În ceea ce privește folosul cântării în cadrul comunității euharistice, Sfântul Niceta de Remesiana († 420) a dat la vremea sa o replică serioasă creștinilor care considerau de prisos sau chiar nepotrivită sfintei credințe cântarea psalmilor și a imnelor, zicând că ar fi suficientă rugăciunea cu inima. Cuvântarea sa nu doar că pune la bază o serie de argumente scripturistice, ci dă și anumite sfaturi practice despre cum trebuie să se desfășoare cântarea în locașul de cult, pentru a fi în conformitate firescului credinței creștine¹. La el găsim și mărturii importante  despre apariția imnelor care preaslăveau Nașterea, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Domului, și de la el însuși ne-a rămas până astăzi imnul Pe Tine, Dumnezeu(le), Te lăudăm.

Sfântul Niceta amintește de Moise, care a mulțumit lui Dumnezeu prin cântare atunci când poporul a fost izbăvit din robia egipteană („Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit!, Ieș. 15, 19) și de cântarea pe care a lăsat-o ca testament evreilor pe patul morții (Deut. XXXII, 1-34); care „a rânduit coruri și le-a învățat să cânte Domnului cântare de izbândă, chiar el și sora sa aflându-se în fruntea grupelor osebite pe cele două sexe”;ca și despre Debora, care a ocupat o funcție similară (Jud. 5, 1-31). 

Sunt amintite multe alte persoane cu viață sfântă din Vechiul Testament care au închinat Domnului cântări [Cântarea de laudă a Anei, mama lui Samuil (I Regi II, 1-10); Cântarea prorocului Avacum (Avac. III, 1-13); Cântarea lui Isaia (XXVI, 9-17); Cântarea lui Iona (Iona II, 3-10); Cântarea celor trei tineri din cuptorul cu foc (Daniel II, 34-90)]², dar atenția Sfântului Niceta se opreşte în mod deosebit asupra Psalmilor lui David, care reprezintă cea mai bogată creație vechi-testamentară ce se cânta (și încă se cântă).Prin aceștia„se arată Dumnezeu, se iau în râs închipuirile, se impune credința, se alungă necredința, se aduce dreptatea, se stăvilește nedreptatea, se laudă milostenia, cruzimea dă înapoi, se caută adevărul, se osândește minciuna, se condamnă înșelăciunea, se laudă curăția, trufia e înlăturată, smerenia e înălțată, se predică pocăința, se vădește pacea de urmat, se cere apărare împotriva dușmanilor, se făgăduiește răzbunare, se hrănește nădejdea sigură. Și ce este mai presus decât toate acestea, Psalmii sunt cântați ca taine ale lui Hristos”(în sensul că mulți dintre psalmi cuprind profeții despre lucrarea de mântuire întreprinsă de Domnul Hristos)³.

Despre cântarea psalmilor cu conștiință curată și despre faptul că aceasta este bineplăcută Domnului, însuși David dă mărturie în cuprinsul lor, când spune:„Lăudați pe Domnul că bine este a cânta, Dumnezeului nostru plăcută Îi este cântarea” (Ps. 146, 1), sau în alt loc: „Lăuda-voi numele Domnului cu cântare și Îl voi preamări pe El cu laudă. Și-i va plăcea Lui mai mult decât vițelul tânăr, căruia îi cresc coarne și unghii” (Ps. 68, 31-32).

Sfântul Niceta arată apoi că, prin cântarea psalmilor, Dumnezeu lucrează în mod tainic în inimile credincioșilor:„Domnul nostru a făcut prin David, robul Său, această băutură plăcută la gust prin cântare și folositoare vindecării rănilor prin puterea ei. Căci cu plăcere se ascultă psalmul, atunci când se cântă. El pătrunde sufletul în timp ce-l desfată. Cu ușurință se reține, de se cântă mai des. Și ceea ce asprimea legii nu poate scoate din sufletul omului, acesta îndepărtează prin dulceața cântării. Căci tot ceea ce au primit profeții și însăși Evanghelia se află în aceste cântări ale celor ce cu plăcută dulceață le dau glas”⁴.

Și în Noul Testament se găsesc destule locuri care atestă că lui Dumnezeu I S-a adus cinste prin cântare: dreptul Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, L-au preaslăvit fiecare cu câte un imn după ce le-a dăruit lor un fiu (Lc 1, 68-79; Lc 1, 41-45); primind Vestea cea Bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu, Fecioara Maria a înălțat imn de bucurie și de smerenie înaintea Domnului (Mărește sufletul meu pe Domnul, Lc 1, 46-55); la nașterea Mântuitorului pe pământ, îngerii din cer au cântat:Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Lc 2, 4); la intrarea în Ierusalim, copiii I-au cântat: Osana, Fiul lui David! (Mt 21, 15); Însuși Domnul a mers spre Muntele Măslinilor, înainte de Sfintele Pătimiri, cântând un imn⁵; Apostolul Pavel îi îndeamnă pe efeseni: „Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului, în inimile voastre” (Efes. 5, 19); Sfântul Apostol Iacov îi îndrumă pe„cei cu inimă bună să cânte psalmi” (Iac 5, 13); iar în Apocalipsă ni se arată cum, în Duhul, Sfântul Ioan a văzut și„a auzit glasul oștirii cerești ca vuiet de ape multe și tunete puternice, zicând Aliluia” (Apoc. 19, 6).

Lafel de relevante sunt și rugăciunile din cuprinsul celor Șapte Laude ori chiar din cuprinsul Liturghiei. Pentru dobândirea cântării duhovnicești se roagă  preotul  când spune: „Dă-ne har și putere, ca să ne învrednicim a cânta Ție cu înțelegere și a Te ruga neîncetat, lucrând cu frică și cu cutremur la a noastră mântuire, cu ocrotirea Hristosului Tău” (Rugăciunea a VI-a de la Utrenie); „…Binecuvântează intrările și ieșirile noastre, faptele, lucrurile, cuvintele, gândurile, și ne dă nouă să ajungem la începutul zilei, lăudând, cântând și binecuvântând bunătatea milostivirii Tale celei negrăite…”(Rugăciunea a VIII-a de la Utrenie); „Cu vrednicie și cu dreptate este a-Ți cânta Ție, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ție a-Ți mulțumi, Ție a ne închina, în tot locul  stăpânirii Tale…” (Prima rugăciune de la Anaforaua Sfântului Ioan Gură de Aur)⁶ etc.

Vedem din toate cele amintite că rugăciunea cântată este un ideal duhovnicesc, un dar al celor ce se roagă și se străduiesc după puteri, și nu neapărat o dorință a unora de a-și exersa capacitățile vocale și de a-și „mângâia” vanitatea (cu toate că există și cazuri de acest fel). De aceea considerăm că bun lucru și folositor spre creșterea duhovnicească este cântarea și ferice de cei ce pot spune, asemenea psalmistului David: „Cânta-voi Domnului în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi” (Ps. 103, 34), fie că sunt simpli creștini, cântăreți bisericești ori slujitori ai altarului⁷.