Copila mea,

Nu știu să-ți spun cum am făcut asta, pentru că s-a făcut „de la sine” în clipa în care am crezut că mâinile Lui sunt brațe deschise pentru a mă îmbrățișa. A fost o credință fără nicio dovadă! A fost ca o aruncare în gol! Dacă nici El nu era adevărat, oricum nu mă mai interesa nimic! Și El este adevărat și Adevărul! În brațele Lui durerea și suferința n-au dispărut, ba, de multe ori, au fost și mai acute, dar au și fost pline de prezența Lui iubitoare, de bucuria pli­nă de sens de „a fi” și de o nouă credință. Credința ca dar! Această credință mi-a mutat privirile de la ce simt sau trăiesc la sensul lor de dincolo de ce este acum și aici.

Cere și tu, Copil drag, această credință și ea te va învăța toate. Calea este rugăciunea vorbire cu Domnul în toată clipa! Citește Evangheliile, mergi la Liturghie, spovedește-te și împărtășește-te și El va lucra dărâmând meterezele fricii din inima ta.

Cu dragoste și încredere,

Maica Siluana