, trecând de la teama strivitoare la teama de Dumnezeu. Domnul a venit în lume ca să aducă pacea care covârşeşte toată mintea (Fii. 4, 7) şi din care izvorăsc toate darurile şi binecuvântări­le. El ne dă o pace adâncă, existenţială, care se sălăşluieşte în inima noastră dacă trăim în Legea lui Dumnezeu şi ne unim cu El prin Sf Taine, prin rugăciune şi post şi urmăm pilda vieţii Sale. Hristos ne cheamă şi spune: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară” (Mt 11, 28-30). Da, jugul lui Hristos este bun şi sar­cina Sa uşoară, dacă le purtăm cu credinţă neclintită şi cu dragoste nesfârşită. Aceasta înseamnă să ducem crucea suferinţelor de tot felul cu care suntem încercaţi şi să acceptăm calomniile oamenilor cu seninătate, fără se ne tulburăm şi fără să răspundem răului cu rău, încredinţaţi că suferim pentru păcatele noastre şi că suferinţa este curăţitoare şi sfinţitoare. Ea duce la adevărata cunoaştere de sine şi totodată ne face încrezători în biruin­ţa noastră. Căci cu Hristos nu putem fi decât biruitori. „În lume necazuri veţi avea, a zis Domnul; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (In 16, 33).

Alături de Hristos nu ne temem de nimic, căci frica vine de la cel rău. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate sta împotriva noastră. Iar Dumnezeu este cu cei buni şi blân­zi, cu cei smeriţi şi iertători, cu cei ce caută pa­cea şi unirea oamenilor, pentru că toţi aceştia se străduiesc să-L poarte pe Hristos în inima lor şi să urmeze pilda vieţii Sale.

† Mitropolitul Serafim al Europei Centrale si de Nord