Au fost recunoscute drept posibil-veridice minunile făcute, valoarea morali­zatoare a învăţăturilor Sale, precum şi aspecte legate de ultima săptămână din timpul vieţii pământeşti, dar continuu contestat faptul de a fi Dumnezeu. Până astăzi nimic nou sub soare. Nici nu tre­cuseră trei secole de la moartea şi învi­erea Sa şi în Biserică deja I se contesta divinitatea¹. Nu putem lua în discuţie acum obiecţiile celorlalte trei mari reli­gii: iudaismul, budismul şi islamul. Ceea ce mi se pare însă provocator sunt des­tul de desele „ştiri” ce privesc atacul la Învierea Sa.

Cunoaştem încercarea autorului Dan Brown de a-I atribui lui Iisus o viaţă co­mună pământească, de familist, diferite­le contestări asupra giulgiului din Torino, dar doresc să aduc în atenţie şi un documentar de pe canalul de televiziune Discovery, despre care prima dată în lite­ratura teologică ortodoxă scrie un profe­sor de la Facultatea de Teologie Ortodo­xă din Iaşi².

Acestea toate nu fac altceva decât să conteste faptul Învierii din morţi a Dom­nului Iisus Hristos, eveniment pe care omenirea creştină, cu excepţia unor secte şi grupări religioase, îl sărbătoreşte an de an, dar care este totodată şi fundament al credinţei creştine. Sfântul Apostol Pavel arată că fără acceptarea Învierii sunt za­darnice atât eforturile Sale misionare, cât şi credinţa noastră (I Cor. 15, 14).

Documentarul de pe Discovery³ susţi­nea că la Ierusalim a fost găsit un osuar care conţine scheletele lui Iisus din Nazaret, ale Mariei Magdalena şi ale lui Iuda, fiul lui Iisus, bazându-se pe o inscripţie în limba aramaică situată deasupra mormântului. Fără să conteste clar şi direct Învierea, arhe­ologul Simcha Jacobovici insinua că atâta vreme cât avem mormântul şi rămăşiţele pământeşti ale lui Iisus, cele două eveni­mente, Învierea şi Înălţarea, fac parte din mitologia creştină.

Articolul preotului profesor Melniciuc-Puică reuşeşte să explice modul în care arheologul iudeu a fost indus în eroa­re de inscripţia găsită în acel mormânt, clarificând încă o dată, deşi indirect, veri­dicitatea Învierii. Argumentele sale pro­vin din analiza textului aramaic şi din ar­heologia biblică.

Un fapt poate uşor de trecut cu vede­rea, acesta al contestării Învierii şi consi­derării ei drept element al mitologiei creş­tine, dacă evenimentul, împreună cu altele la fel de importante, Naşterea, Botezul, Răstignirea, Moartea şi Înălţarea Domnului, nu ar fi dus la apariţia şi per­petuarea Bisericii.

Putem fi de acord că omul grăbit şi preocupat din zilele noastre fie trece ne­păsător pe lângă „ştirile de senzaţie” care încearcă iar şi iar să încadreze Învierea la mitologie, fie le primeşte ca „argumente” ale justificării modului său de viaţă. Ceea ce însă nu putem accepta este contestarea adevărului istoric şi a argumentelor ofe­rite, prin mărturie cu preţul vieţii, de cel puţin doisprezece⁴ dintre contemporanii evenimentului.

Nu putem omite că cele patru Evanghelii au fost scrise după cel puţin douăzeci de ani de la Înviere şi, dacă o cât de mică în­doială şi-ar fi putut face loc, istorisirile lor despre aceasta ar fi arătat măcar contradic­torii, dacă nu direct polemice.

În opinia mea, două sunt întâmplări­le post-Înviere care confirmă autenticita­tea ei: necredinţa lui Toma şi călătoria spre Emaus. Deşi Apostol, cunoscător al per­soanei Iisus, Toma îşi manifestă îndoiala cu privire la Înviere. Acestuia îi arată Domnul semnele doveditoare cerute şi îi permite să le atingă. Cunoaştem deja re­zultatul. Ceilalţi doi ucenici nu reuşesc iniţial să distingă în tovarăşul de drum pe Iisus, „ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cu­noască” (Lc. 24, 16). Abia după ce Iisus, prin argumentările veterotestamentare cu privire la Mesia şi prin „frângerea pâinii”, le „deschide ochii” înţeleg că Învierea era autentică şi veridică.

Revenind la aspectul „necredinţei” Apostolului Toma, trebuie arătat că noi, cei de astăzi, suntem dintre „cei ce nu au văzut şi au crezut” sau putem fi căzuţi în „ador­mire” precum ostaşii de pază lângă mor­mânt. Învierea Lui poate lăsa indiferenţi pe cei care nu o acceptă din argumentele Scripturii şi nu o înţeleg, neparticipând la „frângerea pâinii’. Şi unora, şi altora Domnul le oferă din roadele Învierii Sale, ceea ce va face totuşi diferenţa va fi primirea sau neprimirea acestora. Putem să Îl „vedem” pe Domnul înviat în fiecare Liturghie sau în lumina din noaptea de Înviere, aşa cum pu­tem călători cu El spre Ierusalimul ceresc în fiecare clipă a vieţii noastre.

Note:

1. Mă refer la erezia preotului creştin Arie din Alexandria (subordinaţianismul sau arianis­mul). Erezia sa Îi accepta lui Iisus Hristos în­tâietatea între creaturi, dar Îi contesta dumne­zeirea, deofiinţimea cu Dumnezeu Tatăl. Arie era un foarte bun predicator la cea mai de vază biserică din Alexandria (Baucalis) şi avea da­rul de a aduna multă lume în jurul său. Aşa se şi explică de ce avea atât de mulţi adepţi încât a generat primul Sinod ecumenic de la Niceea în anul 325, sinod care l-a condamnat şi i-a combătut erezia adoptând formula „de o fiin­ţă cu Tatăl” întâlnită până astăzi în Simbolul de credinţă creştin ortodoxsau Crezul.
2. Lect. dr. pr. Ilie Melniciuc-Puică, Inscripţii funerare din Ierusalim şi relaţia lor cu Noul Testament,în Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (Serie Nouă),Teologie Ortodoxă, Tom XIII, 2008, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2008, pp. 113-128.
3. The Lost Tomb of Jesus,http://www.dis- covery.com/tv-shows/other-shows/vide- os/the-lost-tomb-of-jesus-finding-the- tomb/.
4. Am numit aici cei doisprezece Apostoli dar nu putem trece cu vederea pe Apostolul Pavel şi pe ceilalţi mărturisitori din secolul I.