Constatăm cu durere că, venind în Occident ca să trăim în liniște și libertate, mulți dintre noi ne simțim prizonieri chiar și în aceas­tă lume a tuturor libertăților! „Pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții” (I Petru 2, 16) ne întunecă mintea și ne transformă în robi ai unei lumi care își pierde sensul, fără Dumnezeu. Devenim repede prizonieri ai unor judecăți înguste sau falsificate de privirea cu suspiciu­ne a semenilor, porniți prea ușor pe critică și judecată fără milă. Or, toate aceste păcate dis­trug unitatea ființei noastre lăuntrice și armo­nia ei cu Dumnezeu și cu semenii.

Toate formele de teamă ne caracterizează, dar mai puțin teama sau frica sfântă de Dumnezeu, cu toate că aceasta este singura teamă justificată. Înțeleptul Solomon scria că „frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii” (Eccl 1,4). Ea îl ferește pe om de păcat și-l conduce pe căile Domnului. „Cine este omul care se teme de Domnul?”, se întreabă psalmistul David. Cel care „Lege își va pune în calea pe care a ales-o” (Ps 24, 13). Însă această frică sfântă de Dumnezeu, care ne conduce la adevărata înțelepciune și ne ferește de păcat, este valabilă numai până la dobândirea dragostei. Apostolul Ioan scria că, „în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârșit în iubire” (I In 4, 18).

După mai bine de patruzeci de ani de slu­jire preoțească și arhierească, sunt convins că numai Hristos Domnul ne poate libera din această stare de alienare sufletească, trecând de la teama strivitoare la teama de Dumnezeu. Domnul a venit în lume ca să aducă pacea care covârșește toată mintea (Fii. 4, 7) și din care izvorăsc toate darurile și binecuvântări­le. El ne dă o pace adâncă, existențială, care se sălășluiește în inima noastră dacă trăim în Legea lui Dumnezeu și ne unim cu El prin Sf Taine, prin rugăciune și post și urmăm pilda vieții Sale. Hristos ne cheamă și spune: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Mt 11, 28-30). Da, jugul lui Hristos este bun și sar­cina Sa ușoară, dacă le purtăm cu credință neclintită și cu dragoste nesfârșită. Aceasta înseamnă să ducem crucea suferințelor de tot felul cu care suntem încercați și să acceptăm calomniile oamenilor cu seninătate, fără se ne tulburăm și fără să răspundem răului cu rău, încredințați că suferim pentru păcatele noastre și că suferința este curățitoare și sfințitoare. Ea duce la adevărata cunoaștere de sine și totodată ne face încrezători în biruin­ța noastră. Căci cu Hristos nu putem fi decât biruitori. „În lume necazuri veți avea, a zis Domnul; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (In 16, 33).

Alături de Hristos nu ne temem de nimic, căci frica vine de la cel rău. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate sta împotriva noastră. Iar Dumnezeu este cu cei buni și blân­zi, cu cei smeriți și iertători, cu cei ce caută pa­cea și unirea oamenilor, pentru că toți aceștia se străduiesc să-L poarte pe Hristos în inima lor și să urmeze pilda vieții Sale.

† Mitropolitul Serafim al Europei Centrale si de Nord