ÎNCEPUTUL ANULUI NOU BISERICESC INSTITUIT LA SINODUL I ECUMENIC - 325

Începutul anului nou bisericesc a fost instituit de către SfinÅ£ii PărinÅ£i la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mân­tuirii crestinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor „anul bineplăcut Domnului”. S-a hotărât aceasta de către SfinÅ£ii PărinÅ£i (318) participanÅ£i la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 pe considerentul că începutul activităÅ£ii de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lunii sep­tembrie, deoarece, după calendarul iuda­ic, intrarea în sinagoga din Nazaret (Lc. 4, 14-19) a Mântuitorului după întoarcerea din pustia Carantaniei a fost în luna a ÅŸap­tea, numită TiÅŸri (ce corespunde cu luna septembrie).

Biserica Mântuitorului Hristos prăznuieÅŸte începutul anului creÅŸtinesc călăuzindu-se la viaÅ£a cea nouă, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Împreună cu El ne-am îngropat prin botez întru moarte: precum Hristos a înviat din morÅ£i prin sla­va Tatălui, aÅŸa ÅŸi noi întru înnoirea vieÅ£ii să umblăm” (Rom. 6, 4).

CELE TREI MARI PERIOADE ALE ANULUI BISERICESC

În centrul istoriei mântuirii noastre ÅŸi a activităÅ£ii răscumpărătoare a Mântuito­rului stă Jertfa Sa, adică Patimile ÅŸi moar­tea Sa pe cruce, urmate de Învierea Sa din morÅ£i; tot aÅŸa, în centrul sau inima anului bisericesc stau PaÅŸtile sau sărbătoarea În­vierii, cu Săptămâna Sfintelor Patimi dinaintea ei. Ca mijloc de comemorare a vieÅ£ii ÅŸi a activităÅ£ii răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are deci în centrul său sărbătoarea Sfinte­lor PaÅŸti ÅŸi se poate împărÅ£i în trei mari faze sau perioade, numite după cartea prin­cipală de slujbă folosită de cântăreÅ£ii de strană în fiecare din aceste perioade, ÅŸi anume:

Fiecare din acestea cuprinde un nu­măr de săptămâni.

Perioada Triodului Å£ine de la Dumi­nica VameÅŸului ÅŸi a Fariseului (cu trei săp­tămâni înainte de începutul Postului PaÅŸ­tilor) până la Duminica PaÅŸtilor (în total 10 săptămâni). Primele trei săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pre­gătire sufletească în vederea începerii pos­tului, iar restul de ÅŸapte săptămâni – adi­că însuÅŸi Postul PaÅŸtilor – este vremea de pregătire, prin pocăinÅ£ă, post ÅŸi rugăciu­ne, pentru marea sărbătoare a Învierii, pre­cedată de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi.

Perioada Penticostarului Å£ine de la Duminica PaÅŸtilor până la Duminica I după Rusalii sau a Tuturor SfinÅ£ilor (în total opt săptămâni).

Perioada Octoihului Å£ine tot restul anului, adică de la sfârÅŸitul perioadei Penticostarului până la începutul perioa­dei Triodului. Este cea mai lungă perioa­dă din cursul anului bisericesc. Durata ei variază între 40 ÅŸi 26 de săptămâni, fiind în funcÅ£ie de data PaÅŸtilor: cu cât într-un an oarecare PaÅŸtile cad mai devreme, iar în anul următor mai târziu, cu atât peri­oada Octoihului dintre ele e mai lungă; dimpotrivă, cu cât într-un an oarecare PaÅŸtile cad mai târziu, iar în anul următor mai devreme, cu atât perioada Octoihului dintre ele se scurtează. De altfel, toate aces­te trei perioade, fiind dependente de data variabilă a PaÅŸtilor, încep ÅŸi se sfârÅŸesc nu la date fixe, ci variabile de la an la an.

Pe tot parcursul anului bisericesc, cu cele trei mari perioade ale lui, credincio­ÅŸii simt în mod concret ÅŸi intens faptul că reiterează viaÅ£a lui Hristos, că retrăiesc toate evenimentele vieÅ£ii Lui ÅŸi că se află neîntrerupt sub ploaia darurilor Sfântu­lui Duh mijlocite prin rugăciunile Maicii Domnului ÅŸi ale tuturor sfinÅ£ilor, după cum spune părintele Stăniloae. Credin­cioÅŸilor ortodocÅŸi anul bisericesc le ofe­ră posibilitatea trăirii trecutului, prezen­tului ÅŸi viitorului în prezentul continuu al Sfintei Liturghii săvârÅŸite în fiecare zi. Astfel, viaÅ£a pământească a lui Hristos ÅŸi a sfinÅ£ilor nu este pentru Ortodoxie o temă de speculaÅ£ie abstractă, ci este o ex­perienÅ£ă vie, o anamneză retrăită a lucră­rilor mântuitoare ale lui Hristos, comunicată credincioÅŸilor prin energiile Lui necreate.

