Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 1 Martie 2023 Ora: 15:14

Episcopul, icoana lui Hristos-Păstorul

JERTFA CĂTRE HRISTOS PĂSTORUL

Întru această aniversare a misiunii episcopale a Părintelui nostru în Domnul, Arhiepiscopul și Mitropolitul Iosif, aducem cu evlavie jertfa noastră căci teologia este jertfelnică: o lumânare curată, un dram de tămâie scumpă, o prescură înmiresmată, un păhăruț de vin vechi, o sticluță de untdelemn, puțini bani și pomelnicul nostru, săpat ca în vechime pe tăblițe de marmură.

 

Episcopul, icoana lui Hristos-Păstorul

Acesta poartă la stânga numele episcopului nostru titular, ale celor din Sinodul Mitropolitan și din Sfântul Sinod al Bisericii noastre suverane; iar în dreapta se citește pomenirea ierarhilor model: Iacov al Ierusalimului, primul episcop din Istorie; Irineu, care a denunțat ereziile; Ignatie Teoforul; Nicolae Taumaturgul; cei trei sfinți Ierarhi1; marii harismatici German de Auxerre, Martin de Tours, și în vremurile noastre binecuvântate Ioan de San Francisco, Veghetorul, și frumosul Nectarie, care nu a putut fi umilit, pentru că era smerit.

Puțin mai jos decât Hristos-Păstorul, Ascet și Teolog, dedesubtul sacerdoțiului Maicii Domnului, „micșorat cu puțin față de îngeri” (Ps. 8, 6), stă Episcopul, în picioare pentru rugăciune, sau pe tron pentru a prezida, sau în genunchi pentru a se jertfi de bună voie. Conștiința Bisericii vede în Episcop icoana lui Hristos Păstorul2: încununat cu mitra, simbol al Universului, ținând cârja pastorală, cu Evanghelia în mână, înveșmântat în pallium, chip al oii pe care o poartă păstorul, ornamentele liturgice îl arată în el pe Marele Preot al Templului și preoția după rânduiala lui Melchisedec: Hristos este Marele Preot care slu-jește prin ministerul episcopal3.

HRISTOS, CHIP AL TATĂLUI

Episcopul, prin numele său, este supra-veghetorul, cel care supra-veghează, supra-văzătorul, supra-rugătorul, cel treaz, cel care nu doarme, după pilda lui Ioan Veghetorul de San Francisco. Noaptea, vâltoarea cutremurelor și a războaielor îl smulge din somn, așa cum se trezea Gherman al Parisului din cauza suferințelor poporului său. Unii sunt treziți de pocăință, de oroarea insuportabilă de a fi binecuvântat un război fratricid … Sfinții noștri episcopi, chiar de dorm, „inima lor veghează” (Cântarea 5, 2), după pilda lui Hristos din icoanele romane, răstignit cu ochii deschiși pentru a veghea asupra lumii. Veghea Păstorului este antidotul insomniei blestemate a diavolului, care nu doarme. „Intrând în biserică la ceasul al treilea al nopții, nu mai ieșeai înaintea luminii zilei și sfârșitul cântării celor care psalmodiau. Iar când te odihneai, ceva din plângerea celor deznădăjduiți îți punea o cruce în așternut”, spune slujba sfântului Gherman al Parisului4.

Episcopul este, în mijlocul poporului lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea lui Hristos, prin iubirea sa părintească, purtarea sa de grijă, compasiunea sa, simplitatea sa și minunile pe care Tatăl cel ceresc le săvârșește pentru rugăciunile lui. Harismatic, taumaturgic, ministerul episcopal este ministerul iubirii și al milostivirii. Numai lui Dumnezeu i se cuvine numele de Tată, iar când îl dăm păstorului nostru îl numim pe acesta chip al Fiului, în care, prin Duhul, Îl vedem pe Tatăl (cf. Ioan 14, 9). Sfinților credincioși care cheamă Duhul într-o epicleză continuă li se dă a vedea, în icoană, persoana prezentă în chip nevăzut, care este zugrăvită în ea. Toată teologia Bisericii decurge din cea a sfintelor icoane. În cele văzute ale episcopatului Îl vedem pe Hristos prezent în chip nevăzut prin harul Duhului Preasfânt și Bun. Când Episcopul stă în locul lui Hristos în altar, el nu înlocuiește pe Domnul, ci este chipul Acestuia în mod iconografic. Episcopul nu este nici Domnul, nici Mântuitorul, nici Mesia. El Îl desemnează apofatic pe Hristos, care nu are vicar: este prezent cu noi „până la sfârșitul lumii” (Matei28, 20). Sarcina harismatică a Episcopului este de a fi tot mai mult icoană, antitip al tipului său. Respectul pe care îl nutrim Episcopului, înaintea căruia ne închinăm și ale cărui mâini le sărutăm, se adresează modelului său. De aceea Episcopul este smerit: icoana este smerită, pentru că nu atrage privirile către ea, ci trimite la Cel pe care-L arată.

