„Materialismul nu are nimic materi­al”,afirma pe bună dreptate Heidegger. Într-adevăr, materialismul este o mani­festare a spiritului omenesc, o viziune a lumii ÅŸi o teorie intelectuală fondată nu pe materie, ci pe ideea de materie, care, ca orice idee, nu are nicio substanÅ£ă ma­terială. Marx însuÅŸi, tatăl materialismu­lui aÅŸa-zis „ÅŸtiinÅ£ific”, ÅŸi-a consacrat exis­tenÅ£a scrierilor lui ÅŸi difuzării teoriilor ÅŸi ideilor lui, cu alte cuvinte ÅŸi-a pus via­Å£a în slujba spiritului ÅŸi nu a omului de carne.

CredinÅ£a că o materie necugetătoa­re ÅŸi neînsufleÅ£ită a putut da naÅŸtere unor făpturi înzestrate cu cuget ÅŸi suflet este o idee tot atât de smintită cum ar fi afir­maÅ£ia conform căreia cărămizile ÅŸi mor­tarul au construit casa prin evoluÅ£ie na­turală, iar casa a zămislit, la rândul ei, omul! Materia ridicată la rang de Dumnezeu, idolul ateilor, este divinita­tea cea mai absurdă din istoria omeni­rii, aÅŸa cum remarcă F. S. Collins, unul dintre cei mai mari geneticieni la ora ac­tuală: „Între toate viziunile posibile ale lu­mii, ateismul se situează pe cea mai înal­tă treaptă a iraÅ£ionalului” (De la genetică la Dumnezeu).

Ateismul este el însuÅŸi un produs al duhului omenesc, ca toate ideile, credin­Å£ele ÅŸi filozofiile noastre. Este suficient să ne observăm pe noi înÅŸine pentru a ne încredinÅ£a că duhul omenesc sub diver­sele lui forme – raÅ£iune, inteligenÅ£ă, vo­inÅ£ă, dorinÅ£e, credinÅ£e, ambiÅ£ii, nădejdi etc. – precedă întotdeauna ÅŸi comandă toate actele ÅŸi activităÅ£ile noastre pe plan material. Cele mai banale acÅ£iuni – a fier­be un ou, a-ÅŸi lega ÅŸireturile, a bate un cui – necesită participarea spiritului nostru. Cugetul omenesc este prezent în toate obiectele care ne înconjoară – zidurile casei, scaunele, masa, robinetele, frigide­rul etc. –, toate obiectele pe care le folo­seÅŸte ÅŸi le fabrică omul sunt produsele duhului, care se transmite de la om la materia neînsu­fleÅ£ită: „Duhul este izvorul oricărei for­me de viaÅ£ă. (...) Dacă punem duh în lucruri, acestea nu mai sunt mute ÅŸi inerte, ci capătă via­Å£ă ÅŸi sens. (... ) Materia, ca ÅŸi tru­pul, nu începe să trăiască decât odată cu duhul. Chiar dacă el se arată cu întâr­ziere, totul începe cu el.

Precum un diamant într-un sipet, în­velit fiind de materie ÅŸi de trup, el conÅ£ine sensul acestui sipet” (Bertrand Vergely, CredinÅ£a sau nostalgia minunatului).

A nega supremaÅ£ia duhului asupra ma­teriei înseamnă a nega în acelaÅŸi timp făp­tura omenească, ce nu se deosebeÅŸte de celelalte animale decât prin duh, ÅŸi exis­tenÅ£a lui Dumnezeu, al Cărui Duh este prezent pretutindeni unde ceva există. Sfântul Duh este izvorul de viaÅ£ă al orică­rei vieÅ£i, fără de care nimic din ceea ce există nu ar putea exista. De aceea, cel mai mare păcat, singurul care nu va putea fi niciodată iertat, este negarea sau defăima­rea Duhului Sfânt: „Orice păcat ÅŸi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula îm­potriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie” (Mt. 12, 31-32).

A pune în locul lui Dumnezeu ma­teria lipsită de duh ÅŸi de suflet înseam­nă a recunoaÅŸte atotputernicia morÅ£ii. MaterialiÅŸtii ÅŸi ateii care pretind că iu­besc viaÅ£a se înÅŸală amarnic, căci ceea ce ei numesc „viaÅ£ă” nu este viaÅ£a reală: „Ceea ce credeam eu că este viaÅ£a nu era «ViaÅ£a», ci viaÅ£a muritoare”(Jean-Yves Leloup - Scrisori către un prieten ateu).

Valoarea supremă a ateilor este via­Å£a pământească supusă morÅ£ii, astfel în­cât ateismul este în ultimă instanÅ£ă ido­latria morÅ£ii. ViaÅ£a organelor noastre de carne nu este viaÅ£a. Un om în comă ale cărui organe funcÅ£ionează încă nu mai este un om viu. Tot aÅŸa, o lume alcătuită ÅŸi condusă numai de legile materiei, lipsită fiind de Duhul lui Dumnezeu, nu ar mai fi o lume vie, ci un mecanism monstruos ÅŸi absurd care distruge viaÅ£a sub toate formele ei. Ceea ce numim „le­gile naturii” este această înlănÅ£uire oar­bă, mecanică ÅŸi inumană a cauzelor ÅŸi a efectelor materiale care ne Å£in în robia cărnii muritoare ÅŸi a materiei neînsufle­Å£ite, căci, lipsit de duhul lui Dumnezeu, omul nu este decât Å£ărână ÅŸi se va întoar­ce în Å£ărână (Fac. 3, 19).

