Reportaj week-end TEOFOR
publicat in Taberele MOREOM pe 11 Octombrie 2014, 20:22
Vegheați de ochiul grijuliu al unei duzini de animatori, câteva zeci de copii între 6 și 16 ani s-au întâlnit la Limours spre a petrece două zile împreună, de sâmbătă 20 septembrie și până duminică 21 septembrie 2014.
Urcate conștiincios și cu entuziasm, treptele programului lor au constituit o reală provocare: ceea ce pentru adult e o chestiune de rutină zilnică (pregătirea și strângerea mesei, de exemplu), pentru ei a fost o chestiune de asumare a unei răspunderi, semnul maturizării („iată, am crescut mari!”) și o nesfârșită sursă de amuzament. Åžtefan Căpităneanu (organizator) precizează: „Copiii fac aici exercițiul responsabilității și autonomiei. Ori, învățând să se descurce singuri, și să prețuiască lucrurile simple, ei sunt mai aproape de Dumnezeu”.
Acțiunea este la a doua ediție, cu o singură diferență față de cea dintâi: cu un an înainte, copiii își spuneau cercetași; de anul ăsta, se numesc teofori. Prinși în freamătul jocului, ei își ignoră cu senină nepăsare legătura nobilă cu noul lor nume:
Jocul-vedetă este, ca totdeauna, căutarea comorii, o plimbare cu poveste, depănată etapă cu etapă, pe firul căreia urcăm cu toții, mai mult sau mai puțin știutori, bătând drumurile Limours-ului. Istorisite una câte una, poveștile-întrebări umbresc frunțile; dar într-o clipă, răspunsurile se și îmbulzesc nerăbdătoare, dând năvală din toate părțile:
Încet-încet, povestea comorii prinde contur, construită cu migală, în chipul unui puzzle menit nu doar să amuze, ci mai cu seamă să instruiască. Folosul unei astfel de ieșiri, explică Åžtefan, constă și în faptul că le oferă copiilor, crescuți artificial în spații aseptizate, o ocazie în plus să se apropie de natură, să guste mai îndeaproape lumea, așa cum a făcut-o Dumnezeu. Åži să simtă, la măsurile lor, lipsa comodităților de acasă, unde, celor mai mulți, li se pune totul dinainte de-a gata, necerându-li-se să contribuie în vreun fel la confortul vieții lor.
Ultima etapă a inițierii întru apropierea de natură: dormitul afară, în cort.
Cortul, nimic de zis, schimbă dimensiunea strivitor de orizontală a alveolei în care locuiesc, în imobilul meu din oraș, cu verticalitatea unui punct între cer și pământ. Despre asta am vreme să filosofez pe-ndelete, trează până la ore târzii, ascultând cu-ngrijorare vântul și picăturile de ploaie care se-ntețesc și castanele care cad cu zgomot războinic pe pânza cortului. Așteptând să se transforme în pânză de corabie, după cum promite opinia savantă și detaliată pe ore a specialiștilor de la meteo. Amenințarea cu furtuna și fulgerele ne-a dat de furcă toată seara și-a iscat o negociere strânsă între animatori, părinți și copii, un mic război de uzură între adulți prudenți și copii aventuroși. Învingători: copiii, temerari ca niște adevărați teofori, convinși că nu pot da bir cu fugiții, hotărâți să nu-și încheie week-endul la jumătate, și încrezători în seninul de sus.
Într-un sfârșit, ploaia se domolește, gândurile tac și ele, și adorm îngânând întrebarea Mariei F.: „...și dacă e o furtună mică dar nu prea, rămânem?”
A consemnat: A. Ionescu
De la Cireșari la… TEOFORI
În... catalogul mișcărilor mele zilnice, unde stresul și agitația au cotropit complet un spațiu sufletesc din care au dispărut de mult tihnași răgazulrealităților îndepărtate ale bunicilor (ce le cinsteau nu doar dintr-o rânduită nevoie de odihnă – că doar și Dumnezeu se odihnise! – ci pentru că erau, înțelese cu o înțelepciune și ea pierdută de noi, prea ori post modernii, ca privilegiate momente de întâlnire cu Dumnezeu, și, prin El, cu celălalt ori, deloc de ignorat, cu tine însuți), m-am trezit, mai de voie, mai de nevoie, mamă... TEOFOR-ă.
