– AÅ£i mai auzit voi cuvântul teofor? Ce poate să însemne? Are cineva idee cine sunt teoforii?

– Ä‚ăă, păi Teo îl cheamă pe un prieten de-al meu, dar for,nu ÅŸtiu, începe RareÅŸ.

– De fapt, este un băiat chiar aici, la Limours, pe care îl cheamă Teo, ÅŸi are muÅŸchi, zâm­beÅŸte Maria F.; da, este „Teo (le) fort”, completează Diana. Adicăă, trebuie să fii puternic ca el, ca să poÅ£i face activităÅ£ile astea! (râsete). Åžtefan ne salvează: TEOFOR e un acro­nim: Temerari si Exploratori OrtodocÅŸi din FranÅ£a sau (în franceză, ou) din România. Iar Laura Zăvăleanu lămureÅŸte, etimologic, sensul cuvântului: purtători de Dumnezeu. AÅŸa, va să zică... Exploratori ÅŸi temerari, treacă-meargă, dar purtători de Dumnezeu, uite, în sfârÅŸit, o formulă cu-nÅ£eles, ba chiar plină de sensuri, pe care începem să le ex­plorăm, adâncindu-ne până în miezul lor, într-o lungă discuÅ£ie...

– ... ÅŸi ursul ăsta ., îÅŸi îngroaÅŸă Bogdan vocea, ... al cărui pas fioros făcea tot satul să tremure, s-a întâlnit într-o zi cu un bătrân. Åži bătrânul nu s-a temut, ÅŸi s-a uitat drept în ochii ursului. Åži din clipa aceea, ursul s-a fă­cut câine credincios bătrânului care trăia în pădure. Cine ÅŸtie cum îl chema pe bătrân?

– Sfântul Nectarie, sugerează gânditor Ioan. Nu! Maria? Sfântul Daniel... Nu! Sfântul Nicolae? Nu! Sfântul Maximovici!!! strigă bucuros Nicolae. Nu! Sfântul Serafim, în­cearcă încet o veveriÅ£ămică, ridicându-se pe vârfuri, s-o poată auzi Bogdan. AÅŸa e! Echipa veveriÅ£elor are încă un punct!!

În... catalogul miÅŸcărilor mele zilnice, unde stresul ÅŸi agitaÅ£ia au cotropit complet un spaÅ£iu sufletesc din care au dispărut de mult tihnaÅŸi răgazulrealităÅ£ilor îndepărtate ale bunicilor (ce le cinsteau nu doar dintr-o rânduită nevoie de odihnă – că doar ÅŸi Dumnezeu se odihnise! – ci pentru că erau, înÅ£elese cu o înÅ£elepciune ÅŸi ea pierdută de noi, prea ori post modernii, ca privilegiate momente de întâlnire cu Dumnezeu, ÅŸi, prin El, cu celălalt ori, deloc de ignorat, cu tine însuÅ£i), m-am trezit, mai de voie, mai de ne­voie, mamă... TEOFOR-ă.

Cu toată teoria întreprinderii... TEME­RARE de care băieÅ£elul meu avusese generos parte, de-a lungul săptămânii de pregătire, nici n-am ajuns bine la Limours ÅŸi deja spe­ram, în taină, că furtuna anunÅ£ată de Meteo France o sa înceapă pile-poildupă focul de tabără (nu mai devreme, ca să nu ne strice programul cu asupra măsură tentant, dar nici mai târziu, pentru că... tentaÅ£ia se năruia brusc când ajungeam la... tentă – numele adaptat al cortului neaoÅŸ, în limba de împru­mut a TEOFOR-ilor franÅŸais ou roumains). AÅŸa am fi avut justificarea să plecăm acasă ÅŸi mulÅ£umiÅ£i ÅŸi cu conÅŸtiinÅ£a împăcată că nu din cauza noastră n-am dormit cu cerul înstelat deasupra, iar legea morală a rămas ne­smintită în noi.

Până când mi se propune pe neaÅŸtepta­te, ...organizatoric, să dorm ca supraveghe­tor în trupa adulÅ£ilor ÅŸi, cât ai clipi din ochi, mă ÅŸi văd cu sacul de dormit ÅŸi salteaua la purtător, ÅŸi înÅ£eleg că inevitabilul se va pro­duce, pentru că furtuna s-a tot amânat, în prognoze, de la ora 18 la 19, de la 19 la 20, când, cum Meteo France a uitat să le anunÅ£e ÅŸi pe ele de probabilităÅ£ile furtunii, pe cer au început să apară stelele. AÅŸadar, iată-mă... cercetaÅŸă întârziată, nici nu ÅŸtii când Å£i se îm­plinesc visurile de CireÅŸar! La urma urme­lor, ce mai contează, în situaÅ£ii de-astea, 30 de ani de întârziere?

