Un râvnitor aparte în ale ostenelii postului a fost Avva Moise din Pustia Sketică. În mod cu totul înÅ£elept ÅŸi pragmatic, acesta îÅŸi învaÅ£ă ucenicii nu numai să postească, ci ÅŸi cum, ÅŸi mai ales pentru ce să postească. Iată ce le spune acestora:

„Fiilor, toate virtuÅ£ile ÅŸi îndeletnicirile au un scop anumit, după care potrivindu-se cei ce pri­vesc spre el ajung la Å£inta dorită. Lucrătorul de pământ îÅŸi lucrează pământul având ca scop să-l curăÅ£ească de mărăcini ÅŸi pălămidă, iar ca Å£intă ultimă să se bucure de rod. AÅŸadar, ÅŸi cinul nostru are un scop ÅŸi o Å£intă ultimă a lui, pentru care răbdăm de bună voie toată osteneala ÅŸi truda. Å¢inta ultimă a făgăduinÅ£ei noastre este ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu, iar scopul, fără de care este cu neputinÅ£ă a ajunge la sfârÅŸitul acela, este curăÅ£ia inimii. Drept aceea, pentru acest scop le facem ÅŸi noi pe toate. Iar de vom uita de scopul acesta, vom fi nevoiÅ£i, ca unii ce umblăm prin întuneric ÅŸi călătorim alături de calea cea dreaptă, să ne poticnim de multe ÅŸi să rătăcim. Căci nu este aÅŸa de mare folosul de pe urma postului, pe cât ar fi de mare paguba de pe urma mâniei; nici folosul din citire, cât vătămarea din dispreÅ£uirea ÅŸi întristarea fratelui. Posturile, privegherile, citirea Scripturilor, lepădarea de avere ÅŸi lepădarea de toata lumea, nu sunt desăvârÅŸirea însăÅŸi, ci, precum s-a zis, uneltele desăvârÅŸirii. Căci nu într-acestea stă desăvârÅŸirea, ci cu acestea se câÅŸtigă. Deci în zadar ne lăudăm cu postul, cu privegherea, cu sărăcia ÅŸi cu citi­tul Scripturilor, dacă n-am dobândit dragoste către Dumnezeu ÅŸi către aproapele.”