Odată, un creÅŸtin s-a gândit să-i ducă un strugure Sfântului Macarie Alexandrinul. Acesta a primit darul ÅŸi a mulÅ£umit. Dar după aceea ÅŸi-a zis: „Nu voi mânca acest strugure. Mai bine îl duc unui frate bolnav”. Ajuns la poarta mănăstirii, Sfântul Macarie a înmânat fructul ÅŸi s-a înapoiat la chilie. Fratele a mulÅ£umit pentru strugure. Dar după aceea ÅŸi-a spus: „Îl voi da altcuiva ca să se bucure”. Fratele care l-a primit a făcut la fel... AÅŸa, până în seară, strugurele a făcut ocolul mănăstirii, ajungând înapoi la Sfântul Macarie. Atunci Sfântul a zis: „Mare e dragostea acestor fraÅ£i, căci nimeni nu s-a gândit la sine ci fiecare la aproapele său”.
Patericul egiptean

Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.
Evanghelia după Matei VI, 22-33

Dostoievsky a dedicat iadului un mic capitol din FraÅ£ii Karamazov; pentru el iadul e momentul sau starea în care omul îÅŸi spune: „E târziu! Am trecut pe alături de toate... Singurul lucru ce trebuia făcut, pentru care merita să trăiesc, nu-l mai pot îndeplini; nu mai poate fi de folos nimănui. A fost o vreme când puteam iubi din inimă, puteam iubi creator; acum nu mai pot face asta.... Pentru foarte mulÅ£i era esenÅ£ial să le acord atenÅ£ia mea, să-i pot privi cu ochi adânci ÅŸi pătrunzători; să-mi pot pleca urechea către ei ÅŸi să aud nu doar sunete goale, cuvinte, ci ceea ce se ascunde în spatele acestor cuvinte: strigătul, plânsul, bucuria sau frica sufletului viu faÅ£ă de viaÅ£a sa”.

Imaginea pe care ne-o oferă Dostoievsky e reală: va exista momentul când vremea va fi trecută; momentul în care a compătimi, a crea, a iubi va fi prea târziu... Iată de ce, an de an, ne adunăm pentru ajunare, când totul din jur ne spune: „TrezeÅŸte-te! Vino-Å£i în fire cât nu-i prea târziu; începe să trăieÅŸti cât încă mai poÅ£i trăi, cât încă nu s-a oprit timpul, cât mai poÅ£i crea!”
Antonie de Suroj, Bucuria pocăinÅ£ei (din Omiliile din Postul NaÅŸterii Domnului, 31 dec. 1983)

Greutatea de a comunica cu semenul provine întotdeauna dintr-o lipsă de rugăciune ÅŸi iubire. Cum spunea „StareÅ£ul” Siluan, se poate întâmpla ca, în ciuda rugăciunilor celor mai fierbinÅ£i, sporul să fie dificil. TotuÅŸi, când ajungi, prin rugăciunea lui Iisus, să trăieÅŸti în pace cu o persoană, devii capabil să trăieÅŸti cu milioane de alte persoane care i se aseamănă. A ne ruga pentru altul înseamnă, datorită unei bune dispoziÅ£ii a inimii noastre cu privire la el, a-l ajuta să reziste gândurilor rele pe care poate, nu fără motiv, să le aibă cu privire la noi. În schimb, a nu ne ruga pentru altul înseamnă a justifica, prin lipsa noastră de iubire, gândurile urâte pe care poate să le aibă împotriva noastră. Să păstrăm unitatea în rugăciune în jurul potirului lui Hristos ÅŸi vom vedea că este uÅŸor să iubim.
Arhimandritul Sofronie, Din viaÅ£ă ÅŸi din Duh

Prin Hristos ajungem să socotim pe celălalt ca pe noi înÅŸine, aÅŸa cum Tatăl nu mai desparte pe Fiul ÅŸi pe Duhul Sfânt de Sine ÅŸi nici AceÅŸtia nu se mai consideră despărÅ£iÅ£i între Ei ÅŸi de Tatăl.

Aceasta e simÅ£irea iubirii care uneÅŸte, dar nu confundă. Fiecare îl vede în sine pe celălalt, ba e preocupat mai mult de acela decât de sine. PreÅ£uind pe celălalt mai mult ca pe tine, nu trăieÅŸti despărÅ£irea lui dar nici pe a ta, căci ai în această trăire a lui către tine cea mai mare bucurie a ta.
Pr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime / La început a fost Iubirea

Adevărul poate fi tâlhărit sau numai furat,
Poate fi născocit, întâlnit sau câÅŸtigat,
Poate fi încă ghicit sau poate fi dat,
Dar nu e mântuitor decât întrupat.
Pr. Daniil Sandu Tudor, Octava adevărului

Fructul oprit este imaginea lumii care este iubită doar pentru ea însăÅŸi; iar mâncarea lui e imaginea vieÅ£ii înÅ£eleasă ca scop în sine. Omul a iubit lumea nu ca transparenÅ£ă spre Dumnezeu. Åži a făcut acest lucru într-un mod atât de consecvent încât a devenit ceva care pluteÅŸte „în aer”. Pare firesc astăzi a trăi o viaÅ£ă care să nu fie mulÅ£umire pentru darul lui Dumnezeu care e lumea. Pare firesc a nu fi euharistic.

Lumea e căzută pentru că s-a îndepărtat de conÅŸtiinÅ£a că Dumnezeu e totul în toate... Dar vestea cea bună adusă de creÅŸtinism e că Dumnezeu nu l-a părăsit pe om în exilul său, în starea preimejdioasă a unei năzuinÅ£e fără sens. El l-a creat pe om „după inima Sa” ÅŸi pentru Sine, iar omul s-a zbătut în libertatea sa pentru a găsi răspuns la misterioasa foame de El. În întunericul în care omul bâjbâia căutându-ÅŸi Paradisul pierdut, El a trimis Lumina, pe Fiul Său.

În calitate de creÅŸtini noi credem că El, Care este adevărul, atât despre Dumnezeu cât ÅŸi despre om, oferă pregustări ale Întrupării Sale în orice adevăr, chiar fragmentar. Credem, de asemenea că Hristos e prezent în orice căutător al Adevărului. Simone Weil spunea: o persoană care fuge de Hristos, dacă se îndreaptă ÅŸi caută ceea ce e adevărat, aleargă de fapt drept în braÅ£ele Lui.
Pr. Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii

Selecţia textelor : Daniel Chira