Chemând pe acest drept, pe data de sâmbătă, 14 februarie și, credem noi, ridicându-l la o mai cuprinzătoare slujire a semenilor, Domnul ne lasă mari bogății. Prima este mărturia familială extraordinară pe care o dau părintele Mihai, soția sa, Mihaela, și fiii lor, Nicolae și Daniel. O familie creștină, pur și simplu, fără pretenții și plăcută lui Dumnezeu. O pildă pentru vremurile noastre – pilda de care avem nevoie. Există multă sfințenie în Biserică, discretă și smerită sfințenie a celor credincioși. Slavă Å¢ie, Doamne, pentru robul Tău, preotul nostru Mihai și familia sa, Doamne, slavă Å¢ie!
PREOTUL MISIONAR
O altă moștenire pe care ne-o încredințează Hristos, dacă vrem să acceptăm ca preotul nostru, fratele nostru, prietenul nostru să ne părăsească, e cea a harismei misionare. Părintele Mihai a izbutit, în parohiile în care a slujit, la Montpellier și la Nîmes, să fie preotul tuturor: al credincioșilor români risipiți prin Occident, cărora adesea le era greu să se împace cu Biserica; a credincioșilor francezi căutători de adevăr, trăind o altă risipire, un alt exil, în căutarea unei experiențe creștine autentice. Åži unii, și ceilalți trăiesc mutarea de la tulburările vieții către pacea în Dumnezeu. Iar părintele Mihai a fost acest gen de preot care te poate împăca cu Hristos și cu Evanghelia; care te umple de dorința de a fi creștin, câteodată chiar creștinul ultimei șanse. Misiunea, haris- ma apostolică arătată în robul lui Dumnezeu Mihai nu era doar arta de a pune împreună în slujire persoane de cultură, limbă, obiceiuri și chiar defecte diferite: era darul de a fi părinte. Atât de tânăr – mai puțin de patruzeci de ani – avea înțelepciunea, răbdarea și discernământul unui bătrân. Binecuvântează pe robul Tău, preotul nostru Mihai: binecuvântează-l, Doamne, în veșnicie lângă Tine și toți sfinții Tăi!
ASCULTAREA
Părintele nostru în Domnul, preotul Mihai, ne încredințează încă o moștenire rară, ca niște moaște duhovnicești: harul ascultării, care, dimpreună cu credința, este temelia Bisericii. Acesta nu a fost niciodată slugarnic sau pasiv în sufletul lui. Era încrederea că Domnul ne vorbește prin gura călăuzelor noastre duhovnicești. Cerea sfat; cerea binecuvântare; se lepăda de dreptatea sa și primea de la cineva mai experimentat moștenirea înțelepciunii. Legătura preotului cu episcopul său este una dintre forțele obștilor noastre parohiale și ale întregilor dioceze. Însă ascultarea a arătat-o bunul nostru părinte mai cu seamă în boală. Oare să fi bănuit el mai dinainte mucenicia către care îl chema Hristos? El a fost cel care a sugerat, pentru unul dintre congresele Mitropoliei noastre, tema lui Hristos prezent în taina Sfântului Maslu. Åži mai ales el a fost cel care, în cursul bolii copilului său și a propriei sale experiențe înfricoșătoare, s-a arătat capabil de a binecuvânta voia de neînțeles a Celui Preaînalt.
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, noi, preoți și credincioși, Te rugăm să ne faci vrednici de robul Tău, părintele nostru în Domnul, preotul Mihai, acum și în lumea ce va să vină! Amin!
(sursa: www.sagesse-orthodoxe.fr)

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team