Fiecare duminică e una a orbilor, pentru că e ziua când ne odihnim de orbirea noastră. Căci toţi suferim de orbirea farisei­că pe care o condamnă Iisus, toţi afirmăm, mai mult sau mai puţin manifest, că vedem. Dar viaţa noastră mărturiseşte limpede evi­denţa absolută a contrariului.

Trăim ca nişte drogaţi. „Praful” pe care-l consumăm se numeşte informaţie. Îl punem în linguriţa minţii, îl amestecăm cu saliva gân­dirii şi încălzim totul la flacăra credinţei că noi vedem, înţelegem, ştim. Apoi îl injectăm până la ultimul strop în vena vieţii noastre...

Este orbirea noastră din naştere, orbirea de sub Pomul Binelui şi Răului, lumina pe care Adam a luat-o din ochii şarpelui...

Ni s-a dat mai întâi Legea prin Moise, ca să vedem că nu vedem. Căci dacă suntem vă­zători, de ce cădem mereu? Legea e o sumă de indicatoare care avertizează despre exis­tenţa unor gropi. Şi totuşi, în ciuda categori­celor avertismente, cădem continuu în ele! Legea face evidentă orbirea noastră. Suntem aşa cum ne descrie Isaia, plini de răni din creş­tet până în tălpi, şi totuşi susţinem ţanţoşi, in­flexibili până la crimă, că vedem şi că mer­gem drept! Plini de noroiul de pe fundul tuturor gropilor sufleteşti în care am căzut, în ciuda avertizărilor fără echivoc ale legii, inima urlă în noi că vede!

Suntem orbi care susţinem cu tărie că-l vedem pe celălalt. Deşi apropierea noastră îl umple de răni, ca încercarea unui orb de a-l mângâia cu bastonul în mână. Cu cât preten­ţia noastră este mai fermă, cu atât rănile şi stricăciunile pe care le facem sunt mai mari...

Suntem suflete oarbe, minţi oarbe şi inimi oarbe. Trăim vieţi oarbe, imaginare. Adaptăm, indiferent de preţul moral şi fizic, lucrurile la orbirea noastră. Ţinem la ea mai mult decât la realitate. Toate drepturile omului se pot re­duce azi la unul singur: dreptul de a fi orb, de a-mi trăi orbirea ca viaţă. Căci orbirea aceas­ta e zidul care ne apără egoismul, care nu lasă iubirea să iasă din noi, care o ţine toată nu­mai pentru noi.

Cine este Iisus ca să cred în El?, întreabă omul contemporan. Şi pentru că nu se apro­pie de El suficient ca să-i atingă ochii inimii, Îl defineşte inevitabil după orbirea lui.

Vedem cu adevărat atunci când Îl vedem pe Dumnezeu. Şi-L vedem pe Dumnezeu când Sângele Lui ne spală faţa sufletului, cur­gând din palmele care ne iau ţărâna de pe ochi. Dar pentru asta trebuie să ne apropiem de Cruce cu dorinţa de a vedea...

Fără Iisus, suntem copii a căror viaţă e un sinistru joc de-a baba oarba: ne tragem unii pe alţii, râzând, tot mai în adâncul orbirii...

Pentru că vedem numai când iubim, doar când ochii ni-s plini de lumina iubirii. Pe ea a văzut-o orbul din naştere pe faţa lui Iisus, şi de aceea a crezut că vede cu adevărat. Şi văzând-o în ochii Lui, în faptele şi cuvintele Lui, a cre­zut în El... Toate duminicile sunt duminici ale orbilor; căci în ele, văzându-L pe Iisus, ne odih­nim de toată orbirea sufletelor noastre...

Marius Iordăchioaia, Ziua de odihnă a orbilor

Mândria încearcă să-şi închipuie o lume şi să trăiască în ea. Smerenia primeş­te lumea aşa cum a zidit-o Dumnezeu.

Arhim. Sofronie Saharov (citat de Ierom. Rafail Noica, într-o conferinţă)

Cum sunt gândurile cu care ne însoţim, aşa ne este şi viaţa. Acela care are gân­duri bune, acela are simţirea lăuntrică a păcii şi liniştii; pe cel neliniştit poţi să-l pui şi în Rai, tot i se va părea că nici acolo nu îi este bine.

Părintele Tadei, Pace şi bucurie în Duhul Sfânt

Având gânduri bune pentru ceilalţi, veţi putea vedea în orice persoană pe care o  veţi întâlni o fiinţă scumpă. În schimb, având gânduri urâte, faţa voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relaţiile şi vă vor afecta anturajul. Când harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora; nu mai vezi decât suferinţele şi dragostea pentru fraţi.

Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viaţă şi din duh

Ce sfântă lărgime, adâncime şi înălţime a inimii trebuie să aibă preotul săvâr­şind Liturghia! Inima lui trebuie să încapă tot universul, chiar şi tot cerul, toate cele mai dedesubt!

Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos

Marius Iordăchioaia, Cateheză euharistică