Draga mea Copilă,

Mulţumesc, e foarte important ce-mi scrii si, ca să înţelegi cât de cât aceas­tă mare taină a pedagogiei divine prin necaz, e nevoie să iei aminte la deose­birea dintre:

1. „Tot ce ţi s-a întâmplat în familie” și

2.„Toate suferinţele din familie”.

Tot ce ni se întâmplă în viaţă este o însiruire de evenimente declansate de comportamentul nostru liber – deși determinat de atitudinea noastră faţă de Dumnezeu si de viaţă, de credinţele, valorile, patimile, dependenţele noastre. Dumnezeu nu a vrut și nu vrea ca omul să aleagă astfel de atitudini și să tră­iască în negura patimilor ucigătoare de suflet și chinuitoare pentru om, mai ales pentru copii. Dar El nu vrea nici să desfiinţeze libertatea omului. Ar în­semna să-l ucidă de îndată ce acesta alege să facă răul. Dar asta n-ar mai fi iubire. Atunci, ce face? Îi respectă libertatea ajutându-l să simtă că e pe o cale gresită care nu duce la Viaţa după care tânjeste inima lui. Această simţire este durerea si ea ne produce suferinţele despre care vorbesti.

Toate suferinţele din familie sunt suma chemării lui Dumnezeu la pocăinţă, la părăsirea căii patimilor. Nu toţi aud și înţeleg acest strigăt și se revoltă pe Dumnezeu. De fapt ce ar dori aceștia? Să trăiască pătimaș fără durere. Să moară fără durere. Să ajungă în iad fără nicio pregătire, fără niciun aver­tisment.

Dar iată că toată suferinţa din familia ta a găsit „o ureche de auzit”, a gă­sit urechea inimii tale!

Iată, tu ai ales Calea Domnului și a bucuriei sfinte!

Iată cum acea suferinţă e darul lui Dumnezeu!

Ce zici?

Cu drag,

Maica Siluana