Adaugat la: 12 Septembrie 2014 Ora: 15:14

Anghinarea, aliment sănătos

Anghinarea este o legumă de ori­gine meditera­neană. Este un aliment sănătos prin excelență si are numeroase vir­tuți nutriționale.

Cercetările au demonstrat că anghinarea are un bogat conținut de inulină, substanța care îmbunătățeste tranzitul intestinal, ajută la stimularea sistemului imunitar si creste asimilarea calciului si magneziului în organism. Această legumă este o importantă sursă de fibre alimentare, aproximativ 4,7 g/100 g. Fibrele din anghinare diminuează ris­cul apariției cancerului de colon si permit atingerea mai rapidă a senzației de sație­tate.

Anghinarea, aliment sănătos

De asemenea, anghinarea este bogată în vitamine si minerale esențiale pentru menținerea sănătății. Conține vitamine­le C, E, B1, B3, B9, K, provitamina A si este bogată în calciu, fier, potasiu, fosfor si iod. Anghinarea este un aliment alcalinizant – altfel spus, contribuie la diminuarea efectelor ne­gative ale alimentelor acidifiante, cum este carnea. Anghinarea protejează ficatul, prin proprietățile sale detoxifiante și coleretice.

Stimulează secreția biliară, datori­tă cinarinei sau acidului dicafeilchinic. Dar cinarina este concentrată în special în tul­pină si în frunze, în timp ce partea comes­tibilă a plantei are o concentrație redusă a acestei substanțe. De aceea, infuzia din frunze de anghinare este mai eficace în sti­mularea ficatului decât consumarea legu­mei ca atare. In schimb, polifenolii din miezul de anghinare sunt eficienți în lup­ta împotriva cancerului de ficat, provo­când apoptoza celulelor canceroase ale fi­catului.

În plus, anghinarea scade nivelul de colesterol sintetizat de ficat, mobilizând grăsimile stocate în ficat si în alte țesuturi. Åži trigliceridele sunt reduse prin acțiunea anghinarei. De asemenea, facilitează eliminarea apei din țesuturi si, prin ur­mare, ajută la pierderea în greutate. Proprietățile sale diuretice se datorează potasiului si inulinei. Un studiu efectuat la copiii si adulții obezi care au urmat un regim sărac în calorii a arătat că cei care au băut suc concentrat de anghinare au observat că senzația de foame a fost mult diminuată, iar indicele de masă corporală al acestora a scăzut.

Anghinarea regularizează tranzitul intestinal. Datorită conținutului ridicat de fibre, anghinarea favorizează tranzitul in­testinal si este utilă în lupta împotriva can­cerului de colon. Inulina este cea care sti­mulează dezvoltarea bifidobacteriilor si permite combaterea bacteriilor patogene. La anumite persoane, inulina este o cauză a flatulenței si balonării, dar în majoritatea cazurilor ea contribuie la lupta împotriva dereglărilor de tranzit intestinal.

Anghinarea este recomandată feme­ilor însărcinate. Este o legumă bogată în săruri ale acidului folic: o anghinare conți­ne o treime din necesarul zilnic. La debu­tul sarcinii, femeile au nevoie de un aport suplimentar de acid folic si săruri ale aces­tuia, deoarece aceste substanțe diminuea­ză riscul de nastere prematură, dezvoltare placentară anormală si avort spontan. Toate femeile aflate la vârstă fertilă ar trebui să consume anghinare în mod regulat.

Anghinarea are proprietăți antioxi­dante. Conține o mare varietate de anti- oxidanți (cum sunt compusii fenolici si antocianii) care reduc daunele provocate de radicalii liberi.

Este recomandat ca anghinarea să fie consumată imediat după ce a fost gătită, de­oarece în timp ea poate deveni toxică. Este important de stiut că majoritatea substan­țelor benefice pentru organism se găsesc în partea necomestibilă a plantei, adică la ni­velul frunzelor. Frunzele de anghinare au numeroase utilizări în fitoterapie, sub for­mă de suc, decoct, infuzie, extract.

REMEDIILE BUNICII CU ANGHINARE

Pentru stimularea digestiei: Într-o cană cu apă caldă, puneți 2 până la 5 g de frunze proaspete de anghinare. Lăsați la infuzat timp de 15 minute si apoi filtrați. Beți acest decoct de trei ori pe zi, prima oară dimineața, pe stomacul gol. Trata­mentul trebuie urmat timp de 6 săptămâni.

Pentru diminuarea concentrației de colesterol: Într-un litru de vin rosu, puneți la macerat 80 g de frunze de anghinare us­cate si lăsați acest amestec să stea timp de două săptămâni. Beți în fiecare zi câte o ceașcă din acest lichid după masa de prânz.

Anghinarea - precauții. Femeile care alăptează trebuie să evite consumul de anghinare, deoarece aceasta reduce secreția de lapte.

Recomandare culinară sănătoasă: Tortilla cu anghinare.

Anghinarea, aliment sănătos

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni