Cunoscând modestia ÅŸi conÅŸtiincio­zitatea ce îl caracterizează pe PreasfinÅ£itul nostru, nu îmi este deloc uÅŸor să scriu aceste rânduri, însă sunt convins că noi toÅ£i, fiii săi duhovniceÅŸti, clerici, monahi ÅŸi mireni, care ne iubim Stăpânul, nu ne vom găsi pacea, de nu vom dezvălui cele ce le avem în inimă la acest moment ani­versar.

Dacă nu spunem noi „vor vorbi pietre­le”, de aceea nu facem altceva decât să adu­cem smerită amintire despre darurile ÅŸi împlinirile pe care Domnul Dumnezeu le-a revărsat, nu după a noastră vrednicie, ci ca roade ÅŸi binecuvântări ale neosteni­tei jertfiri, de un deceniu ÅŸi jumătate, a Episcopului Siluan, mai întâi ca Episcop-Vicar ÅŸi, de opt ani încoace, ca ÅŸi prim Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Cum voi putea oare să uit începuturi­le de la Gavedo, când plecam cu PreasfinÅ£itul în diverse vizite pastorale, însă motorină aveam doar pentru dus, iar întoarcerea o lăsam în grija Domnului? Când nopÅ£ile le petreceam pe autostradă, ÅŸi adevărata „licenÅ£ă în teologie” mi-am luat-o în lungi­le convorbiri duhovniceÅŸti care despărÅ£eau parohiile la sute ÅŸi, uneori, mii de kilome­tri; când Vicariatul era în parte în portba­gaj, iar cealaltă în paraclisul de doi metri pătraÅ£i unde am trăit cele mai frumoase liturghii din viaÅ£a mea.

Întemeierea de mănăstiri ÅŸi parohii, hirotonia atâtor preoÅ£i ÅŸi diaconi, hirotesia multor slujitori, citeÅ£i ÅŸi ipodiaconi, închegarea ÅŸi susÅ£inerea celor 230 de pa­rohii unde se slujeÅŸte continuu, purtarea de grijă necontenită faÅ£ă de cele DumnezeieÅŸti, dar ÅŸi grija faÅ£ă de cei aflaÅ£i în nevoi, cu timp ÅŸi fără timp – acestea sunt nestematele ce strălucesc până ÅŸi în ochii celor ce nu vor să le vadă, nestema­tele care încununează, ca o diademă, fruntea Întâiului Stătător al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Åži toate acesta nu sunt spre laudă, ci spre Slava lui Dumnezeu, Care a răspuns la truda necontenită cu care PreasfinÅ£itul nostru „a arat"ÅŸi „a semănat” pământul duhovnicesc al sufletelor miilor ÅŸi miilor de români aflaÅ£i pribegi pe pământul Italiei, fraÅ£i creÅŸtini pentru care a săvârÅŸit „Jertfa cea fără de sânge”, s-a rugat, i-a învăÅ£at, i-a povăÅ£uit, i-a purtat ÅŸi mereu îi poartă în suflet ÅŸi în inimă, cu răbdare ÅŸi părinteas­că dragoste.

Noi, clerici, monahi ÅŸi mireni, nu sun­tem decât „niÅŸte robi netrebnici, care am fă­cut ce eram datori să facem”,faÅ£ă de cât s-a străduit Episcopul nostru să ne dăruiască ÅŸi să ne transmită, mai ales pe plan duhov­nicesc, pastoral-misionar, dar ÅŸi liturgic ÅŸi social. Îndemnurile sale au fost mereu îndreptate spre conÅŸtiinÅ£a noastră de creÅŸtini, spre răspunderea pe care o avem în faÅ£a lui Dumnezeu ÅŸi pentru slujirea care o face fiecare dintre noi.

Pentru toate acestea care „ni s-au întâmplat” de când suntem păstoriÅ£i de Vlădica Siluan, îi mulÅ£umim din inimă, ÅŸi-l rugăm să primească dragostea sinceră ÅŸi recunoÅŸ­tinÅ£a mulÅ£umitoare pe care i le purtăm în inimă.

Aducem acest gând smerit, încredinÅ£aÅ£i fiind de Adevărul Care grăieÅŸte în Sfânta Scriptură: „Si toÅ£i aceÅŸtia, mărturisiÅ£i fiind prin credinÅ£ă, n-au primit făgăduinÅ£a, pentru că Dumnezeu rânduisepentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârÅŸirea!” (Evrei 11, 39-40).

Ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru buna împlinire a lucrării misionare a PreasfinÅ£itului Părintelui nostru Episcopul Siluan în Biserica Sa, pe calea unei vieÅ£uiri prin smerenie, ÅŸi în credinÅ£a că cei ce sunt chemaÅ£i la întâietate sunt însărcinaÅ£i cu mai multă slujire, câÅŸtigând astfel asemănarea cu Hristos, Arhiereul cel VeÅŸnic.

Slava lui Dumnezeu pentru toate, în cer ÅŸi pe pământ!

Arhimandrit Atanasie - Vicar Eparhial, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Luna Octombrie, Anul Mântuirii 2016