SIMBOLISMUL ANULUI NOU BISERICESC

SfârÅŸitul anului bisericesc, ca de altfel ÅŸi începutul lui, se află sub ocrotirea ÅŸi bi­necuvântarea Sfintei Fecioare Maria, prin praznicul Adormirii, fiindcă Adormirea Maicii Domnului nu este decât trecerea de aici în veÅŸnicie, cum spune ÅŸi troparul sărbătorii: „Mutatu-te-ai la viaÅ£ă, fiind Maica VieÅ£ii...”. Cu această sărbătoare, practic, se încheie anul bisericesc ÅŸi, în chip simbolic, veacul acesta. Åži sărbătoa­rea Tăierii Capului Sfântului Ioan, ultimul dintre proroci, cel mai mare dintre ei, care pregăteÅŸte poporul pentru primirea lui Mesia, stă în legătură cu viaÅ£a viitoare, cu eshatonul.

La fel, începutul anului are, ca primă sărbătoare importantă, tot un praznic în­chinat Maicii Domnului: NaÅŸterea Mai­cii Domnului, aceea prin care se săvârÅŸeÅŸ­te mântuirea oamenilor, ea născând pe Hristos, Răscumpărătorul păcatelor noas­tre. De altfel, toate praznicele împărătesti cu dată fixă sunt în strânsă legătură cu is­toria mântuirii: Nasterea Maicii Domnu­lui, Intrarea în Biserică a Maicii Domnu­lui, Nasterea Domnului, Soborul Maicii Domnului si toate celelalte.

INDICTIONUL, NUMEROTAREA ANILOR DIN TIMPUL ROMANILOR

În Sinaxarul peste tot anul de la finalul Ceaslovului, la ziua dintâi a lunii septem­brie citim că se face pomenirea anului nou bisericesc și începutul indictionului. Indictionul (de la latinescul indictio) este o perioadă de 15 ani, al cărei prim an se numește și indictionul întâi și așa mai depar­te, până la al 15-lea, după ordinea lor. Terminându-se, astfel, ciclul celor 15 ani, începe iarăși o nouă perioadă, la care, de asemenea, anul întâi se numește indictionul întâi până la al 15-lea an, după care iarăși începe o nouă perioadă. Că indictionul îsi are numele de la tributurile extra­ordinare destinate pentru plata soldaÅ£ilor (acest fel de tributuri se numeau indictiones) nu există nici o îndoială. Mai greu este să se răspundă la întrebarea: de ce perioada aceasta are 15 ani sau de când s-a introdus pentru prima oară indictionul? Regula practică pentru a găsi al câte­lea an al indictionului este un an oarecare după Hristos este următoarea: se adaugă 3 la anul respectiv și apoi se împarte totul la 15 și, dacă împărÅ£irea este fără rest, anul indictionului este 15, iar dacă rămâne un număr, acesta va fi anul indictionului.

Indictioanele sunt de trei feluri: Indictionul constantinopolitan, ce înce­pe la 1 septembrie; Indictionul Cezarului (împărătesc) sau constantinian, începând de la 24 septembrie, si Indictionul papal sau roman, ce începea la 1 ianuarie. Biserica Ortodoxă prăznuieste ziua de 1 septembrie pentru următoarele motive: mai întâi pentru că, după tradiÅ£ia veche, la această dată Dumnezeu a început cre­area lumii; în al doilea rând, pentru că luna septembrie se consideră început al anului nou bisericesc si, de aceea, Biserica, mulÅ£umind lui Dumnezeu pentru roade­le de peste an, se roagă ca si noul an să fie roditor; iar în al treilea rând, pentru că în această zi a intrat Mântuitorul nostru Iisus Hristos în sinagoga iudeilor si, dându-I-se cartea prorocului Isaia si deschizând-o, a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor, să vindec pe cei zdrobiÅ£i la inimă, să propovăduiesc celor robiÅ£i eliberare si orbilor vedere, să slobozesc pe cei sfărâmaÅ£i întru usurare, să propovăduiesc anul Domnului cel bine primit” (Is. 61, 1-2). Apoi, dând cartea slujitorului si sezând, a zis: „Iată, astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Încât si popoarele s-au minunat de cuvintele harului ce ieseau din gura Lui” (Lc. 4, 16-22).

(sursa: www.basilica.ro)