...până într-o zi când am mers într-o mică vacanță la Paris; nu visam nimic, deși poate mulți își doresc să meargă acolo. Îmi era pur și simplu indiferent de ceea ce o să văd. Era vorba de o oră jumătate în avion, distanță pe care o parcurgeam și nu îmi imaginam că acolo ar putea fi o altă lume. Cazarea mi-o găsisem într-o mănăstire nu departe de Paris într-un sătuc liniștit, curat, ordonat, care îmi oferea liniștea și odihna de care aveam nevoie atunci. Îmi petreceam zilele la început vizitând cât se putea; erau destule cât să poți să rămâi cu gura căscată și să te minunezi pe lângă ce treceai... Într-adevăr era o oră jumătate de zbor, o distanță mică, nu gândeai că acești kilometri fac trecerea de la o lume la alta... Ei bine, da! pe lângă faptul că oamenii vorbeau altă limbă, lumea de aici era acum cu totul alta: mult mai serioasă și aristocrată.

Întâmplarea a făcut să mă „lovesc” în una din duminici, să întâlnesc la mănăstirea unde stăteam câțiva membri ai asociației Nepsis... Ușor, ușor îmi deveneau și prieteni până când am hotărât că vreau să iau parte mai mult la acest Nepsis. Ei bine, din neștiintă și pur și simplu din prietenie am ajuns să fiu în Nepsis și chiar să iau parte la aniversarea celor 10 ani ai acestei asociații. Eram tineri din toate părțile Europei... români creștini cu toții, luam parte și încercam să păstrăm dialogul, să punem întrebările și să ni se ofere răspunsurile de care aveam nevoie. Subiectul: terapia păcatului... S-au pus întrebări și s-a vorbit mult... Însă câți dintre noi ne dăm seama cu adevărat când greșim? Câți din cei plecați la muncă în străinatate își mai îngrijesc de cele dinăuntrul lor? Câți dintre noi mai știm să fim smeriți în lumea străină în care ne aflăm? Din sutele de mii de români aflați în străinătate ne-am strâns aici puțini. Cei care am fost am dat dovadă că suntem creștini, că avem ceva de arătat, că măcar noi, cei prezenți am realizat din cele spuse unde și când greșim. Ce trebuie acum să facem?

Am primit un formular unde aveam o întrebare de genul ce impresie am avut despre Congres. Impresie? Aș înlocui mai degrabă impresia cu gândul ... Cum ar fi dacă toți cei care am luat parte în aceste zile am pune în practică acele gânduri că am vrea să ieșim în stradă să dăm de mâncare săracilor, acele gânduri de a mai chema un prieten duminica să vină la Biserică cu noi, acele gânduri de a face ceva pentru aproapele tău, acele gânduri care te fac să fii mulțumit de tine? Cum ar fi dacă ne-am gândi cum să facem ca peste un an să ne întâlnim tot aici în acest loc la aniversarea de 11 ani Nepsis în număr dublu sau triplu?  

Că ne-am întâlnit în acea zi de duminică nu a fost întâmplător, a existat un motiv; acel motiv e Sus deasupra fiecăruia, grijește de fiecare dintre noi. Să dăm laudă și mulțumire Celui de Sus că existăm și să îndreptăm fața către El nu doar când suntem în pragul disperării. Să învățăm să dăruim, să învățăm să hrănim credința noastră cu smerenie și rugăciune, să nu deznădăjduim...

De când sunt printre creștini am învățat să mă rog, am învățat să ascult și încă mai am de învățat, dar din cele învățate ofer la rândul meu așa cum și eu am primit. Am învățat că nu haina de firmă ne face creștini, nu mirosul parfumului scump contează, că faptul că tastez acum la calculator și nu mai scriu cu pixul pe foi de caiet nu mă face mai inteligentă; nu! Nici venirea mea la Paris nu a fost întâmplătoare; am văzut multe, am vizitat multe, am cunoscut o mulțime de oameni, am ”intrat” în Nepsis. Dar oare toate astea datorită Cui sunt posibile?

Alina Zara