Cu toată teoria întreprinderii... TEMERARE de care băiețelul meu avusese generos parte, de-a lungul săptămânii de pregătire, nici n-am ajuns bine la Limours și deja speram, în taină, că furtuna anunțată de Meteo France o sa înceapă pile-poildupă focul de tabără (nu mai devreme, ca să nu ne strice programul cu asupra măsură tentant, dar nici mai târziu, pentru că... tentația se năruia brusc când ajungeam la... tentă – numele adaptat al cortului neaoș, în limba de împrumut a TEOFOR-ilor franșais ou roumains). Așa am fi avut justificarea să plecăm acasă și mulțumiți și cu conștiința împăcată că nu din cauza noastră n-am dormit cu cerul înstelat deasupra, iar legea morală a rămas nesmintită în noi.
Până când mi se propune pe neașteptate, ...organizatoric, să dorm ca supraveghetor în trupa adulților și, cât ai clipi din ochi, mă și văd cu sacul de dormit și salteaua la purtător, și înțeleg că inevitabilul se va produce, pentru că furtuna s-a tot amânat, în prognoze, de la ora 18 la 19, de la 19 la 20, când, cum Meteo France a uitat să le anunțe și pe ele de probabilitățile furtunii, pe cer au început să apară stelele. Așadar, iată-mă... cercetașă întârziată, nici nu știi când ți se împlinesc visurile de Cireșar! La urma urmelor, ce mai contează, în situații de-astea, 30 de ani de întârziere?
Minunat: cină pregătită la două, patru sau chiar șase mâini și mânuțe, în funcție de nerăbdarea exploratorilor ce stau la rând să învârtă... cercetător în tigaie cea mai delicioasă omletă mâncată vreodată, foc de tabără cu hărmălaie, cartofi copți, cântece... Åži apoi, momentul cheie: adunarea la corturi și somn. Măcar ideea, pentru că, dincolo de imaginea de prepeliță care își adună puii a lui Åžtefan, care n-apucă să se bucure de victoria că a reușit să-i bage pe unii în cortul lor mai mult de câteva secunde, timpul îndelungat care le trebuie celor din cortul vecin să iasă din nou, și sentimentul că vom petrece toată noaptea repetând „gata, la culcare”, nimic nu pare a anunța realitatea în sine. Cu atât mai mult cu cât, o dată sous la tente,se pornesc conversațiile de... taină, destul de a haute voix,încât să ne simțim participanți activi toți,la toatesecretele, pe categorii de vârstă, de la 5-6 ani, la 16-17.
În fine, adorm într-un sfârșit, sau mi se pare că adorm, destul cât să tresar speriată la un hohot de râs sonor, care n-a mai putut fi oprit de băieții din cortul de alături. Strig că e târziu, că trebuie să doarmă, se mai liniștesc, apoi am impresia că nu mai e aer, deschid cortul, aerisesc, mă uit la prognoză, furtuna s-a mutat la ora 2, mă uit la ceas, e doar ora 1, Doamne, cât mai e până dimineață și deja spatele mă doare îngrozitor... Mă uit la băiețelul meu care doarme mai liniștit și mai senin ca niciodată și mă minunez, îi mai învelesc o mânuță, mă mai învârt o vreme, ascult castanele căzând cu zgomot de meteoriți și locuitorii Limours-ului întorcându-se de la spectacol și schimbând impresii și începe ploaia. E punctuală de data asta, a început la 2, cum fusese anunțată. Acum se face frig și, măcar nu trebuie să mă mai întreb ce-o să fac până dimineață, pentru că din zece în zece minute trebuie să verific dacă nu a intrat ploaia în cort și să îl mut pe Rareș mai departe de pânza care este deja udă.
Åži uite așa se face dimineață, cu noaptea în cap locuitorii Limours-ului trec înapoi, spre piață, probabil, de data asta, apoi noi mergem la Liturghie și iar ne bucurăm că suntem împreună, pregătim cu cercetașii masa de prânz și pornim către casele noastre. Până la urmă, a fost totul impecabil și acum avem, uite, și experiență de mici și mari temerari.
Doar că seara, în timp ce recuperăm energic spălatul pe dinți vitregit cu o zi înainte, Rareș mă întreabă brusc dacă eu am dormit bine azi-noapte, și noroc că nu apuc să răspund, pentru că ceea ce-mi spune el mă luminează, parcă: „Eu cred că am dormit cel mai bine din viața mea. În curtea mănăstirii și lângă biserică, unde putea fi mai bine?” Iar mai târziu, în pat deja, îmi spune: „Mi-ar plăcea să dorm mereu acolo!” „În cort?!” întreb eu cu teamă instinctivă, revăzând rapid filmul nopții. „Da, sau într-un pătuț. N-aș avea decât visuri frumoase. Mi-a spus mie un copilaș care doarme acolo că el n-a avut niciodată niciun coșmar...”.
L.Z.