Conform legilor naturii, toate făptu­rile vii sunt muritoare. Numai Duhul lui Dumnezeu ÅŸi credinÅ£a sunt mai presus de legile naturii ÅŸi ne pot izbăvi de ro­bia morÅ£ii: „CredinÅ£a (... ) înseamnă eli­berarea totală de orice «lege» naturală, ÅŸi prin urmare cea mai înaltă formă de li­bertate pe care omul o poate concepe. Numai o astfel de libertate (...) îl poate iz­băvi pe om de teroarea istoriei: cu alte cu­vinte, o libertate al cărei izvor, garanÅ£ie ÅŸi temelie se află în Dumnezeu”(Mircea Eliade - Mitul eternei reîntoarceri).

Tot aÅŸa cum trupul de carne nu este omul real, ci numai înveliÅŸul muritor al duhului ÅŸi al omului lăuntric, lumea ma­terială nu este reală decât sfinÅ£ită ÅŸi trans­figurată de Duhul lui Dumnezeu: „Lumea a fost creată pentru a fi ««materia», ma­terialul unei ÎmpărtăÅŸanii universale, iar omul este preotul care săvârÅŸeÅŸte această sfinÅ£ire cosmică” (A. Schmemann, Pentru viaÅ£a lumii).

Doctrina materialistă care susÅ£ine că materia s-a creat ea însăÅŸi ÅŸi că, fiind lipsi­tă de duh ÅŸi de cuget, ea a inventat legile vieÅ£ii ÅŸi ale universului ÅŸi a plămădit făp­turi gânditoare dintr-o substanÅ£ă negân­ditoare este în mod evident filozofia cea mai rătăcită ÅŸi nătângă din istoria omeni­rii. Ea a zămislit o teologie fără Dumnezeu – pe care Mircea Eliade o defineÅŸte ca fi­ind „teologia morÅ£ii lui Dumnezeu” –, o „ateologie”, aÅŸa cum o numeÅŸte unul din­tre cei mai activi ÅŸi îndârjiÅ£i propovădui­tori francezi ai dogmatismului ateu, care lichidează dintr-o trăsătură de condei toa­te civilizaÅ£iile ÅŸi culturile religioase din is­toria veche sau modernă a omenirii ÅŸi ne invită să urmăm exemplul „materialiÅŸtilor, cinicilor, hedoniÅŸtilor, ateilor, senzualilor, vo- luptoÅŸilor. AceÅŸtia ÅŸtiu că nu există decât o singură lume ÅŸi că orice credinÅ£ă într-o altă lume ne lipseÅŸte de folosinÅ£a ÅŸi beneficiile aces­tei lumi unice” (Michel Onfray, Tratat de ateologie).

De unde ÅŸtie acest filozof că această lume e singura care există? El nu-ÅŸi dă osteneala să ne dezvăluie misterul aces­tei revelaÅ£ii. Trebuie să-l credem pe cu­vânt ÅŸi să primim tot ce ne învaÅ£ă cu o credinÅ£ă oarbă, precum fanaticii religi­oÅŸi pe care îi combate în mod tot atât de fanatic ÅŸi dogmatic. Adevărul unic pe care acest autor pretinde că-l deÅ£ine este de aceeaÅŸi natură cu delirul paranoic al unui dictator totalitar care nu îngăduie decât o singură libertate, aceea de a gân­di la fel ca el. Aidoma sistemelor totali­tare din secolul trecut, ateismul a deve­nit în zilele noastre un fenomen de masă: cartea citată mai sus – un fel de „Biblie” a ateilor – a fost un best-seller în FranÅ£a, iar autorul ei a devenit un filozofla modă ÅŸi o vedetă a platourilor de televiziune franceze. AÅŸa încât ne putem întreba, împreună cu filozoful creÅŸtin Bertrand Vergely (op. cit.): „De ce oare mulÅ£imile se îndreaptă cântând către propria lor ne­norocire? (...) Popoarele au crezut fără în­cetare în dictatori ÅŸi continuă încă să se în­creadă în demagogi care le înÅŸală cu amăgiri încântătoare. Vremurile se schim­bă, dar patimile omeneÅŸti sunt aceleaÅŸi”.

Tot aÅŸa cum fanatismul ÅŸi terorismul religios nu au nimic de-a face cu Dumne­zeu, dictatura ateismului, care îÅŸi exercită controlul ÅŸi autoritatea asupra tuturor in­stituÅ£iilor culturale franceze – ÅŸcoli, uni­versităÅ£i, mass-media etc. – nu are nimic de-a face cu ÅžtiinÅ£a, „divinitatea” moder­nă pe care o invocă doctrina materialistă. AdevăraÅ£ii oameni de ÅŸtiinÅ£ă sunt conÅŸti­enÅ£i de limitele cunoaÅŸterii omeneÅŸti ÅŸi recunosc – sau ar trebui să recunoască – pretutindeni prezenÅ£a lui Dumnezeu: „EmoÅ£ia cea mai minunată ÅŸi profundă pe care o putem încerca este simÅ£ământul mis­tic. Acolo se găseÅŸte germenul oricărei ÅŸtiinÅ£e autentice... Cel căruia această emoÅ£ie îi este străină, care nu mai ÅŸtie să se lase atins de admiraÅ£ie sau tulburat de extaz, este un om mort!” (Albert Einstein).