Au fost recunoscute drept posibil-veridice minunile făcute, valoarea morali­zatoare a învățăturilor Sale, precum și aspecte legate de ultima săptămână din timpul vieții pământești, dar continuu contestat faptul de a fi Dumnezeu. Până astăzi nimic nou sub soare. Nici nu tre­cuseră trei secole de la moartea și învi­erea Sa și în Biserică deja I se contesta divinitatea¹. Nu putem lua în discuție acum obiecțiile celorlalte trei mari reli­gii: iudaismul, budismul și islamul. Ceea ce mi se pare însă provocator sunt des­tul de desele „știri” ce privesc atacul la Învierea Sa.

Cunoaștem încercarea autorului Dan Brown de a-I atribui lui Iisus o viață co­mună pământească, de familist, diferite­le contestări asupra giulgiului din Torino, dar doresc să aduc în atenție și un documentar de pe canalul de televiziune Discovery, despre care prima dată în lite­ratura teologică ortodoxă scrie un profe­sor de la Facultatea de Teologie Ortodo­xă din Iași².

Acestea toate nu fac altceva decât să conteste faptul Învierii din morți a Dom­nului Iisus Hristos, eveniment pe care omenirea creștină, cu excepția unor secte și grupări religioase, îl sărbătorește an de an, dar care este totodată și fundament al credinței creștine. Sfântul Apostol Pavel arată că fără acceptarea Învierii sunt za­darnice atât eforturile Sale misionare, cât și credința noastră (I Cor. 15, 14).

Documentarul de pe Discovery³ susți­nea că la Ierusalim a fost găsit un osuar care conține scheletele lui Iisus din Nazaret, ale Mariei Magdalena și ale lui Iuda, fiul lui Iisus, bazându-se pe o inscripție în limba aramaică situată deasupra mormântului. Fără să conteste clar și direct Învierea, arhe­ologul Simcha Jacobovici insinua că atâta vreme cât avem mormântul și rămășițele pământești ale lui Iisus, cele două eveni­mente, Învierea și Înălțarea, fac parte din mitologia creștină.

Articolul preotului profesor Melniciuc-Puică reușește să explice modul în care arheologul iudeu a fost indus în eroa­re de inscripția găsită în acel mormânt, clarificând încă o dată, deși indirect, veri­dicitatea Învierii. Argumentele sale pro­vin din analiza textului aramaic și din ar­heologia biblică.

Un fapt poate ușor de trecut cu vede­rea, acesta al contestării Învierii și consi­derării ei drept element al mitologiei creș­tine, dacă evenimentul, împreună cu altele la fel de importante, Nașterea, Botezul, Răstignirea, Moartea și Înălțarea Domnului, nu ar fi dus la apariția și per­petuarea Bisericii.

Putem fi de acord că omul grăbit și preocupat din zilele noastre fie trece ne­păsător pe lângă „știrile de senzație” care încearcă iar și iar să încadreze Învierea la mitologie, fie le primește ca „argumente” ale justificării modului său de viață. Ceea ce însă nu putem accepta este contestarea adevărului istoric și a argumentelor ofe­rite, prin mărturie cu prețul vieții, de cel puțin doisprezece⁴ dintre contemporanii evenimentului.

Nu putem omite că cele patru Evanghelii au fost scrise după cel puțin douăzeci de ani de la Înviere și, dacă o cât de mică în­doială și-ar fi putut face loc, istorisirile lor despre aceasta ar fi arătat măcar contradic­torii, dacă nu direct polemice.

În opinia mea, două sunt întâmplări­le post-Înviere care confirmă autenticita­tea ei: necredința lui Toma și călătoria spre Emaus. Deși Apostol, cunoscător al per­soanei Iisus, Toma își manifestă îndoiala cu privire la Înviere. Acestuia îi arată Domnul semnele doveditoare cerute și îi permite să le atingă. Cunoaștem deja re­zultatul. Ceilalți doi ucenici nu reușesc inițial să distingă în tovarășul de drum pe Iisus, „ochii lor erau ținuți ca să nu-L cu­noască” (Lc. 24, 16). Abia după ce Iisus, prin argumentările veterotestamentare cu privire la Mesia și prin „frângerea pâinii”, le „deschide ochii” înțeleg că Învierea era autentică și veridică.

Revenind la aspectul „necredinței” Apostolului Toma, trebuie arătat că noi, cei de astăzi, suntem dintre „cei ce nu au văzut și au crezut” sau putem fi căzuți în „ador­mire” precum ostașii de pază lângă mor­mânt. Învierea Lui poate lăsa indiferenți pe cei care nu o acceptă din argumentele Scripturii și nu o înțeleg, neparticipând la „frângerea pâinii’. Åži unora, și altora Domnul le oferă din roadele Învierii Sale, ceea ce va face totuși diferența va fi primirea sau neprimirea acestora. Putem să Îl „vedem” pe Domnul înviat în fiecare Liturghie sau în lumina din noaptea de Înviere, așa cum pu­tem călători cu El spre Ierusalimul ceresc în fiecare clipă a vieții noastre.

Note:

1. Mă refer la erezia preotului creștin Arie din Alexandria (subordinațianismul sau arianis­mul). Erezia sa Îi accepta lui Iisus Hristos în­tâietatea între creaturi, dar Îi contesta dumne­zeirea, deoființimea cu Dumnezeu Tatăl. Arie era un foarte bun predicator la cea mai de vază biserică din Alexandria (Baucalis) și avea da­rul de a aduna multă lume în jurul său. Așa se și explică de ce avea atât de mulți adepți încât a generat primul Sinod ecumenic de la Niceea în anul 325, sinod care l-a condamnat și i-a combătut erezia adoptând formula „de o fiin­ță cu Tatăl” întâlnită până astăzi în Simbolul de credință creștin ortodoxsau Crezul.
2. Lect. dr. pr. Ilie Melniciuc-Puică, Inscripții funerare din Ierusalim și relația lor cu Noul Testament,în Analele Åžtiințifice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași (Serie Nouă),Teologie Ortodoxă, Tom XIII, 2008, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2008, pp. 113-128.
3. The Lost Tomb of Jesus,http://www.dis- covery.com/tv-shows/other-shows/vide- os/the-lost-tomb-of-jesus-finding-the- tomb/.
4. Am numit aici cei doisprezece Apostoli dar nu putem trece cu vederea pe Apostolul Pavel și pe ceilalți mărturisitori din secolul I.