Minunat: cină pregătită la două, patru sau chiar ÅŸase mâini ÅŸi mânuÅ£e, în funcÅ£ie de nerăbdarea exploratorilor ce stau la rând să învârtă... cercetător în tigaie cea mai delicioa­să omletă mâncată vreodată, foc de tabără cu hărmălaie, cartofi copÅ£i, cântece... Åži apoi, momentul cheie: adunarea la corturi ÅŸi somn. Măcar ideea, pentru că, dincolo de imaginea de prepeliÅ£ă care îÅŸi adună puii a lui Åžtefan, care n-apucă să se bucure de victoria că a reuÅŸit să-i bage pe unii în cortul lor mai mult de câteva secunde, timpul îndelungat care le trebuie celor din cortul vecin să iasă din nou, ÅŸi sentimentul că vom petrece toată noaptea repetând „gata, la culcare”, nimic nu pare a anunÅ£a realitatea în sine. Cu atât mai mult cu cât, o dată sous la tente,se pornesc conversaÅ£iile de... taină, destul de a haute voix,încât să ne simÅ£im participanÅ£i activi toÅ£i,la toatesecretele, pe categorii de vârstă, de la 5-6 ani, la 16-17.

În fine, adorm într-un sfârÅŸit, sau mi se pare că adorm, destul cât să tresar speriată la un hohot de râs sonor, care n-a mai putut fi oprit de băieÅ£ii din cortul de alături. Strig că e târziu, că trebuie să doarmă, se mai liniÅŸtesc, apoi am impresia că nu mai e aer, deschid cortul, aerisesc, mă uit la prognoză, furtuna s-a mutat la ora 2, mă uit la ceas, e doar ora 1, Doamne, cât mai e până dimineaÅ£ă ÅŸi deja spatele mă doare îngrozitor... Mă uit la băieÅ£elul meu care doarme mai liniÅŸtit ÅŸi mai senin ca niciodată ÅŸi mă minunez, îi mai învelesc o mânuÅ£ă, mă mai învârt o vreme, ascult castanele căzând cu zgomot de meteoriÅ£i ÅŸi locuitorii Limours-ului întorcându-se de la spectacol ÅŸi schimbând im­presii ÅŸi începe ploaia. E punctuală de data asta, a început la 2, cum fu­sese anunÅ£ată. Acum se face frig ÅŸi, măcar nu trebuie să mă mai întreb ce-o să fac până dimineaÅ£ă, pentru că din zece în zece minute tre­buie să verific dacă nu a in­trat ploaia în cort ÅŸi să îl mut pe RareÅŸ mai departe de pânza care este deja udă.

Åži uite aÅŸa se face dimineaÅ£ă, cu noaptea în cap locuitorii Limours-ului trec înapoi, spre piaÅ£ă, pro­babil, de data asta, apoi noi mergem la Liturghie ÅŸi iar ne bucurăm că suntem îm­preună, pregătim cu cercetaÅŸii masa de prânz ÅŸi pornim către casele noastre. Până la urmă, a fost totul impecabil ÅŸi acum avem, uite, ÅŸi experienÅ£ă de mici ÅŸi mari temerari.

Doar că seara, în timp ce recuperăm ener­gic spălatul pe dinÅ£i vitregit cu o zi înainte, RareÅŸ mă întreabă brusc dacă eu am dormit bine azi-noapte, ÅŸi noroc că nu apuc să răs­pund, pentru că ceea ce-mi spune el mă lu­minează, parcă: „Eu cred că am dormit cel mai bine din viaÅ£a mea. În curtea mănăstirii ÅŸi lângă biserică, unde putea fi mai bine?” Iar mai târziu, în pat deja, îmi spune: „Mi-ar plă­cea să dorm mereu acolo!” „În cort?!” întreb eu cu teamă instinctivă, revăzând rapid fil­mul nopÅ£ii. „Da, sau într-un pătuÅ£. N-aÅŸ avea decât visuri frumoase. Mi-a spus mie un copilaÅŸ care doarme acolo că el n-a avut ni­ciodată niciun coÅŸmar...”.

L.Z.