publicat in Rețete și sfaturi practice pe 12 Septembrie 2014, 16:24
Anghinarea este o legumă de origine mediteraneană. Este un aliment sănătos prin excelenţă si are numeroase virtuţi nutriţionale.
Cercetările au demonstrat că anghinarea are un bogat conţinut de inulină, substanţa care îmbunătăţeste tranzitul intestinal, ajută la stimularea sistemului imunitar si creste asimilarea calciului si magneziului în organism. Această legumă este o importantă sursă de fibre alimentare, aproximativ 4,7 g/100 g. Fibrele din anghinare diminuează riscul apariţiei cancerului de colon si permit atingerea mai rapidă a senzaţiei de saţietate.
De asemenea, anghinarea este bogată în vitamine si minerale esenţiale pentru menţinerea sănătăţii. Conţine vitaminele C, E, B1, B3, B9, K, provitamina A si este bogată în calciu, fier, potasiu, fosfor si iod. Anghinarea este un aliment alcalinizant – altfel spus, contribuie la diminuarea efectelor negative ale alimentelor acidifiante, cum este carnea. Anghinarea protejează ficatul, prin proprietăţile sale detoxifiante şi coleretice.
Stimulează secreţia biliară, datorită cinarinei sau acidului dicafeilchinic. Dar cinarina este concentrată în special în tulpină si în frunze, în timp ce partea comestibilă a plantei are o concentraţie redusă a acestei substanţe. De aceea, infuzia din frunze de anghinare este mai eficace în stimularea ficatului decât consumarea legumei ca atare. In schimb, polifenolii din miezul de anghinare sunt eficienţi în lupta împotriva cancerului de ficat, provocând apoptoza celulelor canceroase ale ficatului.
În plus, anghinarea scade nivelul de colesterol sintetizat de ficat, mobilizând grăsimile stocate în ficat si în alte ţesuturi. Şi trigliceridele sunt reduse prin acţiunea anghinarei. De asemenea, facilitează eliminarea apei din ţesuturi si, prin urmare, ajută la pierderea în greutate. Proprietăţile sale diuretice se datorează potasiului si inulinei. Un studiu efectuat la copiii si adulţii obezi care au urmat un regim sărac în calorii a arătat că cei care au băut suc concentrat de anghinare au observat că senzaţia de foame a fost mult diminuată, iar indicele de masă corporală al acestora a scăzut.
Anghinarea regularizează tranzitul intestinal. Datorită conţinutului ridicat de fibre, anghinarea favorizează tranzitul intestinal si este utilă în lupta împotriva cancerului de colon. Inulina este cea care stimulează dezvoltarea bifidobacteriilor si permite combaterea bacteriilor patogene. La anumite persoane, inulina este o cauză a flatulenţei si balonării, dar în majoritatea cazurilor ea contribuie la lupta împotriva dereglărilor de tranzit intestinal.
Anghinarea este recomandată femeilor însărcinate. Este o legumă bogată în săruri ale acidului folic: o anghinare conţine o treime din necesarul zilnic. La debutul sarcinii, femeile au nevoie de un aport suplimentar de acid folic si săruri ale acestuia, deoarece aceste substanţe diminuează riscul de nastere prematură, dezvoltare placentară anormală si avort spontan. Toate femeile aflate la vârstă fertilă ar trebui să consume anghinare în mod regulat.
Anghinarea are proprietăţi antioxidante. Conţine o mare varietate de anti- oxidanţi (cum sunt compusii fenolici si antocianii) care reduc daunele provocate de radicalii liberi.
Este recomandat ca anghinarea să fie consumată imediat după ce a fost gătită, deoarece în timp ea poate deveni toxică. Este important de stiut că majoritatea substanţelor benefice pentru organism se găsesc în partea necomestibilă a plantei, adică la nivelul frunzelor. Frunzele de anghinare au numeroase utilizări în fitoterapie, sub formă de suc, decoct, infuzie, extract.
REMEDIILE BUNICII CU ANGHINARE
Pentru stimularea digestiei: Într-o cană cu apă caldă, puneţi 2 până la 5 g de frunze proaspete de anghinare. Lăsaţi la infuzat timp de 15 minute si apoi filtraţi. Beţi acest decoct de trei ori pe zi, prima oară dimineaţa, pe stomacul gol. Tratamentul trebuie urmat timp de 6 săptămâni.
Pentru diminuarea concentraţiei de colesterol: Într-un litru de vin rosu, puneţi la macerat 80 g de frunze de anghinare uscate si lăsaţi acest amestec să stea timp de două săptămâni. Beţi în fiecare zi câte o ceașcă din acest lichid după masa de prânz.
Anghinarea - precauţii. Femeile care alăptează trebuie să evite consumul de anghinare, deoarece aceasta reduce secreţia de lapte.
Recomandare culinară sănătoasă: Tortilla cu anghinare.