Paternitatea Episcopului este palpabilă în prezența sa. Nu numai „virtual”, ci în carne și oase, într-un minister al proximității, Episcopul este cel la care vor veni mereu credincioșii ca niște fii risipitori, să caute îmbrățișarea iubitoare și lipsită de judecată. Bucuria de a ne vedea și de a ne strânge la piept este după chipul și asemănarea bucuriei dumnezeiești, care își are izvorul în Tatăl, în comuniunea sa cu Duhul și strălucirea sa în Fiul. Se spune că Tatăl se bucură pentru pocăința păcătoșilor mai mult decât pentru toți drepții (cf. Luca 15, 10). Ministerul episcopal, în sfințenia sa, este ministerul împăcării cu Tatăl ceresc. El îți deschide ușa Împărăției. Te primește ca cetățean al Cetății cerești, prin sfântul botez, prin mirungere, prin împărtășirea euharistică – prin iertarea neobosită a tuturor păcatelor tale. Actualitatea episcopatului în vremurile noastre este îndeosebi în iubirea Tatălui pe care o arată tuturor, ca icoană a Fiului. Orice paternitate își găsește izvorul în Biserică, al cărui singur cap este Fiul, El Episcopul sufletelor noastre.

Ca toate ministerele Bisericii, episcopatul este colegial. Hristos Ierarhul este unic: episcopii sunt mai mulți și se disting astfel de el, fiind doar icoane ale Lui, mai mult sau mai puțin fidele. De altfel, nu există niciun minister – al preoților, al diaconilor și al mirenilor – care să nu fie colegial. Numai Hristos este Episcopul episcopilor. De aceea se vorbește despre episcopi la plural. În comuniunea lor de credință, de rugăciune și de purtare, ei formează o sfântă cunună, care arată, ca orice cunună, prezența Duhului. Ei slujesc împreună; mărturisesc împreună adevărata credință; hotărăsc împreună pentru poporul lui Dumnezeu și pentru mântuirea lumii. Episcopul la singular, Martin, Meletie, Antim, este mereu organic membru al unui sinod, fie local, național sau panortodox. Un episcop singur, în afara colegialității, nu ar mai fi episcop.

Episcopatul este întotdeauna teritorial: Episcopul, consacrat pentru un oraș anume, sfințește prin purtarea sa se grijă părintească un spațiu și un timp date de Dumnezeu. Și pentru că este legat de un loc, mângâierea sa poate fi găsită în orice împrejurare. Chiar și șefii de state ar face bine să-i consulte discernământul și înțe-lepciunea mesianică. În anumite perioade, Episcopul era, într-un imperiu, singurul cetățean stabil pe care putea să-l găsească Puterea.

Cea mai înaltă idee pe care ne-o putem face despre episcopat, mai ales în vremuri tulburi, vine astfel de la strălucirea iubirii Tatălui în Fiul, prin Duhul Sfânt, în sânul unui minister care este cea mai înaltă responsabilitate pe care o poate asuma o ființă omenească pe pământ și în cer. În lumea care vine, nu știm dacă ministerele vor dura: poate nu au fost date decât pentru chipul acestei lumi și ca unelte pentru a zidi, ca niște buni lucrători ai Viei, Trupul lui Hristos Mântuitorul. În secolul următor va străluci dincolo de ministere, dincolo de oameni, de etnii, sfințenia persoanelor, ipostasuri create și transfigurate în intimitatea Tatălui. Prețuirea și respectul nostru filial se adresează episcopilor pentru că le suntem încredințați până ce, la sfârșitul acestei lumi, va veni Cel al cărui chip sunt.

HRISTOS ASCET

De veacuri, Episcopul, ales dintre călugări și feciori, desemnează icoana Omului din pustie, a lui Hristos biruitor al Satanei, al lucrărilor sale, al cultului său, al îngerilor săi și al tuturor amăgirilor sale5. Feciorelnic cu privire la iubirea de bani și de idolii puterii, Hristos Ascet, mișcându-se prin Duhul Tatălui, este Păstorul liber de a merge până la capătul iubirii părintești. El zădărnicește capcanele demonului, exorcizează poporul și prin el lumea întreagă. Se roagă cu lacrimi de sânge pentru lume, pentru cei care cred și pentru cei care încă nu cred. Este Păstorul tuturor oamenilor și își dă viața pentru ei, în bucuria de nespus de a arăta cu ce iubire îi iubește. Ceea ce face pentru cel mai mic dintre noi, pentru Hristos Păstorul și Mielul o face (cf. Matei 25, 31-46).

Apostolul Pavel alege episcopul dintre capii de familii care își gospodăresc bine casa (Tit1, 5-9): „iubitor de străini, iubitor de bine, înţelept, drept, cuvios, cumpătat, ținându-se de cuvântul cel credincios al învăţăturii, ca să fie destoinic şi să îndemne la învăţătura cea sănătoasă şi să mustre pe cei potrivnici”. Printre călugări, acești oameni vii care s-au întors din morți, se va arăta un frate printre frați, după chipul lui Hristos Frate în Dumnezeu; printre văduvi, se va ști că a fost un bun tată de familie. Asceza constă în a prefera pe celălalt sieși. Duhul pustiei este un duh al sărăciei, care te îndeamnă să fii tuturor toate și fiecăruia, iconom al Casei lui Dumnezeu. Ceasurile petrecute de episcopul Calinic rugându-se pentru poporul de la Cernica în post și priveghere deschideau Cerurile pentru o ploaie de daruri materiale și nemateriale. Episcopul ascet dăruiește cu mărinimie darurile necreate și bunurile acestei lumi. În lupta sa singuratică, rugăciunea de toată noaptea, el biruie moartea și păcatul celor care îi sunt încredințați. Hristos a fost dus în pustie de iubirea pentru oameni, de aceeași iubire cu care S-a urcat pe Cruce. Episcopul, în singurătatea sa, îmbrățișează crucea fiecărui credincios al cărui nume îl cunoaște. În renunțarea sa, el eliberează libertatea aproapelui.

HRISTOS TEOLOG

Unul născut, Fiu și Cuvânt al lui Dumnezeu, Îl slăvește fără încetare pe Tatăl prin Duhul Sfânt (cf. Ioan17). Tripla sa demnitate este de Împărat, Ierarh și Proroc. Este teolog prin vocație: Cuvânt și Logos al Tatălui, El Îi vorbește, Îl cântă, Îl face cunoscut, Îl slăvește, vorbește cu El despre poporul Său. Și mai ales Îl slujește. Fiecare slujire a dumnezeieștii Liturghii lucrează întreaga teologie a Cuvântului, singur Ierarh, singur Slujitor, Jertfă în Persoană și Jertfitor al Lui Însuși. Episcopul este înaintea altarului după chipul și asemănarea Mielului jertfit pentru lume și jertfind jertfa cea fără de sânge. El arată Împărăția, slujește ca Ierarh, teologhisește ca proroc și văzător al Planului lui Dumnezeu.

Dionisie Areopagitul arată, în sfânta Ierarhie al cărui Cap este Hristos, că Epis-copul este cel care conduce desfășurarea teologică a sfintelor taine. Păstrător până la moarte al mesajului apostolic, el asigură transmiterea vie a acestuia și îi este prin excelență mistagog. El îi călăuzește pe credincioși către lumina cunoașterii desă-vârșite a adevărului prin slujirea dreaptă și harismatică. Inițiază fără întrerupere pe cei al căror botez și sfântă mirungere i-a făcut deja „iluminați” și „novici”. Teologia se deversează ca o radiere necreată prin semnele sacre și simbolurile tainice pe care le prezidează Episcopul ca o icoană a lui Hristos Mistagogul. Istoria Liturghiei ne învață că structura inițială a riturilor noastre este dialogul dintre Episcop și popor, iconografiind dialogul divino-uman pe care îl restaurează Hristos, Dumnezeu-Omul. De aceea orice slujire îl numește pe Episcop titular, cel prin care ajungem la cunoașterea supremă. Teologia este în liturghie după cum este în exemplul dat prin modul de viață.

SFÂRȘITUL A TOATE

Prin îngeri primesc o vedere impresionantă … Episcopii, îmbrăcați în alb, pe jos printre ruinele lumii, în ultimele spasme și cutremure ale morții, în agonie, merg printre dărâmături căutând părintește poporul lui Dumnezeu, ale căror rămășițe le dezgroapă dintre clădiri devastate … Își ridică mâinile și spun: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi, cu toți!”. Când cetățile noastre vor fi spulberate de catastrofe și când nu vor mai rămâne decât frânturi dintr-o planetă explodată, păstorii noștri cu lacrimi de durere și de bucurie ne vor fi călăuzitori; deasupra dezastrului planetar va rămâne iubirea în formă de Cruce, iubirea părintească, purtată de episcopi, manifestată în Fiul, venit din nou și cu slavă să judece Cerul și Pământul – iar Împărăția iubirii nu va avea sfârșit.

Protopop Marc-Antoine Costa de Beauregard

Note:


1. Slujba lor de pe 30 ianuarie exprimă teologia episcopatului.
2. A se vedea viața sfântului Meletie al Antiohiei, pe 12 februarie.
3. Apostazia și compromisurile membrilor ierarhiei – mireni, diaconi, preoți și episcopi – nu poate atinge comoara căreia i se adresează credința noastră, dumnezeire desăvârșită și umanitate desăvârșită a Trupului lui Hristos. Acestea se înscriu în rana mereu sângerândă pe care o poartă în coasta Sa Cel Înviat.
4. Slujba sfântului Gherman al Parisului, cântarea a 5-a, pe glasul 2. Toată această slujbă definește ministerul episcopal.
5. A se vedea viața sfântului Gherman de Auxerre pe 31 iulie.

 

Episcopul, icoana lui Hristos-Păstorul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni