Omul fără Dumnezeu nu poate afla niciunde bucuria deplină ÅŸi pacea sufletului. Åži totuÅŸi ve­dem in jurul nostru mulÅ£i oameni care par a trăi fericiÅ£i ÅŸi in bună inÅ£elegere cu se­menii lor, fără să le pese câtuÅŸi de puÅ£in de Dumnezeu ÅŸi de mântuirea sufletului. A se crede fericit fără Dumnezeu este o amăgire de aceeaÅŸi natură cu cea a unui om robit băuturii, care confundă starea de beÅ£ie cu fericirea. Toate plăcerile ÅŸi bu­curiile acestei lumi se aseamănă cu beÅ£ia, căci ele depind de lucrurile exterioare ÅŸi sunt tot atât de trecătoare ÅŸi pieritoare ca toate lucrurile lumeÅŸti: „Momentele noas­tre fericite au gust de moarte” (Sora Emmanuelle).

Omul ce se lipeÅŸte trup ÅŸi suflet de cele muritoare se lipeÅŸte in aceeaÅŸi măsură de moarte. Fericirea pământească este o cap­cană asemănătoare cu o floare carnivoră al cărei parfum imbătător ÅŸi clei dulce atrag ÅŸi paralizează micile insecte cu care se hră­neÅŸte. De aceea fericirea lumească este ne­fericire duhovnicească” (Paisie Aghioritul), iar „cel ce-Å£i aduce mângâiere este în realita­te vrăjmaÅŸul tău” (Meister Eckhart).

BunătăÅ£ile ÅŸi bucuriile ce vin din lume nu sunt rele prin ele insele, ci numai dacă ele devin Å£elul suprem al existenÅ£ei noas­tre ÅŸi ne indepărtează de adevărata noas­tră menire, care nu este din această lume (In 18, 36), ÅŸi de adevăratul nostru scop, care nu este fericirea vremelnică ÅŸi pieritoare a omului lumesc, ci viaÅ£a veÅŸnică a omului duhovnicesc, făcut după chipul lui Dumnezeu: „Noi suntem străini ÅŸi vene­tici pe pământ, la fel ca ÅŸi părinÅ£ii noÅŸtri. Patria noastră este cerul pentru care am fost creaÅ£i, pentru care suntem înnoiÅ£i cu Sfântul Botez ÅŸi chemaÅ£i de cuvântul lui Dumnezeu” (Sf. Tihon din Zadonsk - Scrisori din chilie).

Omul fără Dumnezeu, care crede in fericirea lumească ÅŸi nu cunoaÅŸte decât plăcerile ÅŸi bucuriile făpturii muritoare, este prin urmare un om bolnav din punct de vedere duhovnicesc ÅŸi care nu-ÅŸi cu­noaÅŸte adevărata stare, „căci tot aÅŸa cum există boli imaginare, există ÅŸi o stare de să­nătate imaginară”. AÅŸa cum spun medicii despre bolile trupeÅŸti, o boală ascunsă moc­neÅŸte în cugetul omului, a cărei prezenÅ£ă in­ternă se manifestă uneori prin accese fulge­rătoare ÅŸi inexplicabile de spaimă. În orice caz, nimeni nu a trăit ÅŸi nu trăieÅŸte în afara creÅŸtinismului fără a fi deznădăjduit, ÅŸi nici înlăuntrul creÅŸtinătăÅ£ii, dacă nu este un ade­vărat creÅŸtin; căci, cu excepÅ£ia creÅŸtinilor de­săvârÅŸiÅ£i, va rămâne întotdeauna în el un grăunte de deznădejde”(Soren Kirkegaard - Tratatul disperării).

Într-adevăr, o fiinÅ£ă muritoare ÅŸi con­ÅŸtientă de vremelnicia ei, care iÅŸi cunoaÅŸ­te neinsemnătatea ÅŸi neputinÅ£a in faÅ£a mor­Å£ii, cum ar putea ea să fie fericită ÅŸi mulÅ£umită de soarta ei? Căci omul ÅŸtie prea bine că oricare i-ar fi rangul, averea, faima, puterea ÅŸi bunurile lumeÅŸti, la sfâr­ÅŸit va pierde totul, inclusiv propria sa via­Å£ă: „Ultimul act e sângeros, oricât de frumos ar fi fost restul comediei. Se aruncă puÅ£in pă­mânt pe cap ÅŸi asta-i tot, o dată pentru tot­deauna” (Pascal - Cugetări).

Omul din zilele noastre trăieÅŸte ca ÅŸi cum ar fi uitat că spec­tacolul vieÅ£ii se va sfâr­ÅŸi într-o zi sau alta ÅŸi că la ieÅŸirea din sala de teatru îl aÅŸteaptă o ghilotină... Societatea de consum are întot­deauna ceva de oferit – o nouă maÅŸină, un nou computer, o nouă distracÅ£ie, un nou te­lefon portabil – care să ne facă să uităm că toate drumurile acestei lumi au o singură destinaÅ£ie finală – moartea: „Alergăm fără grijă către prăpastie, după ce am pus ceva înaintea ochilor, care să ne ascundă vederea ei” (Pascal, op. cit.).

ExistenÅ£a omenească fără Dumnezeu nu este decât un pustiu nesfârÅŸit în care bu­curiile ÅŸi nădejdile noastre se spulberă ca niÅŸte miraje din care nu va rămâne nimic în momentul morÅ£ii. Acest dezacord între o viaÅ£ă consacrată în întregime bunurilor lumeÅŸti ÅŸi certitudinea că la sfârÅŸit vom pier­de totul este cauza principală a stării de ne­siguranÅ£ă, neliniÅŸte ÅŸi tulburare în care se află sufletul nostru cea mai mare parte a timpului. Fără Dumnezeu, existenÅ£a ome­nească seamănă cu un avion fără pilot. Cum am putea trăi fără grijă ÅŸi fericiÅ£i, atunci când ÅŸtim că mai devreme sau mai târziu avio­nul nostru se va prăbuÅŸi? Dumnezeu este pilotul oricărui suflet omenesc, fără de care călătoria noastră pe acest pământ se va sfâr­ÅŸi printr-o catastrofă tot atât de inevitabilă ca prăbuÅŸirea unui avion pe care nu-l con­duce nimeni sau condus de un fals pilot, nepriceput ÅŸi sinucigaÅŸ: „Dumnezeu locu­ieÅŸte în mod tăinuit înlăuntrul oricărui om, fie că acesta Îl respectă sau nu. Oricum, El este acolo, în centrul vieÅ£ii. El este motorul vieÅ£ii. El este Cel care dă viaÅ£ă. Atâta vreme cât aten­Å£ia noastră se menÅ£ine acolo, înlăuntrul ini­mii, putem păstra acea pace lăuntrică ÅŸi bu­curie duhovnicească ce sunt date celor care se află la începutul drumului. Dar de îndată ce atenÅ£ia noastră se depărtează câtuÅŸi de puÅ£in de Domnul pentru a se îndrepta către un cen­tru de interes lumesc, fie că e vorba de un lu­cru neînsufleÅ£it sau de o făptură vie, vom pier­de în aceeaÅŸi clipă pacea lăuntrică, dat fiind că omul nu poate fi în două părÅ£i în acelaÅŸi timp. Lucrul care ne-a atras atenÅ£ia se stre­coară de îndată înlăuntrul nostru, punând stăpânire pe tronul Domnului ÅŸi pe inima noas­tră. (...) De îndată ce un lucru lumesc se suie pe acest tron, el începe să vieÅ£uiască înlăun- trul nostru. Sentimentele care pun în miÅŸcare sufletul nostru depind de centrele de interes cărora le acordăm atenÅ£ia. (...) Avem tendin­Å£a de a ne îndrăgosti de lucrurile acestei lumi” (StareÅ£ul Tadei, op. cit.).

„BucuraÅ£i-văpururea”este un mod de a spune „Nu lăsaÅ£i poverile, încercările si ispitele acestei lumi să vă tulbure pacea sufletului si să vă slăbească credinÅ£a”: „Nu vă daÅ£i inima lucrurilor materiale. (...) Dacă te pierzi în cele pământeÅŸti, pierzi drumul către cer” (Paisie Aghioritul - Cuvinte du­hovniceÅŸtiI). „Căci cugetul ocupat de lucru­rile acestei lumi nu poate pătrunde lucruri­le lui Dumnezeu” (Sf. Isaac Sirul - Cuvântări duhovniceÅŸti).

A fi întotdeauna bucuros înseamnă a pune adevărul lui Hristos deasupra orică­rui lucru lumesc si în orice împrejurare: „Recomand o nesfârÅŸită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturiseÅŸte că eÅŸti cu Iisus Hristos în inima ta ÅŸi-n respiraÅ£ia ta. În ini­ma ta va vibra mereu o rugăciune fără cu­vinte” (Arh. Arsenie Papacioc).

Dar putem fi mereu bucuroÅŸi atunci când vedem toate suferinÅ£ele ÅŸi nenoro­cirile care îi lovesc pe oameni pretutin­deni în lume? Da, putem fi, dacă credem în cuvântul lui Hristos: „FericiÅ£i cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” (Mt 5, 4). Putem fi mereu bucuroÅŸi într-o lume în care cei puternici îi strivesc ÅŸi nedreptă­Å£esc pe cei slabi? Da, putem fi, căci Hristos a spus: „FericiÅ£i cei ce flămânzesc ÅŸi înse­tează de dreptate, că aceia se vor sătura” (Mt 5, 6). Putem fi mereu bucuroÅŸi atunci când cei ce urmează calea lui Hristos sunt huliÅ£i, batjocoriÅ£i ÅŸi prigoniÅ£i? Da, putem fi, căci Mântuitorul a spus: „FericiÅ£i veÅ£i fi voi când vă vor ocărî ÅŸi vă vor prigoni ÅŸi vor zice tot cuvântul rău împotriva voas­tră, minÅ£ind din pricina Mea. BucuraÅ£i-vă ÅŸi vă veseliÅ£i, că plata voastră multă este în ceruri” (Mt 5, 11-12). Dacă ne încredin­Å£ăm în întregime viaÅ£a lui Dumnezeu, Care ÅŸtie mai bine decât noi ce ne este de trebuinÅ£ă, moartea însăÅŸi poate deve­ni un prilej de bucurie: „A muri nu este un lucru trist. A muri, pentru un creÅŸtin, ar trebui să fie cea mai frumoasă zi din viaÅ£ă. Când murim, cădem ca un copil în braÅ£ele tatălui său. Ce mare este bucuria de a ne îndrepta către această ultimă întâlnire!” (Sora Emmanuelle - Crăciunul: Hristos vine să ne dea bucuria Sa).

A crede în Dumnezeu înseamnă a păstra întotdeauna bucuria inimii, orica­re ar fi poverile, durerile ÅŸi încercările pe care le vom avea în lume: „În lume neca­zuri veÅ£i avea; dar îndrăzniÅ£i. Eu am biru­it lumea” (In 16, 33). „Adevărat, adevă­rat zic vouă (...): voi vă veÅ£i întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fi­indcă a sosit ceasul ei; dar după ce a năs­cut copilul, nu-ÅŸi mai aduce aminte de du­rere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci ÅŸi voi acum sunteÅ£i triÅŸti, dar ia­răÅŸi vă voi vedea ÅŸi se va bucura inima voas­tră ÅŸi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi" (In 16, 20-22).